Elite fără frontiere: Sebastian Burduja, drumul către Banca Mondială trece pe la Stanford şi Harvard - Sebastian 'Tianu' Burduja

IncomeMagazine: Elite fără frontiere - Sebastian Burduja, drumul către Banca Mondială trece pe la Stanford şi Harvard

IncomeMagazine: Elite fără frontiere - Sebastian Burduja, drumul către Banca Mondială trece pe la Stanford şi Harvard

t

Licenţiat al Stanford University, în Politici Comparate. Master la Harvard Business School, în Administrarea Afacerilor şi la Harvard Kennedy School, în Politici Publice. Sebastian Burduja are 27 de ani. Ambiţiile lui transcend reuşitele academice pe care şi le-a trecut deja în CV la o vârstă la care alţii încă îşi mai caută drumul.

În America, Sebastian a deprins o dorinţă imensă de a schimba lumea şi de a face ceva concret pentru propria lui ţară, chiar şi de la mii de kilometri distanţă. Ca preşedinte şi cofondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, a sprijinit, alături de colegii lui, mii de tineri români, care au ajuns să studieze în şcoli de valoare ale lumii. Pe câţiva i-a redirecţionat înapoi acasă. Acolo unde el însuşi promite să revină într-o zi.

Celui care i s-a dat mult, i se va cere mult. Este crezul lui Sebastian Burduja. Un tânăr-exemplu nu doar prin reuşitele academice, dar şi printr-o seninătate atât de străină multora dintre noi. La fel, prin naturaleţea discursului şi printr-un optimism pe care şi l-a cultivat în toţi anii frumoşi petrecuţi în mediul academic de elită al Americii. Sebastian este un tânăr care spune că a primit de la viaţă câteva şanse unice, atunci când îi reamintesc cât de departe a ajuns la cei 27 de ani ai sai. „Șanse care vin cu răspunderea de a-mi pune experienţa, cunoştinţele şi abilităţile mele în slujba celor care ar putea beneficia de pe urma sprijinului pe care îl pot oferi, după puterile mele.”

Astăzi, tânărul din România este consultant în dezvoltare economică şi politici publice la Banca Mondială, cu sediul la Washington DC. În urmă cu niciun an, atras fiind de domeniul dezvoltării internaţionale, intra în legătură cu Divizia de Dezvoltare Socială a Băncii Mondiale, „printr-o fericită coincidenţă”. Marcel Ionescu-Heroiu, „unul dintre cei mai buni experţi români în domeniul dezvoltării urbane”, după cum aflăm de la Sebastian, a revăzut câteva analize făcute de tânărul nostru la Universitate şi i-a acordat acestuia încrederea şi şansa de a lucra împreună la câteva proiecte de impact în regiunea Europa şi Asia Centrală. „Voi fi recunoscător pentru această oportunitate unică şi sper, la rândul meu, să am cândva şansa de a promova tineri români în poziţii de responsabilitate, la acest nivel”, spune actualul angajat al Băncii Mondiale.

Și iată cum Sebastian mai spulberă un mit, cel al relaţiilor reci dintre românii de peste graniţe. „Cred că generaţia tânără poate sparge acest mit al românilor care nu se sprijină reciproc. În fapt”, mai aflăm de la Sebastian, „comunitatea românească din Washington DC, inclusiv de la Banca Mondială reuneşte oameni competenţi, muncitori, ambiţioşi, deschişi spre noi perspective, într-o lume globală, mereu dornici de a genera un impact pozitiv. Sunt convins că astfel de români şi mulţi alţii ca ei pot, într-adevăr, muta munţii din loc.”

De la Stanford, la Harvard 
A absolvit cu titlul de „Phi Beta Kappa” Universitatea Stanford (locul 2 în topul celor mai bune universităţii de pe Glob, n.red), with honors and with distinction, specializarea Politică Comparată şi subspecializări în Economie şi Sociologie. Până anul trecut, şi-a continuat studiile la Harvard (prima poziţie în topul celor mai bune universităţii de pe Glob, n.red), unde a urmat un program de dublu masterat – MBA, la Harvard Business School şi MPP, la Harvard Kennedy School of Government. Tânărul român s-a distins, doi ani la rând, prin rezultate academice remarcabile: First Year Honors şi Second Year Honors. Ambele sunt acordate celor mai buni studenţi de la Harvard Business School. Sebastian şi-a continuat drumul pe căi tot atât de îndrăzneţe, cu stagii de practică în cadrul ONU, la Comisia Economică pentru Europa, (Geneva, în 2009), la McKinsey & Co. (Bucureşti, 2010), dar şi la Ministerul Afacerilor Externe, Divizia NATO (2005), la National Endowment for Democracy (Washington DC, 2007) şi la Freeman Spogli Institute for International Studies (Stanford CA, 2008). Aici, românul a colaborat cu reputatul analist politic, Prof. Dr. Larry Diamond.

A publicat articole în jurnale de specialitate din Statele Unite, alegându‑şi ca temă Democraţia din România şi necesitatea consolidării ei. În 2008, Sebastian Burduja a publicat teza de onoareÎntre speranţă şi deziluzie: Corupţia în România postcomunistă, 1990-2008. O lucrare ce avea să fie notată cu un calificativ maxim de către profesorii săi de la Stanford. În 2011, şi-a continuat lucrarea la Harvard, completând-o cu partea a doua, despre combaterea corupţiei prin intervenţii ale mediului privat, într-o colaborare cu Banca Mondială.

Despre sistemul bancar, cu un angajat al Băncii Mondiale 
Ce crede un angajat al Băncii Mondiale despre greutăţile economice prin care trece lumea de astăzi? Că sistemul bancar este absolut vital într-o economie sănătoasă. Că nimeni nu poate nega excesele capitalismului scăpat de sub controlul unor legi echilibrate, menite să gestioneze atent funcţionarea liberă a pieţelor. Și că, da, efectele acelor excese de dinainte de 2008 le resimţim şi astăzi, „încă în aşteptarea unor semnale solide că recesiunea economică globală se apropie de final”. Din acest punct de vedere, consideră Sebastain, „este firească diminuarea capitalului de încredere al băncilor, fenomen pe care îl putem remarca aproape în întreaga lume. Însă ar fi o gravă eroare să credem că am putea reporni economia fără un aport consistent din partea sistemului bancar, cu importanta sa capacitate de finanţare şi cu expertiza sa unică în susţinerea şi direcţionarea investiţiilor către proiecte viabile, strategice, sustenabile.

Mai mult, ar fi benefică extinderea sistemul bancar pentru a acoperi toate nevoile din piaţă. În România sunt încă nenumărate exemple de fermieri, mici întreprinzători, tineri antreprenori ş.a., care ar putea beneficia de finanţări pentru a genera, la rândul lor, locuri de muncă şi bunăstare. Pe când un model funcţional de tipul Grameen Bank, câştigătoare a premiului Nobel, în 2006, cu scheme de micro-finantare, la nivelul comunităţilor din România?”, se întreabă retoric economistul român şcolit la Stanford şi Harvard, care admite că „iar viitorul rămâne greu de prevăzut. Dar sunt multe variabile în joc, nu numai de ordin economic, ci şi politic şi geostrategic.

La nivel global, un risc major îl reprezintă acele tendinţe de izolare şi de restrângere a comerţului liber dintre state, precum şi implicarea excesivă a statului în economie. „Economia planificată centralizată nu a fost niciodată şi nu este nici astăzi o soluţie optimă. Mecanismele pieţelor libere funcţionează, mai ales într-o economie deschisă şi competitivă; o demonstrează statistica milioanelor de oameni care au reuşit să «scape» de sărăcie în ultimele decenii. În plan politic, sunt voci din ce în ce mai prezente care încurajează tendinţele anti-democratice, un fenomen deloc surprinzător în contextul dificultăţilor economice actuale. Într-adevăr, orice deviere de la normele democratice şi de la statul de drept ar fi catastrofală. Fără a avea pretenţia de a promova soluţii miraculoase la problemele economice şi politice ale prezentului, cred că trebuie în primul rând să ştim cum să navigăm cu prudenţă în aceste ape tulburi şi să ne opunem celor care, din exces de zel, incompetenţă sau rea voinţă, ar dori întoarcerea spre izolaţionism, protecţionism, totalitarism şi alte «isme» de acest gen, pe care istoria le-a aşezat deja într-o listă neagră aparte.”

Home, sweet home 
Au trecut mai bine de 8 ani de când Sebastian a părăsit România, dar spune că nu s-a gândit o clipă că plecarea lui ar fi definitivă. Se simte, fără îndoială, foarte ataşat de anumite valori ale societăţii americane, una despre care spune că l-a primit de la început cu braţele deschise şi i-a oferit „împliniri deosebite pe plan personal, academic şi profesional”, dar şi cel mai de preţ dar „soţia mea, my better half, Holly”.
America a însemnat şapte ani de studiu, patru de licenţă şi trei ani pentru un dublu masterat, cu o bună parte din cheltuieli acoperite de sponsorii americani pe care Sebastian şi i-a găsit (precum David Rubenstein, nominalizează recunoscător).

Chiar şi aşa, acest tânăr special a rămas hotărât să revină acasă, într-o bună zi. „Nu sunt singurul care o spune: România este o ţară minunată, cu oameni cu un potenţial enorm. Avem încă multe de făcut pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare pe care ni-l dorim cu toţii. Idealism? Probabil, însă puţine lucruri cu adevărat mari s-au realizat în istoria omenirii fără o doză de idealism, de optimism şi de speranţă.”

CHESTIONARUL INCOME

1. Plecarea din România… 
Am avut şansa să fiu admis pentru licenţă de Stanford University, în 2004, apoi am urmat masteratul la Harvard. Nu a fost o decizie uşoară, aşa cum simt, probabil, şi alţi tineri români care pleacă departe de casă: pe de o parte, avantajele studiului la un nivel competitiv pe plan global, cu oportunităţile aferente, sunt de netăgăduit. Pe de altă parte, niciodată nu este simplu să fii departe de familie, de prieteni, de comunitatea în care te‑ai născut şi care te-a format.

2. Activitatea ta la Banca Mondială… 
Pe scurt, obiectivul proiectelor noastre este de cele mai multe ori crearea condiţiilor economice, sociale şi administrative pentru a asigura o creştere economică sustenabilă. Acordăm o atenţie deosebită comunităţilor marginalizate sau defavorizate. Asta nu mai înseamnă soluţii top-down, impuse de experţi în lipsa unor date adecvate contextului specific fiecărei ţări, ci analize bine fundamentate şi pe deplin agreate cu factorii de decizie. Satisfacţia cea mai mare este că zi de zi, şi nu de puţine ori noapte de noapte, avem oportunitatea de a munci în sprijinul celor mulţi, care merită un trai decent şi şanse egale de a-şi împlini visele.

3. Liga Studenţilor Români din Străinătate… 
Sunt co-fondator şi preşedinte al acesteia, din 2009. LSRS oferă studenţilor şi absolvenţilor români de peste hotare un cadru deschis de dialog şi acţiune. Obiectivul nostru este să promovăm iniţiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor ei, ca reprezentanţi de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele reorientării lor spre ţară. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi echidistantă.

4. Realizările voastre cele mai importante… 
Nu ne plac cuvintele mari, însă avem, după patru ani, mulţumirea că am sprijinit mii de tineri români să studieze în străinătate şi, pe unii dintre ei, care şi-au dorit acest lucru, i-am ajutat inclusiv să revină acasă şi să înceapă cariere de succes în România. Avem şi bucuria de a fi organizat Forumul România Jună, în 2011, cu sprijinul Băncii Naţionale a României, un demers de anvergură care a generat prima strategie a tinerilor pentru dezvoltarea României, în orizontul de timp 2030 şi a lansat un mesaj simplu, însă extrem de percutant: responsabilitatea viitorului nostru colectiv ne aparţine. În 2030, puterea de decizie va aparţine, inevitabil, generaţiei tinere de astăzi. Urmând sfatul pe care ni l-a dat, la România Jună, domnul Guvernator BNR, Mugur Isărescu, sunt hotărât să nu lăsăm aceste aspiraţii doar pe hârtie, ci să ducem la bun sfârşit viziunea pe care ne-am asumat-o.

5. Ce crezi că ai face tu, astăzi, în Romania? 
Dacă aş reveni în ţară, m-aş concentra în totalitate pe munca mea din cadrul Ligii. În calitate de fondator şi preşedinte, am avut şansa de a construi o echipă de peste 200 de voluntari extraordinari, oameni care au transformat un simplu vis într‑o organizaţie neguvernamentală viabilă, sustenabilă, independentă şi echidistantă.

6. Ce urgenţe crezi că avem, ca ţară, pentru a ne schimba direcţia ce pare mereu greşită? 
Prioritatea principală trebuie să rămână creşterea economică şi asigurarea unui trai decent pentru toţi românii, ceea ce presupune o economie funcţională, predictibilă şi competitivă. Sunt un susţinător fervent al luptei pentru combaterea corupţiei generalizate, un fenomen care afectează toate domeniile necesare pentru dezvoltarea României, fără excepţie: de la mediul de afaceri la infrastructură, administraţie publică, educaţie, sănătate, justiţie etc. În acelaşi timp, am fi orbi şi surzi dacă am afirma că nu cunoaştem aceste probleme. De multe ori, cunoaştem şi soluţii foarte bune la aceste probleme, avem nenumărate strategii şi continuăm să le acumulăm aproape cu fiecare schimbare politică.

7. Cum îţi vezi ţara, de la distanţă? 
Devin din ce în ce mai convins că o problemă majoră a societăţii româneşti, la nivelul mentalului colectiv, o reprezintă scepticismul cronic. Dezbinarea. Îndârjirea nejustificată, dar permanentă împotriva altora, individualismul excesiv şi judecăţile categorice, însă pe deplin artificiale, care distrug înainte să construiască. Sentinţele fără drept de apel şi în necunoştinţă de cauză. Lipsa încrederii în noi înşine şi, mai ales, în alţii. Prea multe iniţiative bune se lovesc în România de un baraj de cinism proptit bine în câteva stereotipuri – politizare, corupţie, nepotism… Sentimentele de deznădejde, blazare şi neîncredere sunt, de altfel, efectele aşteptate ale nesfârşitelor deziluzii ale tinerei democraţii româneşti, mai ales în comparaţie cu înaltele aşteptări de mai bine pe care le-am avut cu toţii după Revoluţia din 1989.

8. Remedii concrete? 
Tratarea acestui scepticism cronic este posibilă şi necesară, însă presupune un efort conştient. Mai întâi, ar trebui să acceptăm că în România există iniţiative lăudabile, care au în spate intenţii corecte şi decente, există oameni care vor să facă bine altora fără a urmări un interes propriu imediat, există funcţionari publici competenţi şi integri. Apoi, ar trebui să ne asumăm pe deplin răspunderea de a ne informa în mod adecvat înainte de a emite păreri şi înainte de a accepta părerile emise de alţii. Mai presus de orice, ar fi necesar să fim dispuşi să interacţionăm cu onestitate şi deschidere. Să ne unim forţele în proiecte comune, fără patimă şi politizare. Să concepem şi să implementăm împreună o viziune comună şi, cu timpul, să ne apropiem unii de alţii şi să conştientizăm că ce ne uneşte este mai presus decât ce ne separă. În plus, lumea se schimbă rapid, iar România riscă să rămână pe loc. Nu mai avem timp nici de ezitări, nici de eşecuri. Trebuie să înţelegem dinamica fenomenelor globale – de la schimbări climatice, la securitate cibernetică şi noile tehnologii militare şi să ne conectăm rapid la ultimele evoluţii. Mai mult, trebuie să începem să ne aducem propria contribuţie, ca ţară, şi să ne facem auzită vocea în acele forumuri globale care contează cu adevărat.

9. Naţionalitatea a fost vreun moment un obstacol într-o ţară precum America? 
Niciodată. Am fost mereu primit cu deschidere şi curiozitate. Cred că a venit momentul să combatem aceste stereotipuri şi să renunţăm noi înşine la ele. Nu de puţine ori, tendinţele de superioritate ale altora se pliază perfect pe un complex de inferioritate pe care poate încă îl mai avem, ca români, în Occident, dar şi acasă. Recent, îmi povesteau doi amici despre vizita unui turist suedez în România – un episod sugestiv. Prietenii mei l-au aşteptat la aeroport, l-au primit în casa lor, l-au dus în vizită la diverse locuri turistice din Bucureşti şi din ţară. L-au întâmpinat însă de la bun început şi cu scuze, scuze care nu se mai terminau: de la starea drumurilor până la vremea potrivnică, cerşetori şi siguranţa publică la orele târzii. S-au scuzat de toate şi de tot până când, într-un final, suedezul le-a spus, exasperat: Aveţi o ţară minunată, ce tot vă cereţi scuze? Fiţi mândri de România, căci dacă voi nu sunteţi, cine va fi?!  Poate nu suntem mereu la fel de eficienţi în ceea ce facem, sau poate nu avem încă experienţa democratică a statelor dezvoltate. Poate ne lipsesc uneori liderii adevăraţi sau am rămas ancoraţi în aşteptarea soluţiilor salvatoare de la oameni providenţiali. Însă trebuie să înţelegem că nu suntem cu nimic mai prejos decât celelalte popoare ale lumii, chiar dacă nu am atins încă nivelul lor de prosperitate.

10. Ţara preferată? 
România şi atât. Mi-e imposibil să aleg un singur loc preferat din ea. Sunt bucureştean din 1997, iar Capitala, alături de alte oraşe mari ale României, mă farmecă mereu prin dinamismul aparte. Totodată, am copilărit la Piatra Neamţ, oraş de care rămân foarte legat sufleteşte. Bunicii mei încă locuiesc acolo. Bunicul este preot la Biserica Sf. Ioan, cu o experienţă duhovnicească de peste 65 de ani, iar ambele bunici au activat în învăţământ, fiind vestite pentru pasiunea lor pentru educaţie. De asemenea, sunt legat de Măgireşti (în Bacău) şi Dochia (în Neamţ), minunate sate româneşti, care mi-au luminat copilăria şi pe care încă le revăd, măcar o dată în an, pentru a fi împreună cu rudele noastre de Paşte şi Crăciun, sau doar pentru a mă reculege. Acolo retrăiesc mereu sentimentul apartenenţei la istoria familiei şi a ţării mele…

Articol publicat la data de 10 decembrie 2012 pe IncomeMagazine

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.