Cine sunt

M-am născut în București, la mijlocul anilor ’80. Prima casă a fost un mic apartament de bloc din Cartierul Militari. După numai câteva luni de la naștere, fără să vreau i-am „alungat” pe părinți din București, un oraș care devenise extrem de neprietenos pentru doi oameni tineri, cu doi copii si fără relații în partid. Erau anii cei mai crunți ai regimului comunist și muream de foame. Ne-am mutat la Piatra Neamț.

Copilărie. Nu întâmplător Piatra Neamț, pentru că ne tragem din județele Neamț și Bacău. Așadar, suntem moldoveni, familia Burduja având o tradiție istorică îndelungată. Am avut șansa unei copilării extraordinare la Piatra, probabil greu de recreat în condițiile de astăzi. Rămân multe amintiri foarte dragi, mai ales cele cu sora mea, părinții și bunicii. Crăciunul și Paștele în special erau memorabile, sărbătorite ca într-o familie de preoți. Din partea mamei, bunciul a fost Protopop de Neamț, apoi Preot Paroh la Biserica Sf. Nicolae din Bacău. Fratele bunicii, Înalt Prea Sfințitul Ioachim, Episcop de Huși. Dinspre tată, străbunicul a fost Preot Paroh la Dochia, cumnatul lui tot preot în sat și tot așa, înspre istorie…

La cinci ani, am început să practic tenis de performanță la Condor Club Piatra Neamț, unde nu am fost nici pe departe cel mai bun. De departe, cea mai bună jucătoare era sora mea. Domnul antrenor Romeo Stoica m-a poreclit însă “Ilie”, pentru că îmi plăcea să mă distrez pe teren.  Scurta în cros rămâne lovitura mea favorită. Am fost clasat pe locul 40 în vremurile cele mai bune, după un loc III la Cupa Aerostar Bacău. Rămâne memorabilă semifinala: oponentul meu a câștigat categoric meciul (6-1, 6-4, parcă) jucând cu mâna stângă, deși era un dreptaci redutabil.

Reuniune după 10 ani. Cu Dra, eternul meu coleg de bancă.

Piatra, București. În 1996 revenim la București, pe Șos. Nicolae Titulescu de data asta. Aproape din întâmplare, am nimerit la una dintre cele mai bune școli din capitală, Școala Generală Nr. 11 “Ion Heliade Rădulescu”, unde am învățat sub îndrumarea unor dascăli excepționali. Țineam să demonstrez că pot fi printre primii, în ciuda accentului meu moldovenesc, de care mulți colegi făceau la început haz. Am încheiat până la urmă cu rezultate bune, ca șef de promoție. Mă mândresc încă cu titlul de campion la fotbal cu echipa clasei 8A, după câteva finale dramatice. 8B, regretele noastre :) Mai presus de toate rămân însă prietenii mei cei mai buni, un grup de colegi care a rămas unit până în ziua de azi.

Apoi, Colegiul Național “Mihai Viteazul”. Mai puțin fotbal, și mai multă carte, plus o serie lungă de activități extra-curriculare, în special prin Junior Achievement România. Apogeul a fost simularea unei „firme” care producea șosete haioase, printre care „modelul Vacă”, „modelul Foc” și, mândria noastră, „șoseta tricoloră”. Am avut mare succes, mai ales printre părinți și prieteni, dar ne-am și calificat până în finala concursului. Anii de liceu au fost însă mai mult decât o joacă. Se știe și astăzi, la Viteazul „se face carte” și într-adevăr am avut o mare și unică șansă de a învăța de la mari profesori români, oameni cu har și dragoste față de procesul didactic. Le datorez enorm, mai ales prin prisma a ceea ce a urmat.

Stanford. Am plecat înarmat cu multă ambiție și mai ales conștient că aveam de îndeplinit „o misiune”: să le arăt colegilor mei că un român poate fi cel mai bun. Să învăț cât mai mult și cât mai bine. Cineva mi-a spus, glumind, că n-a învățat decât prima litera din alfabet, deci să nu cumva să-l oblig să învețe și altele. Mulțumesc tata, îndemnul a funcționat aproape perfect. A fost și antidotul ideal pentru dorul de casă și de cei dragi; privind mereu spre obiectivul stabilit, treceam mai ușor peste un semestru, apoi altul și tot așa.

Oricum, rău nu mi-a fost vreodată, deși departe de țară. Singurul regret rămâne că nu am putut să mă bucur mai mult de anii de facultate. Dar, repet, aveam o misiune și mai ales un enorm privilegiu de a fi parte dintr-un mediu academic de top. Mi-am ales ca specializare politica comparată, în special studiul consolidării sistemelor democratice. Vroiam să înțeleg unde greșise România și cum de se năruiseră atât de repede speranțele noastre din zilele Revoluției. „De la speranță la deziluzie”, teza mea „de onoare” (honors thesis), oferea și un răspuns: corupția generalizată. Era și este, în viziunea mea, sursa celor mai importante probleme ale României, de la sistemul educațional și de sănătate la infrastructură și servicii publice. La momentul 2008, teza mea a fost prima lucrare de specialitate care analiza evoluția fenomenului de corupție în contextul procesului de integrare europeană.

În vara acelui an am absolvit printre primii Universitatea Stanford, cu titlul de Phi Beta Kappa, „with honors and distinction,” cu specializările Politică Comparată (Honors), Economie și Sociologie (minors). Distincțiile și diplomele în sine contează mai puțin. De altfel, am cunoscut colegi (de toate naționalitățile, inclusiv compatrioți) cărora li se aplica perfect a doua parte a dictonului lui Cicero: „caracterul fără inteligență valorează mult, dar inteligența fără caracter nu valorează nimic”. Am fost onorat să fiu studentul unor profesori pe bună dreptate renumiți în întreaga lume. Lista e lungă, însă merită mențiuni speciale: Larry Diamond (mentorul meu din 2005 până astăzi), Patrick Chamorel & Adrienne Jamieson, Donna Hunter, Doug McAdam, Mark Granovetter, William Dement, Stephen Krasner și Gerhard Casper.

Fericit. Cu părinții și prof. dr. Donna Hunter, un mentor de excepție.

Cel mai mult datorez însă familiei, care mi-a fost întotdeauna alături, deși de departe. Sunt mândru că am fost admis la Stanford, o performanță rară pentru un român în 2004 (am fost singurul român în promoția mea) și o performanță rară în general, după cum arată statisticile. Dar rămân conștient că șansa de a studia la această universitate de top o datorez și familiei mele, care m-a susținut necondiționat printr-un efort financiar deosebit. Le sunt veșnic recunoscător.

Harvard & Harvard. Admiterea la Harvard, la unul dintre cele mai competitive programe din lume, m-a luat prin surprindere. A fost probabil una dintre cele mai fericite zile din viața mea când am fost acceptat ca dublu masterand la Harvard Business School (MBA) și la Harvard Kennedy School of Government (HKS). Pratic, cele mai bune instituții academice din lume pe domeniile de administrare a afacerilor, respectiv politici publice.

Cu echipa Kennedy în turneu. Bilanțul zilei, pozitiv.

Sunt întrebat de multe ori, „cum am reușit?” Prin multă muncă, fără de care nimic nu este posibil. Dar și prin o încredere oarbă în șansele mele infime. Infime pentru că, deși aveam rezultate excelente la Stanford și un dosar de admitere bun per total, eram încă student la licență (undegraduate). Ca de atâtea ori în viață, Dumnezeu m-a ajutat: comitetele de admitere au făcut o excepție și m-au acceptat la cele două programe de masterat, fără experiență de muncă full-time, adică direct de pe băncile facultății.

Mai mult, sunt onorat să fac parte din prima promoție a programului joint (fully-integrated) la Harvard Business School și Harvard Kennedy School, alături de alți 21 de oameni excepționali. Sunt singurul român, unul dintre cei trei studenți internaționali și de departe cel mai tânăr membru al promoției 2011. Sunt un fan declarat al colegilor mei și rămân impresionat de realizările lor; sunt oameni de cel mai înalt calibru, oameni care deja schimbă în bine lumea în care trăim.

Pe perioada celor trei ani, am fost susținut în mare măsură de o bursă David M. Rubenstein și de HBS MBA Class of 1970 Fellowship. Sunt profund recunoscător oamenilor care mi-au oferit încrederea și sprijinul lor. Mă angajez să nu-i dezamăgesc niciodată.

Cu domnul Prof. Dr. Larry Diamond (iunie 2008)

Experiența profesională. Realizările academice mi-au deschis și unele uși pe plan profesional, uneori în premieră. Astfel, am fost primul stagiar al Diviziei NATO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Și tot primul stagiar din divizia pentru Europa de Est de la National Endowment for Democracy (NED) în Washington DC. La Stanford am lucrat part-time — și munca de jos pentru bani de buzunar, la un fast-food din campus și la magazinul universității cu produse promoționale — dar și muncă de cercetare. Cea mai importantă realizare a fost colaborarea cu domnul profesor Larry Diamond, prin Freeman Spogli Institute for International Studies (Stanford, CA). Am fost onorat să pot contribui la capitolele despre Europa de Est și Asia Centrală din cartea „The Spirit of Democracy”, una dintre cele mai apreciate lucrări academice care tratează subiectul consolidării democratice.

Capitolul Harvard a însemnat și două stagii de practică la organizații importante, la care nici nu visam că pot ajunge cu câțiva ani în urmă. Mai întâi, în vara anului 2009, la Organizația Națiunilor Unite (ONU, Geneva), în cadrul Comisiei Economice pentru Europa. Iar în 2010, la firma de consultanță McKinsey & Co., chiar la București, într-o echipă de specialiști tineri care fac cinste României prin standardele lor înalte de profesionalism.

LSRS. În ianuarie 2009, am fondat împreună cu Costin Elefteriu Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS). Am simțit amândoi la acea vreme nevoia urgentă de a coagula comunitatea tinerilor studenți și absolvenți români din întreaga lume și de a facilita legăturile academice și profesionale dintre aceștia. Am dorit să creăm și o punte spre colegii noștri de acasă, facilitând admiterea la universități străine de top prin consiliere gratuită din partea unor studenți sau absolvenți de peste hotare care deja trecuseră prin acel proces și prin adaptarea la un nou mediu.

Alături de Dan Nechita și Dragoș Preda, doi oameni care au scris istorie în LSRS

Alături de Dan Nechita și Dragoș Preda, doi oameni care au scris istorie în LSRS

Dar, înainte de toate, am pornit de la credința că această comunitate a tinerilor români din străinătate reprezină o resursă strategică pentru România și pentru procesele esențiale de dezvoltare ale anilor ce urmau. Era până la urmă continuarea unei tradiții istorice, deschisă încă din 1845 de Societatea Studenților Români de la Paris. Acei tineri studenți au revenit în țările române și, în decurs de numai câteva decenii, au pus bazele Statului Român modern. Un astfel de exemplu merita într-adevăr urmat.

Și astfel am pornit la drum, fără resurse speciale, însă cu o viziune coerentă și ambițioasă. Între timp, ni s-au alăturat cam 5.000 de studenți și absolvenți români din întreaga lume. Liga a devenit ceva palpabil și pozitiv pentru foarte mulți români, tineri și nu numai, prin efortul a peste 300 de voluntari LSRS care continuă, zi de zi și noapte după noapte, să-i sprijine cu tot ce pot pe românii din lumea largă. Cinste lor!

O mică parte din cei 140 de voluntari LSRS. Toți, unul și unul.

Colegii mei din Ligă sunt dovada vie că voluntariatul reprezintă subordonarea intereselor individuale, egoiste, unei cauze nobile, fundamentale, colective. O cauză în care credem cu toții și care se poate rezuma prin cuvintele lui Nicolae Bălcescu: „tot ceea ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi”. Ne asumăm astfel propriul nostru viitor, la nivel individual și colectiv. Dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, atunci când?

Am fost primul Președinte al LSRS, din 2009 până în 2012. În prezent sunt Președinte de Onoare (pensionar, după cum glumesc colegii mei), ceea ce reprezintă un privilegiu unic, o imensă onoare și o răspundere pe măsură. Sper să mă ridic întotdeauna la așteptările celor mai exigenți voluntari ai Ligii și promit să promovez întotdeauna principiile care stau la baza organizației noastre.

După absolvire, am fost recrutat de firma de consultanță Dalberg Global Development Advisors pentru biroul din Washington, D.C. Dalberg este o companie globală de consiliere strategică care dezvoltă strategii de ţară și proiecte de dezvoltare la nivel înalt pentru ţările emergente, în parteneriat cu organizaţii multilaterale ca G20, Organizaţia Naţiunilor Unite ș.a.

Alături de Marcel Ionescu-Heroiu. Un duo care a lucrat pentru România la Banca Mondială

Alături de Marcel Ionescu-Heroiu. Un duo care a lucrat pentru România la Banca Mondială

În 2012 am fost recrutat de Banca Mondială, în cadrul unității de dezvoltare socială a diviziei Europa și Asia Centrală (ECA), la sediul central din Washington, D.C. De atunci am avut șansa să lucrez ca membru al unei echipe internaționale de experți, concentrându-mi activitatea pe proiecte strategice de dezvoltare urbană și regională, în special în România, în contextul unui efort de asistență tehnică cu privire la creșterea capacității administrative de absorbție a fondurilor nerambursabile.

CAESAR. Am lansat proiectul CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) în 2011, sub umbrela LSRS. Între timp, CAESAR a devenit o Fundație de sine stătătoare: comunitate globală de peste 3.000 de experți tineri și consacrați, laborator de idei și platformă de acțiune civică la nivel local, regional și național. Echipa CAESAR reunește mai bine de 200 de voluntari, oameni minunați care pun suflet pentru o viziune proprie: România în 3D — România democratică, dezvoltată și demnă. Tot CAESAR este și inițiator al campaniei i74 „Parlament pentru cetățeni”, prima inițiativă cetățenească ce vizează consolidarea democrației românești (www.i74.ro), dar și a altor proiecte majore: Forumul CAESAR, SMART Diaspora 2020+, Campania „Cine votează contează” etc.

3T8B0373

Fundația CAESAR: un grup de oameni minunați

„Între speranță și deziluzie”. Pe baza cercetării mele de la Stanford și Harvard, completată de o nouă documentare în perioada mai recentă, am publicat în vara anului 2015 cartea „Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă”, apărută în format digital la Editura Humanitas: Paginile acestei cărți sunt rodul unor anevoioase căutări, găsiri și regăsiri de sens și de speranță. Am pornit la drum având conștiința că aparținem unei generații privilegiate. Am trăit puțini ani sub regimul comunist, dar îndeajuns de mulți pentru a nu uita greutățile și ororile dictaturii ceaușiste. Ne-am format apoi în tranziția spre democrație și spre noua economie de piață, fiind totuși prea tineri pentru a ne implica direct în viața publică, însă îndeajuns de maturi pentru a începe să discernem între bine și rău; sau, mai precis, între ideea binelui de care s-au legat prin speranță părinții noștri acum un sfert de veac și perpetuarea unui rău politic insidios distribuit în nesfârșite deziluzii cotidiene. Acum iată-ne ajunși în momentul în care regăsirea speranței și oglindirea ei în act ne revin inevitabil nouă.” 

Sora mea și comoara ei

Plan personal. Sunt de aproape 12 ani în Statele Unite, dar dorul de casă, de familie și de prieteni nu s-a diminuat, din contră. Am promis că la final de 2015 sau început de 2016 voi reveni acasă definitiv. Aștept ziua în care voi fi din nou alături de părinți, de sora mea și copiii ei, de bunici și de toți cei dragi. Mă rog să fie sănătoși și să avem cât mai multe ocazii de a petrece clipe frumoase împreună, acasă.

Împreună

Statele Unite au fost o gazdă primitoare, o țară față de care păstrez o recunoștință deosebită pentru tot ceea ce mi-a oferit. Pe lângă cunoștințele academice, cea mai mare împlinire personală se numește… Ema Holly Burduja. Dintr-o întâmplare a istoriei, ne-am cunoscut la momentul potrivit, chiar la cursul nostru preferat de la Kennedy School…restul într-adevăr e istorie. Holly a absolvit un masterat în Middle Eastern Studies la Harvard, fiind unul dintre puținii tineri experți americani care vorbește limba arabă, inclusiv trei dialecte locale, și cunoaște în profunzime regiunea. Ne-am căsătorit în 2012. Suntem mereu alături și împreună mergem înainte, conștienți că ceea ce împărtășim este lucru rar în ziua de azi.

Holly & Henri. 2010.

Un alt membru al familiei este Henri Burduja, un Basset Hound minunat și un prieten adevărat care ne iubește necondiționat.

Dar cea mai mare minune a noastră a venit pe lume în vara anului 2015 și se numește Joann Ioana Maria Burduja. Este o binecuvântare unică pentru familia noastră, iar ziua ei de naștere a fost cea mai fericită din viața noastră. Dorința noastră este ca fetița noastră să crească și să-și împlinească visurile acasă, în România.

Familia noastră

Familia noastră

Pe viitor. Continui să cred că oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune. Încerc să fiu mai bun în fiecare zi. Mergem înainte!

Educatie

Sebastian Burduja a terminat ca sef de promotie Scoala Generala Nr.11 „Ion Heliade Radulescu”, iar apoi a absolvit cursurile Colegiului National „Mihai Viteazul” din Bucuresti, cu specializarile informatica-matematica-fizica. Din 2004, si-a continuat studiile la Stanford University, in Statele Unite (California). A absolvit Stanford cu titlul de Phi Beta Kappa, „with honors and distinction,” echivalentul a Summa cum Laude, cu specializarile Politica Comparata (Honors), Economie si Sociologie.

Din 2008 pana in 2011, Burduja este masterand la Harvard University, unde urmeaza cursurile a doua masterate: administrarea afacerilor (MBA, Harvard Business School) si politici publice (MPP, Harvard Kennedy School of Government). La Harvard University, Sebastian este David M. Rubenstein Fellow, bursa de merit primita ca recunoastere a tinerilor lideri cu realizari notabile si cu potential impact global in viitor.

Cariera

Burduja a efectuat stagii de practica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe – Divizia NATO, la National Endowment for Democracy – Divizia pentru Europa Centrala si de Est (Washington DC), si la Freeman Spogli Institute for International Studies (Stanford CA), unde a colaborat cu reputatul analist politic Prof. Dr. Larry Diamond. A publicat articole in jurnale de specialitate din Statele Unite, axandu-se in special pe tema democratiei din Romania si necesitatea consolidarii ei. In 2008, Burduja a finalizat teza de onoare “Intre speranta si deziluzie: Coruptia in Romania Post-Comunista, 1990-2008″, notata cu calificativul A+ si prima lucrare de specilitate care analizeaza evolutia fenomenului de coruptie in contextul procesului de integrare europeana. In vara anului 2009, Burduja a efectuat un stagiu de practica la Organizatia Natiunilor Unite (ONU, Geneva), in cadrul Comisiei Economice pentru Europa.

LSRS


In ianuarie 2009, Sebastian Burduja a fondat impreuna cu Costin Elefteriu Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS). LSRS este o organizatie non-guvernamentala care asigura un cadru de organizare reprezentativ al studen
timii romane de peste hotare, promovand o puternica solidaritate intre membrii sai, ca reprezentanti de valoare ai Romaniei, si o atitudine pozitiva fata de perspectivele intoarcerii lor in tara dupa terminarea studiilor. LSRS isi propune sa-i informeze pe studentii romani din strainatate cu privire la oportunitatile de participare la viata economica, politica si sociala a Romaniei, dar si sa-i informeze pe romanii interesati de perspectiva studiului in strainatate despre oportunitatile academice existente.

Pentru Burduja, functia de Presedinte LSRS reprezinta o o onoare deosebita si o responsabilitate majora, avand in vedere obiectivele si prioritatile Ligii, dar si traditia istorica a Societatii Studentilor Romani de la Paris (1845), care obliga la standarde inalte de excelenta si constiinta nationala. Sebastian afirma pe website-ul LSRS ca succesul proiectului LSRS depinde in primul rand de studentii si absolventii romani din strainatate, de formarea unei comunitati puternice si capabile sa contribuie in mod decisiv la dezvoltarea economica si politica a Romaniei.

Pozitii publice

Despre LSRS…

Intr-un interviu acordat in Aprilie 2009 pentru Strada32 si Evenimentul Zilei, Burduja declara urmatoarele despre rolul si potentialul LSRS:

“LSRS poate juca un rol esential in societatea civila din Romania. Sprijinim eforturile tinerilor romani de a dobandi o educatie la cel mai inalt nivel si ii ajutam sa se integreze mai usor in alte tari.

In acelasi timp, ne dorim ca dupa terminarea studiilor acesti studenti de exceptie sa revina in acasa. In conceptia noastra, studentii si absolventii romani din strainatate sunt un rezervor de talent pentru Romania, insa in prezent foarte multi dintre ei raman peste hotare. Profesionalismul, corectitudinea, respectul, disciplina muncii, creativitatea si bunul simt, reprezinta conditiile fundamentale ale succesului in Europa de Vest si SUA, atat la nivel academic, cat si la nivel profesional. Pe langa cunostintele specilizate dobandite in cadrul universitatilor, studentii romani din strainatate asimileaza aceste valori si le aplica in viata de zi cu zi. Astfel, consideram ca redirectionarea acestor resurse umane catre Romania ar duce la imbunatatirea situatiei economice si politice in tara noastra, spre beneficiul societatii romanesti in ansamblul ei.

De asemenea, ne dorim sa cream impreuna un sentiment de coeziune in randul studentilor si absolventilor romani din strainatate, precum si o constientizare a potentialului nostru. Am facut in repetate randuri referire la generatia pasoptista. Ne amintim ca in 1845, Romania nu exista pe harta Europei. Tarile romane erau sub dominatie straina si se confruntau cu mari probleme sociale: saracie, boli, coruptie. Dar cativa tineri romani aveau pentru prima oara sansa sa studieze la marile scoli din strainatate, in Vienna, Berlin, si mai ales Paris, unde au fondat Societatea Studentilor Romani. Printre membri, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, CA Rosetti, Ion si Dumitru Bratianu. Ceea ce a urmat se stie bine: dupa anii de studiu, toti acestia au revenit acasa, si-au pus in slujba tarii cunostintele acumulate si spiritul nou dobandit in Vest, si au pus bazele statului national roman modern.

Desi LSRS ramane un proiect adaptat conditiilor actuale, anumite paralele cu reprezentantii generatiei pasoptiste sunt inevitabile. Asemenea lor, sunt multi studenti romani din strainatate educati la cel mai inalt nivel si care pot avea acum o contributie decisiva in conturarea viitorului Romaniei. Fara a ramane ancorati in trecut, credem ca istoria noastra ofera astfel de exemple admirabile care merita urmate. Privind in urma, invatam sa mergem inainte.”

Despre situatia din Romania

Cu aceeasi ocazie, Burduja declara urmatoarele despre situatia actuala din Romania: „Din punctul meu de vedere, coruptia generalizata este actualmente cea mai mare problema a Romaniei. Pentru cei care nu sunt de acord, ii invit la un exercitiu simplu: sa facem impreuna o lista cu cele mai mari 10 probleme ale tarii noastre, de la educatie la sanatate, siguranta publica, lipsa de eficienta economica. Ne putem da seama dupa o analiza atenta ca nivelul mare al coruptiei explica o buna parte din aceste dificultati majore.

La momentul actual, nu mai putem depinde de presiuni externe pentru continuarea reformelor, desi avem mare nevoie de o justitie independenta si cu un inalt grad de profesionalism, precum si de o legislatie mai clara si mai stricta. In ciuda tuturor dificultatilor, raman optimist si refuz sa cred ca lupta anti-coruptie este o cauza pierduta pentru Romania. Intr-adevar, este acum in sarcina si la indemana factorilor interni, cu precadere socitatea civila si reprezentantii media, sa continue eforturile de expunere a coruptiei si sa ceara in continuare pedepsirea ei intr-un mod transparent si impartial. In opinia mea, de aceste eforturi cruciale depind insasi soliditatea si stabilitatea democratiei noastre si viabilitatea economiei de piata din Romania, pe termen lung.

In acelasi timp, vad evolutia Romaniei din ultimii 19 ani ca o calatorie perpetua intre speranta si deziluzie. Speranta, pentru ca imi amintesc atmosfera din decembrie 1989, atunci cand noi romanii am crezut din nou—prima oara dupa mult timp—in puterea noastra de a schimba lucrurile in bine. Ca fiecare roman, pastrez inca speranta ca zile mai bune ne asteapta in viitor, chiar si dupa sirul lung de deziluzii din perioada post-comunista. Dar pentru a ajunge acolo, cred ca este de datoria noastra sa facem tot posibilul in a ne redefini prioritatile personale si in a ne regasi identitatea si valorile noastre fundamentale.”