bugetul.ro: De ce este 19 august o zi specială pentru România! Să ne amintim - Sebastian Burduja

bugetul.ro: De ce este 19 august o zi specială pentru România! Să ne amintim

bugetul.ro: De ce este 19 august o zi specială pentru România! Să ne amintim

tianu100„România există datorită unor eroi. Eroi demni, repere de curaj, patriotism şi integritate. Eroi cu biografii care întrec şi cele mai spectaculoase scenarii de film. Eroi de care însă ştiu tot mai puţini români. Am susţinut mereu că vorbim prea puţin despre cei care ne fac sau ne-au făcut mândri în lumea întreagă”. 

Așa își începe editorialul Sebastian Burduja, liderul PACT, cel care deși a locuit 12 ani în SUA pentru a studia la Harvard și Stanford s-a întors acasă pentru a construi. El nu a uitat de ce 19 august este o zi pe care toți trebuie să o cinstim și a scris un editorial foarte bine documentat pe blogurile Adevărul.

„Cei care ocupă locurile de cinste în memoria noastră colectivă şi în paginile manualelor de istorie şi nu numele irelevante care vor dispărea ireversibil în groapa comună a deţinătorilor vremelnici de funcţii. Astăzi, pe 19 august 2017, e rândul celor dintâi. Măcar pentru o zi, sacrificiul lor ne obligă să nu mai vorbim despre oamenii mici care ne fac de ruşine, ci despre Oamenii mari cu care ne mândrim. De unii poate aţi auzit, de alţii poate mai puţin. De ce tocmai azi?

În ziua de 19 august 1917, fix acum 100 de ani, în plin Război Mondial, au avut loc cele mai sângeroase bătălii dintre armata română şi cea a Puterilor Centrale. În mod miraculos, statul român (redus atunci doar la Moldova), a supravieţuit, iar Puterile Centrale nu au spart frontul, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina sau Polonia. Eroismul soldaţilor români este cu atât mai lăudabil luând în calcul situaţia ingrată în care au fost puşi de „aliaţii“ lor ruşi. Din februarie 1917, schimbarea de regim din Rusia făcuse ca puterea să fie preluată de către Kerenski, care subminează grav disciplina armatei ruse. Se ajunge la situaţia fără precedent în istoria militară în care două divizii ruse de pe frontul românesc, a 13-a şi a 34-a, au încheiat înţelegeri scrise cu germanii, în care îşi luaseră angajamentul de a nu mai lupta. În mod incredibil, în convenţia respectivă, infanteria rusă s-a obligat să semnaleze nemţilor bateriile de artilerie rusă care ar deschide focul (artileriştii fiind mai puţin contaminaţi de spiritul revoluţionar), pentru a fi pedepsite de către inamic cu trageri de represalii. Acest gen de atitudine s-a văzut din plin şi în timpul luptelor din vara lui 1917. Astfel, pe 28 august, la Iveşti, divizia 124 rusă a rupt-o la fugă, fără să tragă un foc de armă, imediat ce a început înaintarea inamicului.

Vorbind în mai multe rânduri despre acest moment de cumpănă al ţării noastre, am primit recent de la unchiul meu, Laurenţiu Pricop, profesor la Universitatea Bucureşti şi unul dintre cei mai pasionaţi cititori de istorie pe care îi ştiu, câteva rânduri despre ce a însemnat ziua de 19 august şi bătălia de la Mărăşeşti. Le reproduc mai jos.

Luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, care au avut drept apogeu înfruntarea de pe 19 august, au fost o consecinţă directă a nemulţumirii Generalului Mackensen, care comanda trupele Puterilor Centrale faţă de neatingerea obiectivului său („peste două săptămâni ne vedem la Iaşi“, spusese mareşalul la începutul campaniei). Acesta hotărăşte să dea lovitura decisivă, înfruntând direct trupele române.

Aşadar, în ziua de 19 august, trupele germane ajung în faţa gării Mărăşeşti, apărată eroic de rămăşiţele regimentului 9, soldaţi ai regimentului 50 şi un batalion aflat în rezervă. Batalioanele aflate în rezervă s-au aruncat eroic în luptă, unul dintre acestea (2/51) fiind distrus complet. Toţi comandanţii de companii au fost ucişi. Trupele lui Mackenesen se îndreptau spre cota 100, cucerirea acesteia însemnând catastrofa: ocuparea unor poziţii dominante în spatele diviziilor române. Batalionul 1/51 opune rezistenţă, dar este copleşit de duşmani. Nu însă şi compania de mitraliere a acestuia. 8 mitraliere, doar 8, o companie de soldaţi şi un nume rămas în legendă, căpitanul Grigore Ignat. Aceştia au umplut tranşeea din faţă cu două rânduri de cadavre inamice şi au întârziat înaintarea trupelor germane, ceea ce a permis unităţilor române, care se găseau în aşteptare, să intervină. Trei batalioane aflate în rezervă, 1/50, 2/48 şi 3/47, au declanşat contraatacul ce se va dovedi victorios. Susţinuţi de artileriştii ruşi, care strigau «bravo, rumânski», fără a ţine seama de pierderi, dar dispuşi în perfectă ordine de luptă, soldaţii români se aruncă asupra inamicului. În marginea pădurii Răzoare, germanii sunt surprinşi de atacul viguros al românilor. La ora 12.30, ostaşii români preiau iniţiativa şi încep să-i urmărească pe cei aflaţi în retragere. Maiorul Mareş, care preluase comanda regimentului 47 în urma rănirii col. Rosetti, este rănit pentru a şaptea oară în cursul războiului. Artileria diviziei a 10-a şi atacul soldaţilor acesteia taie calea de retragere a inamicului. Victoria este deplină. În însângerata zi de 19 august, pierderile armatei române s-au cifrat la 114 ofiţeri şi 4800 de soldaţi. În total, în bătălia de la Mărăşeşti şi-au găsit sfârşitul 450 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi.

Pe sectorul de vest al frontului (zona Oituz), luptele au ţinut între 8 şi 28 august. Practic, confruntările se termină pe 11 septembrie, cu bătălia de la Cireşoaia. Per ansamblu, toată campania din vara anului 1917 s-a soldat cu înfrângerea armatei germane. Au fost singurele bătălii câştigate de Antanta la acel moment.“

Această mare victorie este meritul adevăraţilor eroi ai României. Mulţi s-au stins fără ca istoria să le facă dreptate, dar pe alţii îi ştim datorită relatărilor supravieţuitorilor acelor clipe teribile, dar măreţe. Aşa cum spuneam mai sus, astăzi suntem datori să le cinstim numele.

Unul dintre aceştia este generalul Eremia Grigorescu. Pe lângă geniul său militar, acesta dispunea şi de o ştiinţă a motivării propriilor soldaţi cu nimic mai prejos faţă de marii conducători de oşti ai istoriei europene contemporane, bazată pe exemplul personal. Iată un citat din acesta:

„Ostaşii vor şti să dispreţuiască moartea, apărând cu pieptul lor pământul ce ne-a mai rămas nepângărit de duşman, până când ne vom învrednici să-l izgonim dincolo de hotarele locuite de români… Numai cu sângele nostru vom răzbuna întreg neamul românesc batjocorit de barbarul nesăţios. Nu uitaţi că inamicul este obosit, că aţi ştiut prin vitejia voastră să opriţi fiara flămândă, făcând-o să simtă adânc că «nu se poate trece» peste pământul sfânt al ţării noastre. Nu uitaţi că cel mai răbdător este acela care învinge şi că trebuie să vă înarmaţi cu vitejeasca răbdare spre a birui, aşa cum au fost înarmaţi strămoşii noştri care ne-au lăsat pământul scump, ce trebuie să-l apărăm cu orice preţ“.

Altă dată, când un obuz a explodat lângă acesta, generalul şi-a liniştit ofiţerii spunând: „N-aveţi nici o teamă când sunteţi lângă mine: nu s-a turnat obuzul care să-l ucidă pe generalul Grigorescu!“.

Un alt exemplu este Ecaterina Teodoroiu, pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu. Meritele sale au fost pe nedrept relativizate după 1990, ca reacţie a promovării cultului său de către regimul naţional-comunist, uitându-se că tocmai comuniştii falsificaseră anterior povestea sa şi o desconsideraseră din motive politice. Născută în 1894, aceasta are un destin dramatic. Ea îşi pierde în primele luni ale războiului doi dintre fraţi pe front, fapt ce o determină să solicite încorporarea ca ostaş în Armata Română. Este rănită, luată prizonieră de germani, ulterior reuşeşte să evadeze, iar spre sfârşitul anului 1916 este din nou rănită la ambele picioare. Este decorată pentru curajul său de însuşi Regele Ferdinand. Fără niciun fel depregătire militară, a fost avansată în gradul de sublocotenent exclusiv pe baza meritelor sale.

Numele de Constantin Ţurcanu nu vă spune, probabil, nimic. Mult mai cunoscut este însă supranumele său, Peneş Curcanul. Erou al Războiului de independenţă, ale cărui fapte de vitejie au fost imortalizate de Vasile Alecasandri în poezia cu acelaşi nume acesta se prezintă, la 62 de ani, voluntar la acelaşi regiment 25 infanterie unde va face serviciul întregului prim Război Mondial distingându-se, de această dată, în luptele de la Oituz.

Ei sunt trei dintre eroii zilei de 19 august şi luptelor care au decis atunci soarta României. Ca ei sunt alte zeci de mii. În loc de încheiere,vă redau două citate care fac referire la faptele de arme ale românilor în luptele din 1917. Primul îi aparţine lui Lloyd George, primul ministru al Marii Britanii:

„Doresc să exprim din partea guvernului britanic profunda noastră admiraţie pentru curajul eroic şi avântul ce l-a dovedit poporul român în timpul unui an de încercări aproape fără seamăn… Reconstituirea armatei române şi rezistenţa îndârjită – rezistenţă atât de preţioasă pentru cauza comună – pe care această armată o opune duşmanului în acest moment, în condiţii de o greutate excepţională, prezintă un exemplu măreţ de tărie, pe care libertatea o inspiră unui popor liber“.

Al doilea îi aparţine generalului John Pershing, şeful misiunii militare a SUA în Franţa:

„Chemată la suprema încercare a ofensivei trecute şi a luptelor de la sud, armata României a dat nenumărate dovezi de eroism. Soldaţii români luptă admirabil. Sunt la înălţimea celor mai viteji apărători“.” – este editorialul semnat Sebastian Burduja.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.