Fără cale de întoarcere? România de azi şi de mâine - Sebastian 'Tianu' Burduja

Fără cale de întoarcere? România de azi şi de mâine

Fără cale de întoarcere? România de azi şi de mâine

smart

Într-un context regional şi global mai riscant ca oricând în istoria recentă, România pierde în fiecare zi oameni de care are mare nevoie. Oameni competenţi, motivaţi, dornici să schimbe lumea în bine. Lideri consacraţi sau în devenire. Specialişi de marcă în domeniile lor. Studenţi eminenţi şi olimpici internaţionali.

„Am reuşit, am reuşit, am reuşit!” Bucurie mare pentru tânărul care-mi telefonează la Washington de la mii de kilometri depărtare. Îmi citeşte cuvânt cu cuvânt scrisoarea de admitere la una dintre cele mai bune universităţi din lume. Este unul dintre olimpicii noştri internaţionali, cei tăcuţi şi cu (prea) mult bun simţ, cei cu merite recunoscute la nivel mondial şi, încă de prea puţine ori, la ei acasă.

După minute bune de euforie, continuă cu o umbră de tristeţe: „Ştiu că-mi va fi greu departe de familie şi prieteni. Dar ce să fac?! Aici n-am nicio şansă! Cu cine să mă bat şi cu ce arme? Eu n-am relaţii şi nici nu ştiu să dau şpagă! Eu ştiu informatică”.

Îmi adun gândurile şi îi răspund să se pregătească de minunata aventură a cunoaşterii...“Şi să n-ai grijă, tot primul vei fi în competiţia cu strălucitele minţi ale generaţiei tale!” Adaug apoi, după câteva secunde de ezitare: „Nu-mi pierd speranţa că România va şti te primească înapoi, în viitor…” acel viitor pe care-l aşteptăm cu toţii, de un sfert de veac. Îl felicit din inimă pe tânărul meu coleg, amintindu-mi momentul când am primit la rândul meu o astfel de scrisoare.

Din rubrica „ştiaţi că…”: În 2011, erau peste 30.000 de tineri români înscrişi la universităţi din străinătate, conform datelor UNESCO. O creştere de 300% comparativ cu anii 1998-1999, facilitată şi de intrarea României în Uniunea Europeană. La aceştia se adaugă, probabil, alte zeci de mii de români care au absolvit o şcoală peste hotare şi au rămas să-şi continue cariera departe de ţară. Date mai precise nu prea avem – Din ce judeţe/localităţi provin? De la ce licee/facultăţi? Ce specializări urmează? etc.. În parte, nu avem date pentru că statul român nu are o evidenţă clară a celor care pleacă în străinătate la muncă sau la studii. Prima eroare:  you can’t manage what you don’t measure (nu poţi gestiona ceea ce nu măsori).

De peste 5 ani de zile, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) se zbate să aducă fenomenul de brain drain în atenţia autorităţilor şi a opiniei publice. Ultimul sondaj LSRS, publicat acum câteva săptămâni şi preluat de o bună parte a presei, trage un nou semnal de alarmă (rezultatele complete,atât pentru sondajul din 2014, cât şi pentru cele anterioare din 2012 şi 2010 – sunt disponibile aici).

Pe scurt: Din totalul de 1074 de respondenţi, 39% nu doresc să revină în România după finalizarea studiilor sau în viitorul apropiat, iar 32% sunt indecişi. Mai puţin de 1 din 3 afirmă că ar vrea să revină acasă. Îngrijorător este şi faptul că procentajul celor decişi să nu se mai întoarcă a crescut de la 30% în 2012 la 39% în 2014. Mai grav, dintre absolvenţii chestionaţi, 53% nu doresc să revină în România, numai 14% exprimându-şi dorinţa de a se întoarce în ţară.

Interesante sunt şi motivaţiile din spatele cifrelor. Cei dornici să se întoarcă ar face-o pentru familie şi prieteni. La polul opus, cel mai demotivant factor care-i ţine pe studenţi şi absolvenţi departe de ţară este (vă mai surprinde?) mediul guvernamental şi politic.

În aceeaşi ordine de idei, iată şi principalele provocări cu care se confruntă România în viziunea celor plecaţi la studii peste hotare: corupţia la nivel înalt (pentru 73%), clasa politică nereprezentativă (pentru 66%), mica corupţie (pentru 54%) şi nivelul scăzut de salarizare (pentru 54%). „Aha, deci au pretenţii salariale prea mari”, vor spune probabil cârcotaşii. Sondajul spulberă însă şi acest mit: majoritatea respondenţilor (54%) s-ar întoarce acasă pentru un salariu de început între 400 şi 1000 de euro. Aşadar, se poate.

Cine are urechi, să asculte şi mai ales să acţioneze. La început de 2012, LSRS lansa în dezbatere publică Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor (SMART) Diaspora. Un document la cheie: cu date, exemple de bune practici din strategiile de brain regain ale altor state, termene, instituţii responsabile, buget propus şi măsuri concrete, cu rezultate demonstrate. Măcarrezumatul executiv (4 pagini) merită o lectură atentă.

Cu excepţia programului SMART Internships (stagii de practică în instituţii guvernamentale pentru tinerii români din străinătate), iniţiat şi gestionat de LSRS, factorii de decizie de acasă nu au făcut niciun pas concret înspre punerea în practică a măsurilor propuse de SMART Diaspora. O nouă şansă ratată pentru România… dar cine le mai numără?

Totodată, merită subliniat că fenomenul de brain drain nu se limitează, nici pe departe, la tinerii studenţi şi absolvenţi. Tocmai s-au încheiat lucrările Forumului European de la Alpbach, un eveniment la nivel înalt la care s-a dezbătut viitorul Europei. Unul dintre subiectele majore a abordat tema mobilităţii profesioniştilor la nivel european – inclusiv profesori, medici, asistente, cercetători etc. Pe baza datelor din 2003 până în 2014, România se află pe penultimul loc din UE, cu a doua cea mai mare pierdere netă de profesionişti (după Polonia, care are însă o populaţie dublă). Mai mult, datele nu acoperă ţările din afara spaţiului european, destinaţii care au atras deja mulţi specialişti români (Statele Unite, ţările arabe etc.). De altfel, sunt bine-cunoscute poveştile sutelor şi miilor de cercetători şi medici români care pleacă din România în căutarea unor oportunităţi pe măsura potenţialului lor real.

Iar plecările continuă pentru că motivele de a rămâne sunt adesea prea puţine şi prea firave. Asta nu înseamnă, sub nicio formă, că cei care aleg să-şi continue educaţia sau cariera în România sunt cu ceva mai prejos decât cei care pleacă. Acestea sunt alegeri personale şi trebuie respectate ca atare. Totuşi, nu putem ignora mesajul pe care îl transmit, din nou şi din nou, datele pe care le avem astăzi la dispoziţie, aşa imperfecte şi incomplete cum sunt.

Mai mult, în spatele fiecărei statistici stau poveştile şi vieţile unor oameni, a unor familii, a unor vise neîmplinite în ţară, a unor aşteptări noi de la alte state. Efectele le simţim deja în România de astăzi şi le vom simţi din plin în România de mâine.

Peste tot în lume, dezvoltarea economică depinde în primul rând de oameni şi de oportunităţile pe care le aceştia le pot avea în societate. Oamenii – şi nu aurul, gazele, sau pădurile – sunt cea mai importantă resursă a României, singura care poate sta la baza unei dezvoltări cu adevărat durabile.

Soarta României de mâine depinde de ceea ce facem în România de astăzi. Chiar atunci când există soluţii la un click depărtare, ne lipsesc liderii adevăraţi care să le asculte, să le înţeleagă şi să le pună în aplicare.

Tânărul meu coleg de la capătul celălalt al telefonului este astăzi studentul cu care se mândreşte o mare universitate a lumii şi, în curând, o companie puternică din Fortune 500. Este departe de România, tot mai departe, alături de alţi zeci de mii sau poate chiar sute de mii de români care ar putea contribui în mod substanţial la dezvoltarea ţării.

Ce-i mai poate întoarce acasă, sau măcar cu faţa spre casă? Mai există cale de întoarcere?

Un prim pas ar fi asumarea obiectivelor şi măsurilor SMART Diaspora de către viitorul Preşedinte al României – iată un apel public către cei care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru această înaltă demnitate! Demonstraţi că ne auziţi, demonstraţi că vă pasă, demonstraţi că meritaţi încrederea noastră, demonstraţi că ştiţi ce aveţi de făcut pentru ca România să treacă de labrain drain la brain (re)gainAsta da provocare!

Articol apărut în Adevărul, 1 septembrie 2014

 

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.