Cluj-Bucureşti, 1-0. Mai jucăm sau schimbăm primarul? - Sebastian Burduja

Cluj-Bucureşti, 1-0. Mai jucăm sau schimbăm primarul?

Cluj-Bucureşti, 1-0. Mai jucăm sau schimbăm primarul?

fireaOrice ţară din lumea asta o duce bine atunci când motoarele ei economice funcţionează bine. Aceste motoare sunt oraşele, iar România nu face excepţie de la această regulă. Şi totuşi, de ce unele oraşe româneşti cresc pe când altele stau pe loc sau chiar fac paşi înapoi?

Acum câteva zile, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Banca Mondială a prezentat un studiu potrivit căruia peste 15 la sută dintre români s-ar muta datorită calităţii vieţii la Cluj-Napoca, acesta fiind şi cel mai atractiv „oraş secundar” din România. Cu o săptămână în urmă, un alt studiu dat publicităţii arăta că în Cluj se stabilesc anual 10.000 de oameni şi pleacă doar 1.900, în timp ce în Bucureşti din cele aproape 35.000 de persoane care vin, aproape jumătate pleacă apoi spre alte localităţi.

De asemenea, într-un top al calităţii vieţii în oraşele din întreaga lume, în 2017 Clujul se află pe locul 70, în faţa unor oraşe precum Los Angeles, Stockholm sau Dublin. Interesant e că următoarele oraşe româneşti din acest top sunt Timişoara (locul 83) şi Iaşi (locul 104), urmate la o distanţă semnificativă de Bucureşti (abia locul 128).

Ce ne spun toate aceste date şi cum poate fi explicată atractivitatea Clujului? Nu este suficient pentru un oraş să fie „bogat”, adică să producă mult. Dacă nu oferă locuitorilor săi un nivel superior al calităţii vieţii, el devine neatractiv. În contextul în care există deja o competiţie globală şi acerbă între oraşe pentru investiţii şi oameni, un oraş neatractiv înseamnă pe termen mediu şi lung un oraş mort din punct de vedere economic.

Studiul Băncii Mondiale, realizat de o echipă de experţi români în frunte cu Marcel Ionescu-Heroiu, ne arată că atractivitatea Clujului în raport cu Bucureştiul ţine de adoptarea unor măsuri deştepte pentru creşterea calităţii vieţii. Acesta se dovedeşte a fi criteriul fundamental pe care oamenii îl iau în calcul când decid unde vor să trăiască şi să muncească, criteriu chiar mai important decât nivelul salariilor.

Este o confirmare a studiilor realizate de Liga Studenţilor Români din Străinătate de-a lungul anilor, conform cărora factorii care cântăresc cel mai mult în decizia tinerilor absolvenţi de a nu reveni în ţară ţin de lipsa condiţiilor decente de trai (educaţie, sănătate, infrastructură, servicii publice transparente şi corecte, integritate etc.), nu de nivelul salarial semnificativ mai redus ca în Occident. 

Creşterea Clujului vine şi ca o consecinţă firească a tiparelor de evoluţie a sistemelor urbane. Într-o serie de studii din 2013-2014, pe care le-am coordonat împreună cu Marcel Ionescu-Heroiu, am arătat că sistemul urban din România a rămas dezechilibrat după deceniile de economie planificată. În majoritatea ţărilor care au avut parte de o creştere organică, în condiţii de piaţă liberă, distribuţia demografică a oraşelor este practic uniformă. Această observaţie mai este cunoscută drept Legea Zipf sau Regula Rang-Dimensiune, care spune că un oraş de rang 1 va fi urmat de 1-2 oraşe cu o populaţie de aproximativ 50%, apoi de 2-3 oraşe de rang 3 cu o treime din populaţie şi aşa mai departe. 

Încă din 2013, o serie de tendinţe indicau faptul că dintre cele 5 oraşe de dimensiuni aproximativ egale (Timişoara, Cluj, Constanţa, Craiova şi Iaşi) Clujul şi Timişoara ar fi fost favorite să „urce în clasament” ca oraşe de rang 2. În parte, motivele ţin şi de avantajele de a fi localizate aproape de graniţa de vest şi totodată la o distanţă rezonabilă faţă de Bucureşti, ceea ce le permite să se extindă la nivel economic independent de capitală. Încă din 2013, Cluj-Napoca avea cea mai redusă scădere de populaţie dintre toţi polii de creştere, şi era alături de Timişoara pe primele locuri în ceea ce priveşte locurile de muncă, salariile medii, numărul de angajaţi cu salarii mari şi numărul de angajaţi care creează locuri de muncă. Mai mult, în raport cu Timişoara, Clujul avea şi are un avantaj prin profilul economic bazat pe servicii cu valoare adăugată mare (de ex., IT) faţă de o economie bazată pe industrie (de ex., automotive). 

Un alt element care reiese din studiile prezentate mai sus este că municipiul Cluj-Napoca are una dintre puţinele zone urbane cu spor natural pozitiv, tinerii fiind convinşi nu doar să rămână în oraş după încheierea studiilor, ci şi  să-şi întemeieze o familie. În condiţiile în care Bucureştiul îmbătrâneşte, acesta va deveni tot mai puţin competitiv şi faţă de alte oraşe din vestul ţării, precum Oradea, oraşul din România care a atras cei mai mulţi bani pentru proiecte europene în perioada 2012-2016, potrivit datelor SMIS. De remarcat şi exemplul Alba Iulia, care a atras cele mai multe fonduri nerambursabile raportat la numărul de locuitori, iar cine nu a fost recent să facă bine să meargă la faţa locului pentru a vedea unde poate ajunge România cu oameni potriviţi la locul potrivit.

Aşadar, rămâne să ne întrebăm: sunt toate aceste rezultate o cauză a succeselor oraşelor din Transilvania sau a eşecurilor Capitalei? Ce face bine Clujul şi ce face greşit Bucureştiul?

Cu siguranţă, răspunsul trebuie căutat la factorul decizional: it’s the politics, stupid. Administraţia Clujului vizează implementarea unei strategii smart city, prin care sunt puse la dispoziţia cetăţenilor soluţii mobile pentru diverse probleme, cum ar fi identificarea locurilor de parcare cu ajutorul unor senzori. De asemenea, festivalul UNTOLD a fost declarat cel mai bun festival din Europa, aducând venituri de 23 milioane euro Clujului şi atrăgând 30.000 de turişti din străinătate, iar în urma unui studiu realizat de autorităţile britanice, Cluj a fost declarat oraşul cel mai prietenos cu străinii din Europa.

În acelaşi timp, Bucureştiul se mândreşte cu proiectele privind “cel mai frumos balcon”, iepuri electrici şi luminiţe de Paşti (în valoare de 175000 euro) sau Festivalul Micului cel Mare. Asta în condiţiile în care Capitala se sufocă din cauza traficului şi a poluării: Bucureştiul este pe locul 5 în clasamentul celor mai aglomerate oraşe din lume şi pe locul 3 în topul celor mai poluate capitale din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, vorbim de un oraş cu resurse uriaşe, peste multe dintre capitalele europene cu care concurează. Din punctul de vedere al PIB per cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare, Bucureştiul este peste oraşe ca Berlinul, Atena, Roma sau Madrid. Dar Bucureştiul nostru e mult mai poluat, mai aglomerat şi, în general, arată mult mai rău. De ce oare? Pentru că „oamenii cu pixul în mână”, care administrează bugete imense, sunt o gaşcă de politruci incompetenţi, fără viziune de dezvoltare şi fără preocupare pentru calitatea vieţii oamenilor.

La începutul mandatului Gabrielei Firea, am semnalat cinci măsuri pe care le vedeam drept priorităţi pentru dezvoltarea Capitalei: lansarea unui proiect de strategie integrată pentru dezvoltarea Bucureştiului, iniţierea lucrărilor de cadastru pentru înregistrarea sistematică a domeniului public, transparentizarea administraţiei publice, derularea unui audit intern complet şi public şi un parteneriat real cu mediul privat. Observ cu tristeţe dar fără surprindere că niciunul din aceste lucruri nu a fost demarat, ba chiar s-au făcut paşi înapoi: dezvoltarea urbană a rămas haotică, Primăria tot nu are habar pe ce este proprietar de drept, informaţiile de interes public au fost secretizate şi accesul cetăţenilor blocat, iar în loc de un parteneriat cu mediul privat avem proiectul (aprobat în Consiliul General) de înfiinţare a 21 de firme ale Primăriei Capitalei.

Este o iniţiativă de inspiraţie comunistă cu iz de cumetrie politică, inspirat de modelul primăriei Voluntari, conduse cu mână de fier de domnul Florentin-Costel Pandele, prin care se dublează activitatea unor regii sau departamente ale primăriei, iar angajaţii scapă de răspundere pentru fapte de corupţie. Asta în condiţiile în care Primăria Bucureştiului are 860 de angajaţi si 10 consilieri ai primarului la o populaţie de 1,88 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 228 km pătraţi, faţă de 207 angajaţi, cât există la aceeaşi instituţie din Berlin, capitală care are o populaţie de 3,46 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 891,68 km pătraţi.

Acestea sunt unele dintre nenumăratele motive pentru care Clujul şi alte oraşe vor continua să câştige oameni, proiecte şi idei în raport cu Bucureştiul. Dar să fie clar pentru toată lumea: toată România o duce bine atunci când şi Bucureştiul o duce bine (Capitala şi zona limitrofă de o oră generează jumătate din veniturile firmelor din România). Dacă le pasă de viitor, bucureştenii ar trebui să se implice. De exemplu, noi susţinem această petiţie de demitere a Gabrielei Firea. Vă invităm şi pe dumneavoastră să o faceţi. Altfel, în loc de Bucureştiul fără ei, vom avea Bucureştiul fără noi... şi vom rămâne doar cu kitsch şi cu circ.

A contribuit Alin Iliescu

Sursă foto: Hotnews

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.