De ce suntem o țară mică. Diversiunile zilnice cu care ne pierdem timpul - Sebastian Burduja

De ce suntem o țară mică. Diversiunile zilnice cu care ne pierdem timpul

De ce suntem o țară mică. Diversiunile zilnice cu care ne pierdem timpul

ue.roZilele trecute, un om de cultură mi-a spus o vorbă mare: „Mizele mici creează oameni mici. Mizele mari creează oameni mari.” Principiul rămâne valabil și la nivelul unei națiuni: o națiune mare este rezultatul unor proiecte cu miză mare. O națiune mică își pierde timpul și energia cu subiecte neînsemnate, întreținute din rea voință sau din prostie de oameni la fel de mici. La nivel retoric, există în spațiul public românesc o preocupare constantă şi legitimă pentru identificarea unui nou proiect național după aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, care să canalizeze energiile colective într-un sens constructiv.

Cu toate acestea, România are la orizont două momente esențiale pentru viitorul său, care îi pot defini parcursul în lume, dar care lipsesc aproape cu desăvârșire de pe agenda publică: sărbătorirea centenarului în 2018 şi președinția Consiliului UE în 2019. Acestea sunt, fără îndoială, cele mai importante borne pentru România în acest început de secol. Unul dintre ele va avea loc anul viitor, iar celălalt peste mai puțin de doi ani.

Şi totuși cele două subiecte ocupă, în cel mai bun caz, un loc marginal pe agenda publică românească. Alte teme au prioritate și sunt împinse obsesiv în față, consumându-ne nervii și energia: de la alegerea unui nou logo al Bucureștiului care – imposibilă misiune – să nu fie plagiat la distincția între grațierea faptelor sau grațierea pedepselor. În general, cam tot ceea ce ține de fapt de grațiere şi de modificarea legislației în favoarea corupților, prioritatea zero a PSD şi ALDE de când au câștigat alegerile la sfârșitul lui 2016.

Americanii numesc promovarea acestui gen de subiecte minore „red herring” – mai pe șleau, diversiune. Termenul provine dintr-o poveste a lui William Cobbett din 1805, în care un băiat a folosit un hering roșu pentru a trimite copoii care îl urmau pe o pistă greșită. La două sute de ani distanță, băieții deștepți din România au devenit experți în a-și acoperi urmele trimițând la plimbare milioane de români – la propriu (adesea peste graniță, că doar suntem pe locul doi în lume după Siria la rata de creștere a diasporei) și la figurat.

Revenim la ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat. Centenarul Marii Uniri de la anul reprezintă, dincolo de ocazia unei sărbători naționale, prilejul de a reflecta şi de a căuta răspunsuri pentru câteva întrebări esențiale: Ce fel de țară suntem? Ce fel de ţară ne dorim să fim? Care sunt valorile care ne definesc? Care sunt obiectivele noastre strategice? Unde am evoluat şi unde am involuat în ultimii 100 de ani? Unde vrem să fie nepoții și strănepoții noștri peste încă 100 de ani? Cu siguranță sunt destule domenii în care România a regresat enorm, mai ales în ultimii ani. Şi nu vorbim doar de performanțele sau de nivelul de instruire al leadership-ului politic, ci inclusiv de regrese din punct de vedere al infrastructurii, oricât de neverosimil ar părea. De exemplu, viteza maximă pe marile magistrale feroviare în anii '30 era de 120 kilometri pe oră, iar CFR făcea parte din clubul trenurilor expres din întreaga Europă, echivalentul trenurilor de mare viteză de astăzi. 

Din păcate, actuala majoritate parlamentară ignoră atât întrebările grele, cât și aspectul festiv, deşi s-ar putea spune că unii „lideri” ai PSD, precum doamna Gabriela Firea, sunt experți în risipirea banului public pe sărbători inventate, în dauna unor investiții menite a creşte calitatea vieții. Dânsa continuă cu zâmbetul pe buze realizările impresionante ale precedentului edil, Sorin Oprescu: cel mai greu tort din lume și cel mai lung cârnat afumat din lume. 

Mai mult, campionul grobianismului din Parlamentul României, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a insultat istoria României declarând în plenul Comisiilor reunite de cultură și administrație publică că la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia doar ,,s-a semnat o hârtie”. Pe de altă parte, propunerile lui Florin Roman, deputat de Alba, privind finanțarea unor evenimente şi acțiuni pentru sărbătorirea centenarului, precum realizarea Monumentului Unității Naționale în municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018 sau lucrări de reabilitare și consolidare la Muzeul Unirii din municipiul Alba Iulia au fost respinse din motive ce ţin mai degrabă de orgolii politice decât de argumente solide.

În ceea ce privește președinția Consiliului UE, singurele noutăți pe care le avem pe acest subiect se leagă de îngrijorările oficialilor europeni sau chiar români legate de întârzierea pregătirilor pentru acest moment istoric nu doar pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană. 

Reamintim că României îi va reveni provocarea de a deţine președinția rotativă în intervalul ianuarie-iunie 2019, o perioadă cu multe evenimente capitale pentru Uniune, precum alegerile europarlamentare, sfârșitul mandatului lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene şi tranziția către un nou Executiv european, negocierea noului cadru financiar 2021-2027 şi, mai ales, Brexit-ul. 

 

De asemenea, România va trebui să fie gazda a circa 200 de evenimente, posibile Summit-uri, reuniuni informale ale Consiliului UE, întâlniri ale înalților funcționari și ale experților din statele membre UE, conferințe și seminarii, adică un efort logistic fără precedent pentru țara noastră, de al cărui succes va depinde imaginea României în fața partenerilor externi și modul în care ne putem îndeplini obiectivele.

Care este stadiul pregătirilor? „Există probleme foarte importante cu care ne confruntăm din punct de vedere logistic și protocolar”. Nu, nu este o evaluare a unui analist critic faţă de Guvernul României, ci este afirmația fostului și actualului Ministru de Externe al României, Teodor Viorel Meleșcanu, în cadrul unei dezbateri organizate recent de MAE pe acest subiect. Ulterior, domnul Meleșcanu a fost completat de doamna Ana Birchall, ministrul pentru Afaceri Europene, coordonatorul acestui proces, care a precizat că a fost găsit un nou sediu pentru reprezentanța României la Uniunea Europeană, întrucât cel actual ar fi fost nepotrivit. 

Deși aceasta pare să fie până acum singura acțiune concretă întreprinsă de doamna Birchall pentru pregătirea președinției Consiliului UE, domnia sa are măcar meritul de a da importanța cuvenită acestui eveniment, cel puțin la nivel declarativ, subliniind necesitatea colaborării dintre toţi actorii politici: „După aderarea la NATO şi UE, exercitarea președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019 cred că reprezintă cel mai important proiect de țară [și] oferă României o ocazie rară de a creşte vizibilitatea țării noastre, de a-i întări profilul de actor european, dar şi internațional. Este timpul să lăsăm de-o parte disputele politice şi să înțelegem că momentul 1 ianuarie 2019 este o oportunitate pentru România pe care avem datoria să o planificăm”. 

Cu toate acestea, doamna Birchall nu a reușit să-i transmită entuziasmul şi colegei sale de partid, doamna Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, care a declarat că nu crede că președinția UE este cel mai important proiect de țară după integrare şi că nu trebuie să facem din asta „un eveniment glorios”. Doamna senator Gabriela Creţu a adăugat că sunt şi alte exemple de abordări asemănătoare, precum aderarea la Schengen și ridicarea MCV, care au fost transformate „în obiective mari, substitut de obiective naționale”, pentru care s-au cheltuit resurse semnificative de bani de şi energie şi s-au făcut concesii, iar „neatingerea lor a generat frustrări şi sentimentul că alții au ceva cu noi”. 

Altfel spus, ce sens mai are să țintim sus dacă tot nu suntem în stare să facem nimic, cine nu-și face iluzii nu va avea deziluzii și, în orice caz, ar trebui să ne pese mai puțin și să revenim la subiecte cu adevărat importante pentru țară. De exemplu, protejarea corupților. Ne reamintim că în septembrie 2014 doamna Gabriela Crețu a fost printre cei 24 de senatori care au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea.

Cu toate acestea, declarațiile doamnei preşedinte a Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat care minimizează rolul istoric al președinției române al Consiliului UE par însă o biată scăpare nevinovată pe lângă tirada eurosceptică a colegului şi aliatului său, domnul Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat. 

 

Iată ce a declarat în cadrul dezbaterii amintite mai sus liderul ALDE: „Cred că greșelile care au fost făcute până acum de CE și de UE trebuie corectate, trebuie ca UE să aibă curajul să recunoască că în România situația respectării drepturilor omului, a funcționării incorecte a justiției, a imixtiunii serviciilor în justiție, a abuzurilor și exceselor de putere e la fel de preocupantă cum este și problema cum a fost dată o ordonanță, care era constituțională, oportună. Văd că aceste lucruri nu sunt băgate deloc în seamă, vă spun că acum înțeleg poate mai bine de ce britanicii au luat această decizie de curaj... Dacă ei și-au pus această problemă, vă spun ceva: din acest moment eu îmi pun cu toată seriozitatea, la rândul meu, această problemă. Nu vreau să devină România o țară eurosceptică, dar, dacă suntem tratați în felul acesta, să știți că lucrurile vor evolua. Românii vor ajunge să înțeleagă că nu totul reprezintă bunăstare, că importantă e și libertatea fiecăruia dintre noi”, a mai spus Tăriceanu.

Pare un fragment desprins dintr-un discurs al lui Marine Le Pen, la care este adăugată desigur şi o tușă personală, nelipsită de altfel din nicio cuvântare a președintelui Senatului: obsesia personală privind presupusa „imixtiune a justiției şi serviciilor în bunul mers al țării”. Dar asta nu e tot. O altă declarație a domniei sale din cadrul dezbaterii privind președinția română a Consiliului UE este aceasta: „Credeți că Rusia are interesul să existe o Românie puternică? Nu. Poate nici alți parteneri de-ai noștri nu au interesul ca România să fie foarte puternică. […] Ce credeți că e mai simplu? Să ai o țară puternică cum e Polonia, cu curajul să-și spună cu voce tare care sunt preocupările, interesele? Sau o țară care e binișor așezată, măricică, dar care e docilă? 

Ce spun ei, se aliniază imediat, vine domnul președinte Iohannis după cum a spus țara x sau țara y… așa vom face”. Astfel, pentru domnia sa, un exemplu demn de urmat pentru România este Polonia, ţară în care partidul de extremă dreaptă aflat la putere se face vinovat de abuzuri anti-democratice fără precedent în istoria post-comunistă poloneză, care au scos sute de mii de oameni în stradă: restricționarea accesului mass-media la ședințele Parlamentului, excluderea presei de la votul asupra bugetului, îngrădirea rolului Curții Constituționale sau limitarea dreptului la protest. Pe scurt, puteri discreționare pentru majoritatea parlamentară care să nu mai fie deranjată de „mofturi” precum transparența, libertatea presei sau controlul constituțional. Pare, ce-i drept, o viziune în acord cu convingerile politicianului care rămâne în istorie cu o astfel de declarație: „o națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala şi armata, dar rămâne vie şi trează atât timp cât continuă să fie întrupată de Parlament.”  

În acest context, e inutil să mai spunem că lipsesc aproape cu desăvârșire din spațiul public dezbaterile de substanță despre temele pe care le-ar putea aduce în discuție România în momentul preluării președinției rotative a Consiliului UE, cu excepția unor referiri generaliste ale domnului Meleșcanu la relațiile externe ale Uniunii sau la eventualitatea organizării un summit la București sau în alt oraș din România pe tema Parteneriatului Estic. 

O jucăm din nou la plezneală, în alte cuvinte. Nimic despre asumarea unui rol de lider regional, de susținător activ al extinderii UE către Ucraina, Republica Moldova sau Balcanii de Vest, nimic despre Revoluția Industrială 4.0 și rolul sectorului IT, nimic despre nevoia de a investi în educație și în cercetare pentru adaptarea la noua economie globală.

În pragul a două momente istorice pentru ţara noastră, o conducere politică cu o minimă responsabilitate ar trebui să pună cu deschidere şi hotărâre aceste teme pe agenda publică şi să facă apel la consens, întrucât sunt două ocazii uriașe de a reuni românii în jurul unor noi proiecte de țară. Asta a făcut de exemplu, în urmă cu 140 de ani, elita politică a vremii care a obținut Independența României. Diferența dintre acel trecut remarcabil şi acest prezent trist este că atunci aveam la conducere oameni politici, iar acum pe fotoliile acestora stau azi niște bieți politruci. 

Este precum diferența dintre general și particular, în cuvintele omului de cultură Adrian Alui Gheorghe, proaspăt demis abuziv de la conducerea Bibliotecii Județene Neamț de niște politruci: „Lupta dintre general şi particular în România capătă, pe zi ce trece, forme dramatice. România este, în general, o țară iubită şi apărată. În particular nu depistezi cam cine o mai iubește şi cine o mai apără.”

A contribuit Alin Iliescu

Sursă foto: rnews

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.