M-am decis sa plec din Romania. Blestemul si sansa (auto)exilului nostru - Sebastian Burduja

M-am decis sa plec din Romania. Blestemul si sansa (auto)exilului nostru

M-am decis sa plec din Romania. Blestemul si sansa (auto)exilului nostru

Aceste randuri sunt mai mult despre prezent decat despre trecut. Recunosc, sunt un optimist convins si un bolnav incurabil de Romania. Poate de aceea incerc sa intrevad o raza de lumina, in toata noaptea (mintii) care ne-a cuprins de buna bucata de vreme. Mi-a trecut prin minte gandul ca tot raul asta prin care trecem s-ar putea sa fie spre binele nostru, asa cum voi explica mai jos.

Am sarbatorit recent Unirea Principatelor. Un act istoric si curajos implinit de elita vremii. Primul pas spre infaptuirea statului roman modern. Asa cum mentiona si Bianca Felseghi intr-un articol remarcabil, marele nostru succes diplomatic din 1859 s-a datorat unui proces pe care am putea sa-l numim, in termeni actuali, cea mai mare campanie de lobby romanesc: punerea in act a unui proiect de tara, in baza unei strategii nationale, cu sprijinul Marilor Puteri ale vremii.

Portretele protagonistilor de atunci sunt fascinante. Erau in general fii de boieri mijlocii si avusesera sansa sa studieze in Vest si sa se conecteze la "ideile innoitoare". Revenind acasa, au condus si participat la Revolutia de la 1848. Bianca Felseghi ne reaminteste si un detaliu deseori trecut cu vederea: varstele lor fragede. In medie, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti sau Vasile Alecsandri aveau in jur de 30 de ani la momentul in care deveneau liderii miscarii pasoptiste. Dupa cum se stie, Revolutia lor a fost inabusita prin forta mai intai in Moldova, apoi in Tara Romaneasca si in final si in Transilvania, iar ei au fost exilati si tinuti departe de tara timp de 53 de ani, cumulat. Un esec total, cel putin in aparenta si pe termen scurt.

Exilul lor de atunci a reprezentat sansa Romaniei. Scoliti in marile capitale europene, aveau relatii, cunostinte si stapaneau bine multiple limbi straine. Doar asa au putut promova eficient cauza romaneasca la cancelariile straine, timp de 10 ani. Apoi, cand contextul istoric a devenit favorabil, au actionat. Reteta succesului made in Romania din 1859 a avut trei ingrediente: perseverentacuraj si o doza optima de idealism.

S-a vorbit mult despre momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn in ambele tari romanesti. Istoricii, in mare parte, sunt in consens: gestul dublei alegeri a fost o politica de punerea Europei in fata faptului implinit. Aceasta formulare se poate dovedi inselatoare, insa, trimitand la o eventuala "spontaneitate" politica, o "inspiratie de moment" menita sa nu lase timp de reactie Marilor Puteri. In fapt, a fost si nu prea a fost asa. Timp de un deceniu, eforturile diasporei noastre exilate au creat premisele unui context international favorabil cauzei romanesti, castigand prin munca de convingere (epistole, articole, manifeste) aliati puternici in randul statelor occidentale. A fost, mai degraba decat politica faptului implinit, politica faptului bine pregatit.

Totodata, succesul din 1859 demonstreaza si performanta de ordin diplomatic si capacitatea de intelegere a geopoliticii vremii de care dadeau dovada tinerii pasoptisti exilati - inca o consecinta a alesei lor instruiri, precum si a perseverentei lor, in ciuda inabusirii Revolutiei de la 1848. O lectie conexa importanta este cea a rabdarii: marile victorii politice nu se obtin de pe azi pe maine, ci se pregatesc cu decenii inainte - un proiect de tara se adreseaza in primul rand generatiilor viitoare.

Revenind in zilele noastre, am asistat timp de 28 e ani la o noua Revolutie ratata: Revolutia din decembrie 1989. Este un dublu esec: pe de-o parte, sistemul administrativ invechit, centralist si supra birocratizat si perpetuarea in functii de conducere a fostilor nomenclaturisti dovedeste o rupere incompleta de comunism, iar pe de alta parte vorbim despre un esec al integrarii europene. Sau, cel putin, de o integrare inca incompleta - pending.

Intr-un articol recent, Alexandru Gussi vorbeste despre destramarea iluziei potrivit careia forma europeana ar urma sa creeze inevitabil un fond de aceeasi natura. Actuala putere politica din Romania, un regim cleptocrat care-si propune capturarea statului si ne indeparteaza pe zi ce trece de grupul democratiilor liberale europene este cea mai buna dovada a acestui esec.

Una dintre cele mai grave consecinte ale Revolutiei de la 1989 este perpetuarea unei practici criminale a fostului regim comunist: distrugerea elitelor. Fie ca vorbim de anihilarea lor fizica in inchisori, fie de marginalizarea intelectualilor pe motiv de "origini nesanatoase" pentru a face loc la conducere "clasei muncitoare", analfabete atat din punct de vedere politic, cat si la propriu, elita romaneasca s-a pierdut de aproape 70 de ani.

Si se pierde in continuare. Si de aceasta data, la fel ca in 1848, vorbim, in cazul elitei romanesti, despre un exil fortat. Desigur, diferenta este ca acum cauza exodului creierelor noastre nu este o decizie vindicativa a puterii politice, ci din contra, pasivitatea, hotia si incompetenta decidentilor politici. Este un exil auto-impus, nascut din frustrarile lipsei de oportunitati intr-un stat roman condus in continuare de analfabeti functional, slugi de baroni locali sau habarnisti servili fata de un tatuc sau altul. Astfel am ajuns sa avem a doua cea mai mare crestere a emigratiei la nivel mondial, dupa Siria, tara aflata in razboi civil de ani de zile.

Aceasta elita exilata nu este insa rupta si nici dezinteresata de Romania. Momentul alegerilor din 2014 este cea mai buna dovada in acest sens. Romanii autoexilati pot influenta traiectoria Romaniei de aici, ba chiar in mod decisiv si nu doar in plan politic, ci si in plan economic. Si asta pentru ca romanii de peste hotare au acces la cea mai importanta "moneda" din lume - nu vorbim despre niciun fel de cryptomonede, ci de cunoastere.

Cunoasterea este "moneda" cu cea mai mare apreciere din lume: Buckminster Fuller vorbea despre "curba cunoasterii" - acesta a observat ca in 1900 volumul cunoasterii umane se dubla o data la un secol, apoi, pana la finalul celui de-al doilea Razboi Mondial, o data la 25 de ani, iar acum acest lucru se intampla o data la 12 luni. Pana in 2025, totalitatea cunostintelor noastre se va dubla in doar 12 ore. Aceasta crestere exponentiala inseamna oportunitati disruptive fara precedent, specifice celei de-a patra revolutii tehnologice, cu tot cu noi tehnologii precum inteligenta artificiala, blockchain, 3D printing, energii regenerabile, masini autonome etc.

Ce inseamna toate acestea pentru Romania? Posibilitatea de a face un salt brusc in dezvoltare - leapfrogging - prin adoptarea celor mai noi tehnologii si tehnici din Occident, acolo unde se genereaza cea mai mare parte din aceasta cunoastere de ultima generatie. Desigur, nu e vorba aici de importul unor forme fara fond, ci de adaptarea celor mai bune solutii la contextul romanesc. In acest efort, romanii autoexilati trebuie sa faca echipa cu romanii care au ramas aici si rezista inca pe frontul romanesc. Nu exista doua Romanii, ci una singura.

In 1859, s-au pus bazele Romaniei moderne 1.0, la un deceniu dupa o revolutie esuata. Acum, la aproape trei decenii de la o alta revolutie esuata, este momentul sa punem bazele Romaniei moderne 2.0. Atunci, diaspora romaneasca, prin tinerii ei straluciti care au facut cinste tarii in marile capitale europene, a jucat un rol determinant. Acum, romanii din afara granitelor, tineri si mai putin tineri, pot si trebuie sa o faca din nou. Romania trebuie cu orice pret sa-si valorifice cea mai importanta resursa pe care o are: oamenii. O tara este suma oamenilor ei, de acasa si de peste tot din lume.

Ce trebuie sa se intample pentru ca Romania 2.0 sa devina realitate? E simplu: Romania trebuie sa aiba oameni potriviti la locul potrivit. Cei mai buni dintre cei mai buni, formati atat in tara cat si in strainatate, trebuie sa fie, in cel mai scurt timp, in pozitii din care sa poata misca lucrurile inainte pentru Romania: atat in demnitati publice, avand putere de decizie, cat si la conducerea institutelor de specialitate, transferand know-how-ul dobandit in marile centre de inovare sau academice ale lumii.

Cu siguranta, avem de unde alege: in absolut fiecare dintre universitatile din top 20 din SUA exista cel putin un profesor roman de matematica. Sa nu uitam si ca din Romania pleaca un medic la 6 ore. Cum credeti ca ar arata Romania daca am reusi sa-i aducem inapoi? Stim si cum sa o facem, trebuie doar sa vrem. Liga Studentilor Romani din Strainatate a realizat inca de acum cinci ani o propunere de strategie nationala pentru sprijinirea intoarcerii acasa - SMART Diaspora.

Iata cateva masuri concrete de brain regain: oferirea de facilitati financiare la (re) stabilirea in tara sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioada determinata, dezvoltarea unor centre de cercetare si inovare industriala in sistem integrat public - privat, dinamizarea procesului de recunoastere a diplomelor obtinute in strainatate, romani si straini deopotriva, sau derularea unui proiect complet de "cartografiere a diasporei". Toate aceste lucruri s-ar putea face incepand de azi, daca cei care ne conduc ar dori asta.

Exilul fortat al celor 3 milioane de romani despre care nu vorbeste nimeni pare un blestem pentru Romania, care pare condamnata sa-si alunge premiantii si sa ramana pe mana repetentilor semi-analfabeti. Dar tocmai acest exil se poate dovedi o sansa pentru tara asta, atat pentru cei fortati s-o paraseasca, cat si pentru cei care, nefiind cu nimic mai prejos, au stat si au #rezistat batjocurii continue a cleptocratiei ultimilor 28 de ani si dictaturii comuniste din precedentii 45.

Este nevoie insa de liderii care sa-i aduca impreuna, exact cum faceau tinerii pasoptisti acum peste 150 de ani - de pasoptistii 2.0 care sa aplice reteta inaintasilor lor: perseverenta, curaj si o doza optima de idealism. Romania 2.0 va fi a lor.

A contribuit Alin Iliescu. 

Articol publicat pe ziare.com

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.