Hai că se poate, România! - Sebastian 'Tianu' Burduja

Hai că se poate, România!

Hai că se poate, România!

tenis

Departe de tumultul unei alte triste campanii electorale, departe de vocile stridente şi formele fără fond ale unor încleştări politice insipide, departe de falşii lideri cu dorinţe de mărire, în România au fost şi (încă mai) sunt eroi autentici, excepţionali, tăcuţi şi cuminţi.

Oameni competenţi, de caracter şi pasionaţi de ceea ce fac. Oameni pe care îi uităm prea des şi nu îi promovăm destul, copleşiţi fiind de atenţia mediatică acordată celor care nu o merită. Acest articol este dedicat unui astfel de erou autentic, care mi-a schimbat viaţa, şi sportului în general. Regret dacă dezamăgesc pe cineva, însă rândurile de mai jos n-au legătură cu nicio campanie şi niciun candidat. Confirmă doar, dacă mai era nevoie, o vorbă dragă mie: diferenţa dintre un politician şi un lider este simplă – politicianul se gândeşte la următoarele alegeri, liderul se gândeşte la următoarele generaţii.

Hai că se poate, Tianu! Hai că se poate! Luptă! Până la ultima minge!” îmi strigă Domnul Antrenor, de după un gard ruginit, cu mâinile încleştate, parcă ţinând cu toată forţa de o ultimă speranţă. Vocea lui puternică răsună peste terenurile prăfuite de zgură. Spectatori răzleţi întorc capul şi privesc către mine, cu oarecare simpatie, aşa cum se întâmplă mai mereu cu jucătorul care joacă cu favoritul principal al turneului.

Suntem în setul 2. L-am pierdut pe primul cu 2-6 şi sunt iar condus cu 2-5. Am minge de ghem, pe serviciul meu. Mai contează? Da, mai contează. Îmi spun la rândul meu, în gând: Hai că se poate! Fac cruce, privirea spre cer pentru o clipită şi... servesc plasat şi puternic. Decid într-o fracţiune de secundă să vin la fileu, voleu în cros şi îngrop mingea în terenul adversarului. Ghem. Şi speranţă. Iar de dincolo de gard răsună acelaşi îndemn, ca un refren mobilizator: Hai că se poate! Dă-i bătaie! Şi pentru o clipă numai, un zâmbet, tot sever, dar îndeajuns cât să-mi mai dea un strop de putere.

Domnul Antrenor Romeo Stoica este unul dintre eroii copilăriei mele. Un om care şi-a dedicat întreaga viaţă tenisului, „cel mai frumos sport din lume”, aşa cum ne spunea mereu. Domnul Antrenor e Omul care şi-a urmat cu abnegaţie visul de a construi o bază de tenis fără egal la Piatra Neamţ – aşa s-a născut, cu nenumărate şi nepovestite sacrificii, la începutul anilor ’90, Tenis Club Condor, astăzi unul dintre cele mai cunoscute centre de pregătire din ţară. Ulterior, în 2003, Domnul Antrenor a condus lotul naţional la categoria 14 ani, câştigând Balcaniada din acelaşi an, Campionatele Europene la individual din Franţa şi Campionatul ţărilor din Europa de Est.

De mână cu Domnul Antrenor am păşit pentru prima dată, cu oarecare scepticism, pe un teren de tenis, cu o rachetă de lemn şi multe semne de întrebare. Eram un puşti de cinci ani şi acceptasem să vin la antrenamente numai după multe dezbateri cu părinţii, pe care îi rugasem să mă lase la fotbal, sportul care mă câştigase pe deplin – mă visam deja drept noul Silviu Lung la Ceahlăul Piatra Neamţ, apoi la Steaua şi evident la Echipa Naţională. Eram un mare talent, în mintea mea, pe baza felului în care param penalty-urile executate de la câţiva metri (cu multă grijă şi răbdare) de Bunicul meu, în sufragerie...

Revenind însă la tenis, într-o seară m-am pomenit cu Domnul Antrenor, venit special în vizită să mă convingă. M-am lăsat înduplecat într-un final, cu asigurarea fermă că voi fi în grupă cu Mădălina, sora mea mai mare, un reper îndeajuns de puternic pentru a-mi învinge toate temerile. Aşa s-a născut pasiunea mea pentru sportul alb şi pentru sport în general. Nu mi-am dat seama decât după mulţi ani de importanţa momentului în care am început să practic tenisul, mai întâi de plăcere şi apoi, până la 12 ani, de performanţă.

Sportul mi-a schimbat viaţa, nu doar prin victorii şi înfrângeri memorabile, prin amintiri care mi-au rămas vii în suflet după atâţia ani, ci prin felul în care mi-a format valorile, atitudinea şi dorinţa continuă de autodepăşire.

Cu Domnul Antrenor mereu alături, am învăţat pe terenurile de zgură din Piatra Neamţ, dar şi în competiţiile de la Târgu Neamţ, Bacău, Focşani şi Oneşti, câteva lecţii fundamentale. În primul rând, orice victorie necesită muncă şi sacrificii, zile şi nopţi de pregătire disciplinată, cu gândul doar la obiectivul final. În al doilea rând, trebuie să te lupţi pentru fiecare minge, până la epuizare, mereu cu încredere în forţele tale şi să nu renunţi niciodată. Dar niciodată!  În fine, să ştii să te bucuri de fiecare victorie, dar să ştii şi să pierzi cu demnitate şi să înveţi din greşeli. Iar trişorii n-au ce căuta pe terenul de tenis! Muncă, onoare, pasiune, perseverenţă. Şi meritcraţie deplină – cel mai bun câştigă, prin forţe proprii. Deşi n-am ajuns niciodată pe culmile performanţei în tenis – cea mai bună clasare a fost locul 40, după o semifinală la Cupa Aerostar Bacău – anii de antrenamente şi concursuri mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna.

Chiar după renunţarea la tenisul de performanţă, am păstrat mereu în gând şi în suflet principiile şi atitudinea de pe teren. Vocea Domnului Antrenor m-a urmat, într-un fel sau altul, şi la mii de kilometri depărtare, mai întâi la Universitatea Stanford, apoi la Universitatea Harvard. Am avut şansa să urmez cursurile unor dascăli celebri şi să-mi măsor priceperea şi puterea de muncă alături de colegi extraordinari din întreaga lume. După cum pot mărturisi miile de tineri români plecaţi la studii, nu este niciodată simplu când eşti departe de ţară, de familie şi de prieteni.

Îndemnul la luptă, acel „hai că se poate”, mi-a dat însă mereu puterea să merg înainte. Astăzi, am oportunitatea de a oferi asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare, în calitate de Consultant al Băncii Mondiale la sediul principal din Washington DC. Totodată, am mulţumirea că o bună parte din proiectele noastre vizează dezvoltarea României, un obiectiv fundamental la care doresc să contribui în întreaga mea carieră profesională. În final, experienţa proprie şi exemplul Domnului Antrenor Romeo Stoica, alături de alte modele de campioni adevăraţi îmi dau deplina conştiinţă că, la nivel individual, sportul implică formarea şi consolidarea unor valori esenţiale. Cu atât mai importantă şi mai lăudabilă iniţiativa Student Sport, o asociaţie care şi-a asumat misiunea de a resuscita tradiţia sportului universitar şi generarea interesului pentru sport, educaţie şi sănătate. Prin astfel de eforturi, prin oameni care se dedică cu trup şi suflet unei cauze colective care depăşeşte orice interese individuale, România are cu adevărat o şansă.

Poate că în meciul României cu istoria suntem deocamdată cu câteva ghemuri în urma adversarilor noştri redutabili (sărăcia, corupţia, nepotismul, incompetenţa, egoismul dus la extrem, scepticismul cronic etc.). Unii observatori ar spune, poate, că meciul este jucat. Dar mai există o speranţă. Chiar şi la 0-6, 0-5 şi 0-40. Hai că se poate, români! Hai că se poate, România!

Articol publicat în Adevarul.ro

Hai că se poate, România!

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.