Povestea tânărului de 30 de ani care a renunţat la un job la Banca Mondială pentru a îndrepta lucrurile în România - Sebastian 'Tianu' Burduja

BusinessMagazine.ro: Povestea tânărului de 30 de ani care a renunţat la un job la Banca Mondială pentru a îndrepta lucrurile în România

BusinessMagazine.ro: Povestea tânărului de 30 de ani care a renunţat la un job la Banca Mondială pentru a îndrepta lucrurile în România

tia

Sebastian Burduja, un tânăr de 30 de ani, este membru fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi absolvent a două instituţii considerate superlative ale educaţiei în Statele Unite. După ce a urmat cursurile Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti, Burduja a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a studia domeniul de care era interesat: dezvoltarea democraţiei în diferite ţări ale lumii.

Burduja a fost admis la Stanford în 2004, iar studiile la prestigioasa universitate americană au însemnat o provocare majoră.

Ulterior, Sebastian Burduja a absolvit un program de dublu masterat în administrarea afacerilor şi în politici publice la Harvard Business School şi la Harvard Kennedy School of Government, şi deţine o diplomă de licenţă în Ştiinţe Politice de la Universitatea Stanford. După finalizarea studiilor, Sebastian Burduja a lucrat ca Specialist în Dezvoltare Socială la Banca Mondială în Washington, concentrându-se pe regiunile Europa şi Asia Centrală.

În această calitate, a derulat numeroase proiecte de asistenţă tehnică care vizează dezvoltarea regiunilor şi zonelor urbane din România. În trecut a fost consultant al Dalberg Global Development Advisors, companie specializată în proiecte de ţară şi soluţii de dezvoltare la nivel mondial. A mai lucrat la Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE), la McKinsey & Co., la National Endowment for Democracy, şi la Institutul Freeman Spogli pentru Afaceri Internaţionale.

A publicat articole de specialitate pe tema consolidării democraţiei din România şi este autorul cărţii „Între Speranţă şi Deziluzie. Democraţie şi Anticorupţie în România Post-Comunistă”.

A fost ales de Forbes Magazine „Top 30 under 30” din România pentru activitatea sa în calitate de fondator şi Preşedinte de Onoare al Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

Anul trecut, Burduja a luat decizia de a renunţa la postul de la Banca Mondială pentru a se întoarce în România. „Am plecat în America cu gândul să mă întorc acasă. În curând fac 12 ani de când sunt aici şi sper că la finalul acestui an să mă pot întoarce definitiv în ţară. Am plecat ca într-o misiune, ca să învăţ, să fiu printre cei mai buni, să-mi demonstrez mie şi altora că pot să am performanţe şi să mă întorc acasă cu ce am acumulat acolo.

Visul meu este să mă întorc în România şi să dezvolt fundaţia CAESAR, o comunitate globală de experţi români şi un proiect care a început prin lansarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) acum aproape şapte ani. Am încercat atunci să-i reunim pe tinerii care plecau la studii în străinătate şi să le asigurăm o casă departe de casă, să organizăm evenimente, să-i ajutăm să se integreze, să ajungă la universităţi bune”, a declarat Burduja pentru site-ul viitorulromaniei.ro. „Cred că lucrurile o să înceapă să se schimbe, cetăţenii o să fie din ce în ce mai implicaţi, iar cei care îi reprezintă vor înţelege răspunderea pe care o au.

Eu, personal, mă gândesc chiar la o carieră politică. Toţi ar fi bine să ne gândim dacă ne pasă, pentru că există idei bune, există specialişti şi i-am întâlnit în toată ţara la nivel tehnic, chiar şi în administraţia publică locală, dar se blochează de multe ori iniţiativele lor din cauza lipsei de compentenţă sau a lipsei de interes a factorului politic”.

Articol apărut în BusinessMagazine.ro

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.