Europunkt: Interviu cu Sebastian Burduja, absolvent Stanford și Harvard: “România continuă să fie a 17-a economie ca mărime din Uniunea Europeană” - Sebastian Burduja

Europunkt: Interviu cu Sebastian Burduja, absolvent Stanford și Harvard: “România continuă să fie a 17-a economie ca mărime din Uniunea Europeană”

Europunkt: Interviu cu Sebastian Burduja, absolvent Stanford și Harvard: “România continuă să fie a 17-a economie ca mărime din Uniunea Europeană”

tianu.europunktÎn cadrul recomandărilor specifice fiecărei țări din 2017, prezentate la 22 mai a.c., Comisia Europeană a avertizat România pentru abaterea semnificativă din 2016 de la traiectoria de ajustare a obiectivului bugetar pe termen mediu. Cu această ocazie, Comisia Europeană a aplicat pentru prima dată această procedură, semnalând faptul că România trebuie să adopte măsuri necesare pentru realizarea unei ajustări structurale de 0,5% din PIB.

Chiar dacă România a înregistrat progrese semnificative, există în continuare numeroase obstacole și provocări pentru a stimula competitivitatea. Într-o economie aflată într-o continuă schimbare, este important să înțelegem cauzele și traiectoriile de evoluție ale dezvoltării economice în România, identificând în același timp, principalele clivaje și decalaje existente în societate.

O imagine de ansamblu este oferită de Sebastian Burduja, doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București, Managing Partner al companiei RISE Consortium, platformă globală de investiții dedicată dezvoltării României. Sebastian Burduja este co-fondator și președinte de onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), membru fondator al Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și Președinte al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT). El este absolvent al unui dublu masterat în Administrarea Afacerilor și în Politici Publice la Harvard Business School, respectiv la Harvard Kennedy School, și deține o diplomă de licență în Științe Politice de la Universitatea Stanford. În prezent este doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București. În interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt, Sebastian a analizat dificultăţile dezvoltării economice în România.

Vladimir Adrian Costea: Care este evoluția pe care o urmează dezvoltarea economică în România în perioada postcomunistă?

Sebastian Burduuja: România este cu siguranţă o ţară care se dezvoltă, dovadă stă faptul că a anul trecut a avut o creştere economică de 4,9%, cea mai mare din Uniunea Europeană, urmând să aibă o creştere similară şi în 2017, potrivit estimărilor. Merită menţionat şi faptul că raportat la valoarea de acum 16 ani, PIB-ul a crescut de 5 ori. Pentru economia românească au existat cu siguranţă nişte factori favorizanți, care s-au dovedit a fi hotărâtori. În primul rând, vorbim despre integrarea în Uniunea Europeană, care a însemnat acces la piaţa comună şi competitivitate crescută pentru mediul privat românesc. De asemenea, un alt factor decisiv l-a reprezentat dezvoltarea sectorului IT, inclusiv prin măsuri de stimulare din partea statului, precum scutirea de taxe a celor care lucrează în acest domeniu. Sectorul IT este un sector economic cu o valoare adăugată mare, avem acum circa 100.000 de programatori a căror activitate aduce peste 2,5 miliarde euro economiei României, adică în jur de 7% din PIB. Mă aștept ca această pondere să crească.

Pe de altă parte, România se dezvoltă mult sub potenţialul său, în principal din cauza oamenilor cu pixul în mână – decidenţii din sectorul public care de multe frânează dezvoltarea ţării prin corupţie, incompetență și/sau iresponsabilitate (măsuri economice care nu sunt sustenabile, lipsa investițiilor, slaba gestionare a fondurilor europene etc.).

Clasa politică se face vinovată de distrugerea unor puncte vitale ale economiei românești, precum industria, agricultura, educația sau sănătatea. În domeniul industriei va dau un exemplu care mi se pare relevant pentru tot domeniul, chiar din judeţul meu natal, Neamţ. Platforma de la Săvinești a fost cel mai mare concern chimic în domeniul firelor și fibrelor chimice din Estul Europei şi al treilea exportator din Europa, având aproape 20.000 de salariați. Spre finalul anilor 90, cea mai mare dintre companiile din cadrul Platformei, Fibrex, singurul producător integrat de nylon din România, a fost achiziționată de un „investitor strategic”. Ce a urmat? Aproximativ 3000 din cei 3900 de angajați au fost concediați, echipamentele au fost vândute şi fabrica demolată. Acum, într-una dintre firmele provenite din fostul Fibrex mai sunt 350 de angajaţi, în condiţiile în care în 1990 erau 8000.

În agricultură, avem aceeaşi situaţie dezastruoasă, tot din cauza corupţiei politicienilor (sunt de notorietate zecile de nume sonore din politică implicate în fraude legate de retrocedări). Din păcate, din cauza fărâmițării excesive a terenurilor, am ajuns să fim ultimii din Uniunea Europeana la randamentul culturilor, iar culturile pe care le avem sunt de valoare scăzută (de ex., grâu și porumb).

Apoi, lipsa cronică de interes a statului pentru domeniul educaţiei ne-a dus la o situaţie de-a dreptul îngrijorătoare: potrivit testelor PISA, suntem penultimii din Europa, aproape jumătate din elevii români de 15 ani fiind analfabeți funcțional. Or, acest lucru va afecta grav inclusiv economia românească: acești copii sunt condamnați să aibă job-uri de valoare adăugată mică sau chiar să fie într-un interval mediu de timp înlocuiţi de roboţi. Altfel spus, cu cât mai slab educați, cu atât mai săraci. În mod similar, economia noastră este afectată şi de starea de sănătate îngrijorătoare a românilor, un alt domeniu ignorat cu bună ştiinţă de politicieni, România fiind ţara care alocă unul dintre cele mai mici procente din PIB pentru sănătate. Potrivit statisticilor, România depășește cu mult media UE în ceea ce priveşte morţile premature prin boli cronice, cu 361 față de 201 la 100.000 de locuitori, acestea având un impact asupra pieței muncii atât direct, prin morțile premature, cât și indirect, prin reducerea capacității de muncă a celor afectaţi. Totodată, alte statistici îngrijorătoare se leagă de speranţa de viaţă, doar 75 de ani în România faţă de 81 de ani media UE şi mortalitatea infantilă, a cărei rată este de peste două ori mai mare decât media UE.

În concluzie, direcţia economiei româneşti este cea corectă, în ciuda tuturor obstacolelor pe care decidenții politici le-au ridicat în calea dezvoltării României. Trebuie să mizăm în continuare pe o economie de piaţă funcţională, în special pe sectoarele economice cu valoare adaugată mare, precum serviciile, dar şi să încurajăm urbanizarea, un motor al creşterii economice peste tot în lume. Pe de altă parte, ritmul este mult prea încet şi riscăm să pierdem contactul cu economiile performante ale lumii, care sunt şi principalii poli de inovație. Lumea se află în prezent în pragul celei de-a patra revoluții industriale generate de noi tehnologii precum inteligența artificială, blockchain, 3D printing etc., o revoluţie care va schimba nu doar economia, ci însăși esența societăților noastre. Pentru a rămâne competitivă, România trebuie să devină foarte rapid parte a acestei noi realități economice.

Care sunt principalele momente care determină principalele modificări asupra dezvoltării economice în România?

Văd trei momente definitorii pentru dezvoltarea economică a României după Revoluţia din 1989. Desigur, primul moment este anul 1990, când România începe trecerea la un fel de economie de piaţă, după decenii de economie planificată. Această trecere este din păcate mult mai lentă ş mai anevoioasă decât a vecinilor noştri, din pricina, din nou, factorului politic. A fost un start ratat, întrucât nu am avut, precum Polonia de exemplu, oameni de decizie care să fi înţeles ce înseamnă o economie cu adevărat liberă. România a fost condusă până în 1996 de un regim neocomunist, având drept preşedinte un fost lider marcant al PCR, Ion Iliescu. Apoi,  în perioada 1992-1996, Guvernul României a fost condus de un prim-ministru care fusese „expert în economie” din perioada comunistă, Nicolae Văcăroiu, care a dus economia României aproape de colaps: deficite bugetare enorme, rezerve monetare epuizate și o datorie externă în creștere rapidă, cu posibilități limitate de a ne împrumuta pe piețele externe. Știm cu toții care au fost costurile acelui start ratat.

Al doilea moment esențial îl reprezintă integrarea europeană şi întreg procesul de preaderare, o perioadă de presiuni externe care au obligat România să se alinieze la standarde internaționale şi să ia măsuri incomode pentru clasa politică, dar care au creat premisele unei dezvoltări ulterioare semnificative. Remarc în principal progresul remarcabil făcut în domenii precum justiția şi concurența pe o piață integrată.

Al treilea moment esențial are loc chiar acum, când asistăm la începutul celei de-a patra Revoluții Industriale – şi odată cu aceasta, la provocările aferente, precum riscurile pe care le presupune automatizarea. Potrivit studiilor, 65% dintre copiii noștri vor avea job-uri care astăzi nu există, iar 50% din activitățile noastre vor fi automatizate, dar, cu toate acestea, doar 5% din job-uri vor fi înlocuite integral de tehnologie. Așadar,  automatizarea nu trebuie să reprezinte o ameninţare, ci mai degrabă o oportunitate pentru progres. Schimbarea se va produce oricum, contează cât de pregătiți suntem pentru ea, iar pentru a fi cu adevărat pregătiți este nevoie de două „ingrediente”: creativitate şi competență. Avantajul comparativ al României este sectorul IT, iar obiectivul nostru trebuie să fie punerea în valoare atât a resursei umane, cât şi a infrastructurii, România având una dintre cele mai mari viteze pentru internet din lume. În plus, este nevoie de stimularea investițiilor în cercetare şi inovare, coroborate cu o accelerare a urbanizării, întrucât centrele urbane sunt mediile cele mai favorabile dezvoltării serviciilor avansate, precum sectorul IT. Totodată, e nevoie de o schimbare de paradigmă în educație şi a unui salt de dezvoltare bazat pe trecerea directă la cele mai moderne instrumente şi tehnici digitale. Pentru a recupera distanța faţă de economiile avansate trebuie să investim în primul rând în oameni şi în pregătirea lor.

Care sunt principalele clivaje care determină traiectorii diferite de dezvoltare economică în România?

În momentul de faţă, clivajul principal care definește traiectoriile de dezvoltare economică este urban-rural. Așa cum arătam într-un studiu pentru Banca Mondială al cărui co-autor am fost, nicio țară nu s-a dezvoltat fără a fi trecut, mai întâi, printr-un proces de urbanizare. România are una dintre cele mai mici ponderi ale persoanelor care locuiesc în mediul urban din Europa şi  trebuie, pe cale de consecinţă, să încurajeze urbanizarea: oraşele sunt motoarele economiei româneşti şi dezvoltarea lor trebuie sprijinită. Cum putem face asta? În primul rând, dezvoltând infrastructura conectivă și o facilitare a mobilităţii în întreaga zonă metropolitană din jurul orașelor, sprijinind astfel creșterea masei urbane (mai multă forță de muncă, mai multe locuri de muncă, mai multe servicii etc.). Orașele românești trebuie sprijinite și prin investiții deștepte în calitatea vieţii. În acest moment, există o competiţie la nivel global între oraşe pentru atragerea oamenilor şi deci a investiţiilor şi a firmelor. Pe măsură ce oraşele româneşti vor oferi servicii publice decente, vom atrage înapoi acasă sutele de mii de specialişti români plecaţi la muncă în străinătate, plus eventual şi specialişti din alte ţări. Tot mai multe studii ne arată că motivele pentru care aceştia nu revin în România nu sunt legate de nivelul veniturilor, ci de calitatea serviciilor de bază (educaţie, sănătate, drumuri etc.).

În ceea ce priveşte mediul rural, preocuparea autorităţilor trebuie să fie de a asigura acelaşi start în viaţă pentru orice cetăţean. Aşadar: acces la educaţie, sănătate şi piaţa muncii. Or, toate acestea nu se pot realiza decât prin investiţii în infrastructură: drumuri, apă, canalizare, şcoli, dispensare, centre culturale şi sportive.  Nu sunt un adept al investiţiilor publice în zone arbitrar alese, doar pentru a crea „bunăstare” în mod artificial. Este firesc ca în România activitatea economică să nu fie dispusă uniform, ci concentrată în jurul polilor de dezvoltare. Prioritatea noastră ar trebui așadar să fie facilitarea accesului către aceste motoare economice, unde există locuri de muncă prin forțele pieței libere.

Care este impactul pe care integrarea europeană îl produce asupra traiectoriilor de evoluție ale economiei românești?

Integrarea europeană înseamnă, în primul rând, aderarea la piața comună, deci o creștere a competiției şi facilitarea accesului la oportunități – în ambele sensuri, înspre și dinspre România. Aș adapta totodată planului economic ceea ce în plan politic Dankwart Rustow numește „democratic habituation”, un proces de învățare prin care practicile democrațiilor avansate sunt preluate de decidenții democrațiilor în formare. Prin „EU habituation”, firmele româneşti au început să adopte de la firmele străine cu care au interacţionat sau de la multinaţionalele care au venit în România modele organizaţionale sau de afaceri a căror eficienţă a fost deja confirmată în timp.

Totodată, integrarea europeană înseamnă un grad mult mai mare de predictibilitate instituţională, fără de care nu poate fi vorba de dezvoltare economică durabilă. România a arătat în ultimele  decenii că s-a mobilizat doar în faţa unor obiective externe (NATO, UE). În cartea mea Între speranţă şi deziluzie (ed. Curtea Veche, 2016), am arătat numeroase exemple care demonstrează că succesele României, mai ales din domeniul justiției, nu ar fi fost posibile fără presiunile dinspre NATO şi UE. Politicienii români nu ar fi adoptat niciodată legi precum cele de înfiinţare şi funcţionare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Agenţiei Naţională de Integritate. Ori, ele există astăzi şi sunt exemple de instituţii care îşi fac treaba: combat şi previn corupţia, principalul inamic al dezvoltării țării noastre.

Cum se raportează evoluția economică a României în raport cu evoluțiile economice ale celorlalte state membre din cadrul Uniunii?

Potrivit Eurostat, PIB-ul României a ajuns la aproape 170 de miliarde euro în 2016, însă România continuă să fie a 17-a economie ca mărime din Uniunea Europeană, deşi are a şaptea populaţie. România s-a apropiat de economiile Cehiei, Greciei şi Portugaliei, dar acestea sunt state care au o populaţie de aproximativ două ori mai mică decât a României.

Totodată, valoarea PIB pe cap de locuitor ajustat cu puterea de cumpărare este în cazul României la jumătate faţă de media europeană. Totodată, puterea de cumpărare este de trei ori mai mica decât media europeană. Cu toate acestea, există şi veşti bune, mai ales dinspre Capitală şi Vestul ţării. Din punct de vedere al PIB per cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare, Bucureştiul este peste oraşe ca Berlinul, Atena, Roma sau Madrid, Bucureşti-Ilfov fiind regiunea cu cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Totodată, Clujul se află pe poziţia 70 într-un top al calităţii vieţii al oraşelor din întreaga lume, peste oraşe precum Dublin, Stockholm sau Los Angeles. De asemenea, Oradea este oraşul din România care a atras cei mai mulţi bani pentru proiecte europene în perioada 2012-2016, potrivit datelor SMIS, iar Alba Iulia, care a atras cele mai multe fonduri nerambursabile raportat la numărul de locuitori. Ce este cel mai important este însă faptul că acestea nu sunt doar simple cifre pe o hârtie, ci se văd şi simt la faţa locului. Dezvoltarea economică a schimbat faţa unor oraşe precum Cluj, Oradea sau Alba Iulia, ducând nivelul calităţii vieţii aproape de cel al oraşelor din Occident.

România trebuie în același timp să învețe din exemplul Greciei. Nu putem păcăli legile de bază ale economiei, dincolo de orice retorică populistă de moment. Până la urmă, vine nota de plată – mai ales pentru generațiile viitoare, care vor avea de plătit cu vârf și îndesat excesele „liderilor” de azi.

Care sunt principalele dificultăți care persistă în spațiul românesc, limitând astfel dezvoltarea economică?

În primul rând, „liderii” României trebuie să înțeleagă că o economie este suma oamenilor ei şi că prioritatea unei guvernări responsabile trebuie să fie investiţiile în oameni şi în pregătirea lor. Sau, după cum spune profesorul Marian Staş, România pe bune începe cu şcoala pe bune. Din nefericire, după reforma lui Spiru Haret şi cea impusă de comunişti, România nu a avut o a treia tranformare de sistem în educaţie. Școala românească este blocată în continuare, în multe privințe, în paradigma de dinainte de decembrie 1989. Paradigma școlii românești trebuie schimbată, pentru a centra întregul sistem pe elev/student și nevoile sale. Este nevoie totodată de o nouă arhitectură curriculară, adaptată secolului XXI și cerinţelor pieței muncii de azi şi mai ales de mâine. De asemenea, profesorii trebuie motivaţi constant, iar carierele didactice trebuie să depindă de performanțele obținute la catedră, reflectate inclusiv prin evaluările elevilor sau studenților.

Apoi, vorbim de incompetenţa decidenţilor politici. Majoritatea celor care conduc oraşele sau judeţele din România sunt doar nişte politruci lipsiţi de viziune. O dovadă în acest sens o reprezintă strategiile de dezvoltare la nivel local şi judeţean: se pot număra pe degete cele scrise corect, care propun o viziune de creștere, cu proiecte, cu buget multianual, cu indicatori de monitorizare și evaluare SMART. Mi se pare regreatabil că acești oameni, care au pe mână bugete de milioane de euro, nu trec prin niciun curs de pregătire pentru adminsitraţia publică. Singura instituţie de profil care avea drept scop instruirea acestora, Institutul Naţional de Administraţie, a fost desfiinţată, iar reînfiinţarea sa, invocată în 2016 de fostul vicepremier Vasile Dâncu a rămas doar o promisiune.

Apoi, decidenţii de la nivel central nu stau nici ei mai bine. Să ne amintim de iniţiativa impozitului pe gospodărie, care a bulversat o ţară întreagă. Este un proiect care ar presupune un efort birocratic uriaş din partea statului. De la gestionarea unui sistem în care ai reținere la sursă, fără declarații suplimentare se trece la un sistem cu 7 milioane de declarații și cu deduceri, cu nereținere la sursă. Avem apoi exemplul declarațiilor privitoare la dublarea salariilor de la stat de până în 4000 lei şi creşterea cu 40% a celor peste acest prag, o măsură a Guvernului care ar provoca anomalii pe piața muncii şi ar destabiliza-o considerabil. Un paznic, un fochist sau o spălătoreasă angajată la stat ar urma să câştige cât un specialist IT în mediul privat. Măsuri la fel de iresponsabile mi se par tăierea investiţiilor publice (ceea ce, de altfel, a făcut fiecare guvern, sacrificând creșterea pe termen lung pentru pomeni electorale pe termen scurt), dar şi creșterea datoriei externe pentru a susține măsuri de tipul creșterilor de pensii și salarii.

O altă problemă majoră este corupția sistemică. Combaterea acestui fenomen a fost mereu legată de presiunile externe, dar pe termen lung această luptă nu poate depinde mereu de alţii. Este nevoie de o nouă generaţie de oameni politici (și de platforme politice) care să sprijine lupta anti-corupţie fără condiționalități externe.

În fine, un obstacol major îl reprezintă și populismul celor care ne conduc. Din calcule electorale, aceştia iau măsuri păguboase sau chiar catastrofale pentru economia românească, precum depăşirea ţintei de deficit bugetar prin creşterea salariilor în sectorul public. Un alt exemplu ete invocarea obsesivă a nevoii de echilibrare între regiuni, un principiu intervenţionist dăunător care contravine legilor economiei de piaţă.

Care sunt măsurile pe care le considerați necesare în vederea facilitării dezvoltării economice în spațiul românesc?

Cred că mai întâi de toate avem nevoie de o viziune clară pentru următoarele decenii, iar proiectul de ţară pe care eu îl propun este depăşirea mediei UE într-o generaţie – aceasta – în toate domeniile de dezvoltare. Avem nevoie de acest tablou de bord, uşor de monitorizat de către orice cetăţean. Este un barem şi pentru conducătorii noştri, care ne pot raporta lunar progresele, pe fiecare sector. Cu toate acestea, trebuie să existe nişte sectoare prioritare, iar primul dintre acestea trebuie să fie educaţia. Aici, propun ca fiecare copil să poată avea acelaşi start în viaţă: acces la grădinițe și la şcoli, un sistem de educaţie care pune elevul în centrul său şi îl pregăteşte pe bune pentru piața muncii. Este nevoie totodată de regândirea curriculei şcolare, în care să avem materii la alegere în proporție de 30% și maxim 30 de ore/săptămână în școală. Totodată, cariera didactică trebuie restructurată total – concursuri organizate corect pentru profesori, salarii decente şi desfiinţarea inspectoratelor şcolare, dar menţinerea inspecţiilor şcolare, care ar trebuie realizate de un corp independent de Ministerul Educaţiei.

Apoi, este vital să susţinem mediul privat românesc şi accesul la finanțare pentru dezvoltare, inclusiv printr-o bancă românească pentru investiţii.

În al treilea rând, aş prioritiza dezvoltarea regională în mai multe direcţii: facilitarea accesului fiecărui român la oportunităţi – maxim o oră până la o reşedinţă de judeţ, prin creşterea conectivităţii zonelor metropolitane şi programe integrate de regenerare urbană; prioritizarea investiţiilor în drumuri, apă, canalizare şi în infrastructura socială (şcoli, spitale, cente culturale şi sportive) şi oprirea proiectelor noi până la finalizarea celor în execuţie.

În al patrulea rând, o resursă foarte preţioasă a Românie care nu este încă fructificată este diaspora. Organizaţia pe care am înfiinţat-o şi condus-o, Liga Studenţilor Români din Străintate a realizat încă din 2013 o strategie „la cheie” pentru atragerea tinerilor români înapoi în ţară, care propune, printre altele: introducerea procedurilor de recrutare „online” pentru candidații la funcții publice aflați în străinătate, oferirea de facilități financiare la (re)stabilirea în țară sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioadă determinată, acordate absolvenților de studii finalizate la cele mai bune 500 universități din întreaga lume, instituirea unui program de atragere a investițiilor străine directe în România prin intermediul comunităților de afaceri românești de peste hotare, cu sprijinul asociațiilor investitorilor străini din România și cu suportul camerelor de comerț bilaterale, dezvoltarea unor centre de cercetare și inovare industrială în sistem integrat public – privat pentru cei mai buni ingineri și cercetători din țară și din străinătate sau dinamizarea procesului de recunoaștere a diplomelor și a altor certificări academice și profesionale obținute în străinătate de către cei aflați peste hotare, români și străini deopotrivă.

Nu în ultimul rând, în plan extern România trebuie să-şi asume un rol de lider regional în extinderea UE către Republica Moldova, Ucraina şi Balcanii de Vest, circulaţie liberă în toată lumea pentru cetăţenii români (inclusiv România şi Canada) şi Unirea României şi Republicii Moldova ca rezultat al voinţei cetăţenilor.

Articol apărut pe europunkt.ro

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.