Dragi politicieni, iată de ce vă trebuie un MCV full option - Sebastian Burduja

Dragi politicieni, iată de ce vă trebuie un MCV full option

Dragi politicieni, iată de ce vă trebuie un MCV full option

refIar curge cerneală zilele astea pe tema (anti)corupţiei româneşti. Iar zbiară diverşi „experţi” cu intrare în studiourile de televiziune. Iar ne pomenim cu declaraţii halucinante de la lideri politici români, care s-au trezit, cu de la sine putere, că nu mai vor să coopereze în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). „Toate-s vechi şi nouă toate”, cu atât mai mult în noua epocă „post-adevăr”, în care oricine poate spune orice atât la televizor, cu un CNA compromis, cât şi pe internet, unde nu există nicio regulă în general (nu doar în România).   Pe scurt, am aflat ieri că România se află pe locul 57 în clasamentul Indicelui de Percepţie a Corupţiei, marca Transparency International – pe locul 4 din coadă la nivelul UE, depăşiţi doar de Italia, Grecia şi Bulgaria (şi la egalitate cu Ungaria). Aparent, o îmbunătăţire a scorului, însă mai degrabă minoră (patru puncte faţă de 2012). Concluzia prudentă ar fi că avem de-a face cu o percepţie a corupţiei în stagnare sau în uşoară scădere, ceea ce este rezonabil în contextul eforturilor DNA/ANI din ultimii ani. Tot ieri a fost dat publicităţii cel mai recent raport din cadrul MCV – atât raportul de progres, cu o listă foarte clară de recomandări, cât şi raportul tehnic. 

Între 2006 şi 2012 am desfăşurat la universităţile Stanford şi Harvard o amplă cercetare asupra evoluţiei fenomenului corupţiei în România, concentrându-mă pe perioada 1990-2008. Mi-am pus întrebarea: „care sunt factorii principali care explică evoluţia cadrului anticorupţie românesc şi a nivelului perceput de corupţie din România?” Am analizat: factorii endogeni, sub forma motivaţiilor interne de a combate corupţia (cultura politică a elitelor de la guvernare, precum şi instituţiile statale şi non-statale care pot exercita misiunea de supraveghere democratică); şi factorii exogeni, care includ presiunile externe din partea organizaţiilor internaţionale, cu precădere presiunile Uniunii Europene în contextul aderării şi după aderare. Am avut acces la o bază imensă de informaţii şi am derulat în premieră 60 de interviuri individuale semi-structurate cu oameni politici, funcţionari publici (inclusiv procurori), antreprenori, reprezentanţi ai mass-media şi ai unor ONG-uri. Analiza pe larg şi adusă la nivelul anului 2015 se regăseşte în cartea Între speranţă şi deziluzie, apărută recent la Curtea Veche (prefaţă de Larry Diamond, postfaţă de Vladimir Tismăneanu).   Pe baza acestor date, am concluzionat că progresele României în privinţa consolidării democratice, în special în zona instituţiilor anticorupţie (DNA, ANI şi DGA) se datorează în mare măsură presiunilor externe. Altfel spus, politicienii români – cu foarte puţine excepţii – nu îşi pot aroga merite în combaterea corupţiei. În etapa de pre-aderare, lucrurile au mers ca unse, cu toată opoziţia politicienilor în câteva momente cheie. E firesc: cu un public larg foarte pro-UE şi cu presiuni constante să intrăm „la timp” în Uniune, morcovul aderării şi respectiv băţul neacceptării României în acest club au fost deosebit de eficiente. Cine mai ţine minte cu câtă înfrigurare aştepta o ţară întreagă rapoartele de monitorizare şi de progres? Apoi s-a introdus chiar o clauză de amânare a aderării de un an de la data stabilită (1 ianuarie 2007), deşi toate capitolele de negociere fuseseră închise, tocmai pentru a stimula Guvernul României să continue reformele anticorupţie. Când morcovul aderării era pe punctul de a fi înghiţit de politicienii români, a venit decizia din decembrie 2006 a Comisiei, prin care se instituia „un mecanism de cooperare şi verificare a progresului României în vederea atingerii anumitor obiective specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei” (textul este disponibil în limba engleză aici). De ce acest MCV, un instrument fără precedent, iniţiat de Comisia Europeană? Nu pentru că cetăţenii României ar fi (fost) consideraţi de rangul doi, ci pentru că politicienii noştri s-au dovedit a fi de rangul doi şi continuă să probeze asta. Au fost stabilite încă din decembrie 2006 patru ţinte în raport cu care România are obligaţia să raporteze periodic în faţa Comisiei Europene: (1) asigurarea unui proces judiciar transparent şi eficient, în principal prin întărirea Consiliului Superior al Magistraturii; (2) înfiinţarea unei agenţii de integritate (ANI); (3) continuarea anchetării faptelor de corupţie; (4) măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul autorităţilor locale (tocmai acestea sunt cel mai des vizate de acuzaţia de abuz în serviciu).   Aceste ţinte nu se pot renegocia, nici nu pot dispărea pentru că nu le plac unor „lideri” de la Bucureşti. Asta e şi ideea MCV-ului: să spună lucrurilor pe nume şi, pe cât posibil, să menţină o presiune externă pentru continuarea luptei anticorupţie româneşti. „Marţea neagră” din 2012 a dovedit cât de fragile sunt progresele democraţiei româneşti, mai ales în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, unde există instituţii care lovesc frontal în interesele politicienilor. Iniţiativele recente privind graţierea şi modificarea Codului Penal sunt noi dovezi că nu există nicio jenă în a arunca în aer ani de muncă şi de progres în ceea ce priveşte pedepsirea abuzurilor celor care ne conduc.   În acest context, păstrarea şi chiar extinderea MCV-ului este vitală pentru consolidarea statului de drept în România. Dacă nu le place faptul că ni se aplică doar nouă şi bulgarilor, „liderii” de la Bucureşti ar trebui să propună Comisiei Europene să dezvolte un instrument similar şi pentru alte state. Italia şi Grecia stau mai prost decât România în ceea ce priveşte percepţia corupţiei, cu Ungaria suntem la egalitate. Întrebarea cheie rămâne cea pe care şi-au pus-o şi oficialii europeni în 2007: sunt reformele anticorupţie din România sustenabile?   Răspunsul reiese mereu din acţiunile politicienilor de la Bucureşti, tot mai neruşinate în ultima perioadă: de unii singuri ne facem de cap. Vestea bună, spre lauda prevăzătorilor parteneri europeni, este că documentul oficial prin care se instituia MCV nu a prevăzut un termen limită până la care acesta să fie aplicat (după cum este cazul perioadei de trei ani pentru clauzele de salvgardare). Deci vom avea MCV până când vom îndeplini foarte clar toate recomandările, pentru fiecare dintre cele patru zone ţintă enumerate mai sus. Să fie clar pentru toată lumea: în sine, MCV-ul nu are dinţi (nu duce la sancţiuni directe). Este un instrument „reputaţional” şi funcţionează prin două pârghii simple: la nivel intern, poate fi folosit de societatea civilă şi de o eventuală opoziţie politică pentru a trage semnale de alarmă către publicul larg (încă pro-UE, deşi în scădere, din păcate); la nivel extern, vor vrea şi „liderii” noştri să dea bine (cel puţin până descoperă reţeta vecinului de la vest, căruia se pare că nu îi pasă că este privit ca un paria al Europei).   Există însă şi o veste proastă: forţa proiectului european este în scădere, iar contextul global este mai complex şi mai riscant decât oricând în istoria recentă. Democraţia românească, firavă şi ezitantă, se sprijină încă pe instrumente externe de tipul MCV. Reformele demarate cu atâta dificultate în ultimii 27 de ani vor fi sustenabile numai atunci când românii şi le vor dori cu adevărat şi vor fi dispuşi să lupte pentru ele, dincolo de orice instrumente de presiune externă şi dincolo de toate manipulările cu care „bieţii români” (citez dintr-un clasic în viaţă) sunt bombardaţi în fiecare zi.   De aceea este atât de potrivit mesajul de pe cea mai mare pancartă de la ultimul protest din Bucureşti: „REFERENDUM PENTRU TOŢI, SĂ ŞTIM DACĂ SUNTEM HOŢI”. Răspunsul trebuie să-l dea fiecare dintre noi: îi lăsăm pe politicienii noştri să se plimbe fără griji în limuzine ultimul răcnet, plătite din banii noştri, sau îi ajutăm să se urce într-un MCV care să ducă cu adevărat România spre Europa?

Articol publicat pe Adevărul.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.