Monitorul de Neamţ: Politicienii si frica de o justitie impartială - Sebastian Burduja

Monitorul de Neamţ: Politicienii si frica de o justitie impartială

Monitorul de Neamţ: Politicienii si frica de o justitie impartială

brdjSustin activitatea DNA si consider că în România lupta împotriva hotiei trebuie să fie în continuare o prioritate. Cred că eficienta activitătii DNA este confirmată de rezultatele sale, de-a dreptul impresionante. Numai în anul 2015, totalul celor trimisi în judecată este de peste 1.250 de inculpati pentru fapte de coruptie la nivel înalt si mediu. Au fost de 5 ori mai multi ministri si parlamentari decît în 2013: 1 prim ministru, 5 ministri, 16 deputati si 5 senatori. Aceste persoane sînt de la toate partidele mari. Trebuie să mentionăm si că au fost instituite măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro. Cred că un alt argument foarte puternic este acela că rata de condamnări în dosarele DNA se mentine la nivelul de 90%, ceea ce arată munca si profesionalismul procurorilor anticoruptie. Remarc si prestigiul pe plan international de care se bucură DNA, care este apreciată în toate rapoartele institutiilor euratlantice. Implicarea DNA în lupta politică din România ar reprezenta un caz extrem de periculos, dar deocamdată nu cred că există indicii clare în acest sens. Dacă cineva a gresit, trebuie să plătească. Cred că există o generatie de politicieni care se teme de o justitie cu adevărat impartială, iar acestia se regăsesc în toate partidele existente. 

Reporter: Ati afirmat că ar trebui mentinut MCV-ul. Magistratii acuză că nu e în măsură să rezolve problemele din sistem, că a devenit exclusiv un instrument politic, folosit eventual pentru a scuza refuzul de a primi România în Schengen. Motivati vă rog optiunea dumneavoastră. De ce credeti că MCV-ul e un instrument necesar? 
Sebastian Burduja: Mecanismul de Cooperare si Verificare este un instrument necesar pentru consolidarea statului de drept în România si în întreaga Uniune. Sustin extinderea acestui mecanism către toate Statele Membre. Rapoartele MCV s-au dovedit a fi o sursă importantă de informatii pentru publicul larg cu privire la performanta „liderilor“ aflati la guvernare. Într-un spatiu complex, în care evaluările cetătenilor se bazează inevitabil pe date limitate, concluziile CE din rapoartele MCV au devenit pentru acestia un bun reper. Sînt constient de faptul că rapoartele MCV au fost si subiect de critici din partea celor pentru care ele reprezintă un instrument de lucru: practicieni, cercetători si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale. Printre observatiile des invocate se numără absenta unor criterii clare de evaluare si/sau a unor indicatori stabili, care să poată fi verificati longitudinal (la diferite momente în timp) pentru a putea arăta progresele înregistrate de România în raport cu fiecare dintre cele patru obiective de referintă stabilite. Cu toate acestea, asa cum am explicat în cartea apărută luna aceasta la editura Curtea Veche, „Între sperantă si deziluzie“, rapoartele MCV sînt cea mai simplă si cea mai directă pîrghie pe care UE o (mai) are în raport cu „elitele“ conducătoare ale României în etapa post-aderare. De ce le pasă atît de mult politicienilor români de evaluările Comisiei? Din cel putin două motive: primul este că aceste rapoarte sînt tratate cu atentie în spatiul public românesc, ecoul lor fiind de fiecare dată amplificat prin intermediul societătii civile, al presei si al partidelor din opozitie; al doilea motiv este că MCV afectează reputatia României în UE si în plan international. Factorii de decizie din tară nu se mai pot izola în noua realitate a Uniunii, ci sînt parte a unui club bazat pe institutii formale si informale, care trebuie respectate. Pe termen mediu si lung, acest proces de învătare (habituation) ar putea contribui la schimbarea în bine a culturii elitelor politice atît timp cît adoptarea regulilor democratice se face în profunzime si nu doar pentru a salva aparentele în fata omologilor din celelalte state membre. 
Rep.: Rămînînd la lupta anticoruptie. DNA, în opinia dumneavoastră, duce o reală campanie anticoruptie sau s-a implicat în lupta, în viata politică, eliminind pe cei care deranjează „sistemul“, „binomul“ etc...? 
S.B.: Sustin activitatea DNA si consider că în România lupta împotriva hotiei trebuie să fie în continuare o prioritate. Cred că eficienta activitătii DNA este confirmată de rezultatele sale, de-a dreptul impresionante. Numai în anul 2015, totalul celor trimisi în judecată este de peste 1.250 de inculpati pentru fapte de coruptie la nivel înalt si mediu. Au fost de 5 ori mai multi ministri si parlamentari decît în 2013: 1 prim ministru, 5 ministri, 16 deputati si 5 senatori. Aceste persoane sînt de la toate partidele mari. Trebuie să mentionăm si că au fost instituite măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro. Cred că un alt argument foarte puternic este acela că rata de condamnări în dosarele DNA se mentine la nivelul de 90%, ceea ce arată munca si profesionalismul procurorilor anticoruptie. Remarc si prestigiul pe plan international de care se bucură DNA, care este apreciată în toate rapoartele institutiilor euratlantice. Implicarea DNA în lupta politică din România ar reprezenta un caz extrem de periculos, dar deocamdată nu cred că există indicii clare în acest sens. Dacă cineva a gresit, trebuie să plătească. Cred că există o generatie de politicieni care se teme de o justitie cu adevărat impartială, iar acestia se regăsesc în toate partidele existente. 

„De multe ori habar nu am avut să negociem“ 

Rep.: Ati avut cuvinte apreciative la adresa Guvernului Ciolos. Care sînt motivele? Ce considerati că a avut în plus guvernarea tehnocrată fată de una politică? Si vă rog să-mi spuneti dacă ati identificat si minusuri? 
S.B.: Toate Guvernele României au făcut si lucruri bune si lucruri mai putin bune. Si în cazul echipei Premierului Ciolos, au fost ministri si consilieri care si-au făcut treaba, pe cînd altii ar fi trebuit demisi de mult. Per ansamblu, însă, apreciez activitatea guvernului tehnocrat în primul rînd datorită unei întelegeri diferite a modului de a face administratie publică si a aplecării spre transparentizare si debirocratizare. Cred că s-au înregistrat si progrese concrete în domenii precum sănătatea (plata gărzilor, descoperirea multor nereguli din sistem), protectia socială (pachetul integrat anti-sărăcie), fiscalitate (scutirile de impozit pentru cercetători, reduceri de TVA în agricultură) si energie (suspendarea cresterii pretului gazelor naturale). Într-adevăr, nu toate ministerele au avut performante notabile. Ca minusuri, as mentiona păstrarea unor ministri si consilieri în ciuda unor rezultate slabe si/sau a unor controverse publice. Cazurile sînt de notorietate. 
Rep.: Recent ati vorbit despre parteneriatul strategic cu SUA. Unul care ar trebui îmbunătătit si dezvoltat si pe componente ce tin de economie si educatie. Românii au experimentat un parteneriat păgubos, mă refer la celebrul si de-a pururi pierdutul contract cu Bechtel. De ce credeti că s-a ajuns aici si cum comentati ipoteza potrivit căreia americanii nu si-ar dori dezvoltarea parteneriatului. Sînt multumiti doar cu „scutul antirachetă“... 
S.B.: Dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA este o resursă utilizată mult sub potentialul său de decidentii nostri. Principalele cauze ale acestui lucru sînt nepăsarea si prostia. O promovare pe bune a tării noastre în Statele Unite, uzînd de toate canalele pe care le avem, ne-ar aduce cu sigurantă multe beneficii. Vorbesc de exemplu despre înfiintarea unor birouri de investitii românesti în centrele economice puternice si pînă la urmă, de existenta unei adevărate diplomatii economice. În ceea ce priveste exemplul dumneavoastră cu contractul cu acea firmă americană, cred că vina este în totalitate a statului român. De multe ori, habar nu am avut să negociem, habar nu am avut să vorbim pe limba lor (la propriu si la figurat) si habar nu am avut cum să facem un contract blindat. Cu oameni potriviti la locul potrivit, parteneriatul strategic cu SUA ar asigura nu doar un plus de securitate strategică a României, ci si o dezvoltare economică fără precedent în relatia bilaterală. E timpul să nu mai dăm vina pe altii (SUA, UE FMI, Banca Mondială etc.) si să punem degetul pe rană: în relatiile cu alte state România pierde sau cîstigă, după caz, pe mîna noastră. Mai bine zis, a celor care ne conduc. 

Articol apărut pe site-ul Monitorul de Neamţ.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.