Jurnal de lângă oameni (2) - Sebastian Burduja

Jurnal de lângă oameni (2)

Jurnal de lângă oameni (2)

cortLa Neamț se petrece ceva extraordinar: se aprinde scânteia pentru schimbarea României. Pe bune.

Continui jurnalul dintre oameni după o nouă săptămână acasă.  Eforturile de strâns semnături s-au multiplicat şi tot mai mulți oameni au ales să dea o şansă României pe bune. Avem acum corturi în stradă, zeci de voluntari şi peste 4000 de semnături. Alături de echipa de la Neamț au venit colegi și prieteni din toată ţara, de la Roșiorii de Vede, Galați, Brăila, București, Constanța și Drobeta Turnu-Severin pentru a sta la câteva grade, în stradă, să strângă semnături. Pe lângă impresionanta probă de solidaritate a unei mișcări naționale, avem satisfacţia unui demers #pebune desfăşurat la firul ierbii, între şi pentru oameni. Sunt convins că fiecare din cei 4000 de sematari au lăsat în tabelul de susţinători, pe lângă propria semnătură, şi o fărâmă de speranţă pentru mai bine. Speranţă că, de data asta, poate va exista un candidat care să-i reprezinte. 

A auzi e una, a asculta e alta şi a înțelege e cu totul altceva. Fiecare dintre cetățenii acestei țări are supărări, nevoi şi dezamăgiri. Iar simplul fapt că un necunoscut, pe stradă, în frig, se declară dispus să-i asculte și să-i înțeleagă cu adevărat este, pentru mulți, un adevărat șoc. Mai ales când aveam bucuria să-i întâlnesc personal, mă întâmpinau cu surprindere: „Cum, dumneavoastră sunteți? Chiar candidatul?” În 27 de ani s-a căscat un hău imens între „aleși” și cetățeni. Tocmai astfel de discuții directe ar trebui să reprezinte piatra de temelie pentru programul politic al oricărui candidat. Oamenii vin cu cele mai reale şi mai bune soluţii. Un lider adevărat trebuie să-i cunoască înainte de toate pe cei pe care vrea să-i reprezinte.

50Orice discuţie te îmbogăţeşte. După încă o săptămâna la Târgu Neamţ, Roman şi Piatra Neamţ, pot spune că sunt mai bogat. Sunt mai bogat cu 4000 de speranțe pentru România. Speranțe uriașe, chiar dacă îngropate sub un strat gros de deziluzii. Deziluziile unei doamne care, după 45 de ani de muncă în uzina de la Săvinești, avea o pensie de 485 de lei. Deziluziile unei mame ale unei fete cu dizabilități, care nu primește dreptul cuvenit la un însoțitor. Deziluziile unor tineri care încă locuiesc cu părinții lor, deși au la rândul lor copii, pentru că nu-și permit să-și cumpere o locuință. Deziluziile unui fost mare sportiv, care se luptă pentru revigorarea sportului nemțean. Între toate acestea, însă, există speranța că România #pebune este pe cale să se ridice. Împreună.

Replica săptămânii: „Și tu ești Burduja? Și eu sunt Burduja!” – o (re)întâlnire cu o rudă îndepărtată din Borniș, com. Dragomirești  

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.