Coșmarul #colectiv: indiciile crimei - Sebastian 'Tianu' Burduja

Coșmarul #colectiv: indiciile crimei

Coșmarul #colectiv: indiciile crimei

Au trecut mai bine de 60 de ore de la tragedia din Clubul Colectiv. 60 de ore infinit de dureroase. 60 de ore cu răni adânci, lacrimi şi lumânări. 60 de ore marcate de sentimentul că trăim neputincioşi un coşmar colectiv din care vrem să ne trezim şi să ne dăm seama că totul e de fapt bine. 

Vrem să dăm timpul înapoi şi să fim acolo măcar cu câteva clipe înainte de scânteia fatală şi să urlăm „afară ACUM, oameni buni!”

Coşmarul colectiv a devenit realitate la Clubul Colectiv. Pe măsură ce orele trec, durerea şi confuzia lasă loc furiei. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Cine sunt vinovaţii? De ce, Doamne? Pentru a găsi răspunsurile nu trebuie să facem apel nici la divinitate, nici la Halloween, nici la teoria conspiraţiei. Niciun om normal la cap nu poate da vina pe oamenii care au venit la concert.

Nu putem să acuzăm nici lipsa spitalelor, pentru că niciun sistem medical nu poate face faţă pe deplin numărului mare de victime cu arsuri grave (Vlad Mixich explică foarte bine de ce aici). În fapt, mulţi dintre eroii acestor zile sunt medicii, asistentele şi echipele de intervenţie. Cei pe care îi blamam până mai ieri, cei plătiţi mizerabil care aleg totuşi să rămână în ţară. Toţi aceştia au luptat până la epuizare pentru a salva vieţi.

În fine, nu putem acuza nici lipsa cadrului legislativ, pentru că problema de fond este alta: legile există şi de multe ori sunt bune, însă nu se aplică. De ce? Corupţie, incompetenţă, nepăsare. Procurorii care se ocupă de acest caz vor stabili ingredientele tragediei şi proporţia lor.

Întâia datorie a unui stat este să se asigure că cetăţenii săi trăiesc în siguranţă. De 26 de ani, cei care ne conduc îşi încalcă în mod constant acest angajament. Fără ruşine.

Dincolo de emoţiile puternice, să ne uităm la fapte… şi la acte. Dintr-o dată răspunsul devine evident şi descoperim un lung şi complex şir de ilegalităţi. Să o luăm metodic, pe baza informaţiilor disponibile în prezent: (i) câţiva investitori decid să deschidă un club într-o fostă fabrică; (ii) în acest scop, înaintează primăriei de sector o cerere pentru emiterea acordului de funcţionare; (iii) după acordul de funcţionare se poate obţine autorizaţia de funcţionare pentru activităţile specifice.

Cheia de boltă este Ordonanţa 99/2000, Capitolul IV, Articolul 12, Alineatul 3„Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure corelarea autorizării desfăşurării unui exerciţiu comercial într-o structură de vânzare, cu conţinutul certificatului de urbanism şi al autorizaţiei de construire” (a se vedea şi anexa 1 a OG 99/2000 pentru tipurile de activităţi comerciale vizate, inclusiv baruri). Pe înţelesul tuturor, simplul acord de funcţionare NU este suficient. De altfel,declaraţia pe propria răspundere aferentă autorizaţiei de funcţionare nu vizează decât respectarea programului de funcţionare.

Mai precis, clubul Colectiv NU putea funcţiona în lipsa unui certificat de urbanism emis cu un scop bine definit, conform cererii tip (disponibilă chiar pe platforma online a Primăriei Sector 4). Desigur că vinovaţi sunt şi investitorii, care nu au solicitat emiterea certificatului de urbanism (şi a autorizaţiei de construire), punându-se întrebarea cum de au putut desfăşura lucrări de construcţie şi amenajare în interiorul fostei fabrici (inclusiv tavan de lemn ignificat doar la gradul F, nu RF, pentru economii de circa 35%) în lipsa flagrantă a unor asemenea documente.

Cum altfel s-a putut schimba destinaţia spaţiului din fabrică de pantofi de sport în club? Legea 50/1991 prevede la Art. 3, Alineatul 1, litera (a), clar ca lacrima, că schimbarea de destinaţie a unei construcţii civile se realizează numai cu respectarea autorizaţiei de construire. Ei bine, Art. 2 al Legii 50/1991 prevede că autorizarea lucrărilor de construcţii „începe odată cu depunerea cererii pentru obţinerea certificatului de urbanism”. Iar certificatul de urbanism trebuia să solicite, tot conform Legii 50/1991 (Art. 5, Alineatul 1), o serie de avize, inclusiv aviz şi autorizaţie de securitate la incendiu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Municipiului Bucureşti. Aceste acte se emit în baza legii în urma unor verificări de conformitate a documentelor şi în urma unor verificări în teren. Mai mult, ele devin anexe şi parte integrantă din autorizaţia de construire. Dacă această autorizaţie există, probabil s-a emis în mod abuziv; dacă nu există, atunci tot despre încălcarea legii discutăm pentru că Primăria Sectorului 4 nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a corela autorizarea funcţionării cu conţinutul certificatului de urbanism şi al autorizaţiei de construire.

Mai sunt şi alte acte normative care specifică, negru pe alb: (i) că acest club ar fi trebuit avizat/autorizat privind securitatea la incendiu (a se vedea Art. 1, HG 1739/2006); (ii) că primarul are ca obligaţie verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite (Art. 14, litera f, Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor); şi (iii) chiar şi acordul de funcţionare se emite numai în condiţiile prezentării autorizaţiilor şi avizelor necesare desfăşurării activităţii respective (HCL Sector 4 nr. 55/2008). Deci fără avizul de la ISU nu putem discuta despre niciun acord de funcţionare, iar fără acord de funcţionare nu putem discuta despre autorizaţie de funcţionare.

Aşa cum a declarat Dr. Raed Arafat, avizul/autorizaţia de securitate la incendiu NU există în cazul Clubului Colectiv. Practic, în condiţiile acestea, ISU nu a avut cum să fie informat cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul Clubului Colectiv. Ne mai mirăm aşadar că exista o singură ieşire din infern şi, practic, niciun scenariu de urmat în cazul unui incendiu?  Mai mult, tot în sarcina şi pe conştiinţa autorităţilor locale cade şi obligaţia verificării „disciplinei în construcţii”: legea poliţiei locale prevede cât să poate de explicit că aceasta are obligaţia să efectueze controale pentru identificarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire şi, respectiv, să constate contravenţiile spre a fi sancţionate corespunzător (Legea 155/2010, Articolul 8). Poliţia locală, aflată în subordinea primăriei, ar fi trebuit să constate că în interiorul fabricii Pionierul s-au executat lucrări fără autorizaţie şi să ia măsurile care se impuneau.

La ce bun toată această discuţie în detaliu? Pentru că diavolul este în detalii, vorba ceea. Iar aceste detalii ne dau întreaga măsura a abuzurilor comise în acest caz, din rea intenţie şi/sau din prostie. Trebuie traşi la răspundere, cu legea în mână, toţi cei care se fac vinovaţi de această tragedie. Este foarte probabil că situaţia de la Clubul Colectiv există la nenumărate alte localuri din întreaga ţară şi trebuie acţionat rapid pentru remedierea acestor aspecte.

Rămâne cert un lucru: aşa nu se mai poate. Cât să mai îndurăm astfel de nedreptăţi? De câte ori trebuie să se mai jertfească Claudiu Petre la Colectiv? Dar Adrian Rugină? Dar Adrian Iovan în Apuseni? Dar atâţi alţi eroi jertfiţi pe altarul corupţiei şi incompetenţei celor care, chipurile, ne reprezintă?

Tragedia de la Clubul Colectiv putea fi pe deplin prevenită într-un sistem normal. Nu un sistem performant, ci unul pur şi simplu un sistem normal în care fiecare respectă legea şi îşi face treaba.

Nu putem da timpul înapoi. Ce putem însă face este să jurăm şi să ne asumăm că niciodată în România nu se va mai întâmpla o asemenea catastrofă. Că niciodată nu vom mai lăsa corupţia, incompetenţa şi nepăsarea să ne ucidă, rând pe rând. Că niciodată nu vom mai sta pe margine când cei care ar trebui să ne reprezinte şi să ne apere nu ştiu decât să-şi umple buzunarele. Iar primul pas este aplicarea legii şi pedepsirea exemplară a celor vinovaţi.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.