Proiect de ţară: întoarcerea acasă - Sebastian Burduja

Proiect de ţară: întoarcerea acasă

Proiect de ţară: întoarcerea acasă

Aceste rânduri sunt mai ales pentru milioanele de români din diaspora. Este vorba despre cei pe care ultimii 28 de ani de România – şi chiar mai bine decât atât – i-au alungat peste hotare.

Au plecat nu pentru că i-a dat binele afară din ţară, ci în căutarea unei vieţi normale şi decente. Au lăsat în urmă casă, prieteni, părinţi şi, de multe ori, propriii lor copii. Se spune că au plecat dintre cei mai buni: olimpici internaţionali, medici, asistenţi, profesori, informaticieni, manageri, sudori, zidari, mecanici, bucătari, marinari, antreprenori etc. Au plecat atât de mulţi încât România a ajuns pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte rata de creştere a emigraţiei. Şi pleacă în continuare: 9 în fiecare oră.

În tot acest timp, unii au luat-o în sens invers sau poate aparent chiar pe „pe sens interzis”. Au plecat la studii sau la muncă şi, după luni sau ani de zile, au decis să revină acasă. Cu toate greutăţile acestui pas, în contrast cu tot ceea ce se întâmplă zilnic în România, s-au întors în ţară. Pragmatism? Patriotism? Idealism? Nebunie? Nimic din toate astea sau toate la un loc?

Despre cei întorşi acasă nu ştim foarte multe: nici câţi sunt, nici cine sunt, nici ce fac. Statul român nu are astfel de statistici, deşi această resursă umană „repatriată” ar trebui să-i intereseze în mod special pe cei care ne conduc. De ce? Pentru că în general se întorc cu un bagaj unic de cunoştinţe, experienţe, relaţii şi capital. Se întorc cu un curaj dobândit în condiţii grele, curajul de a face ceva pe cont propriu, fără a avea nevoie de ajutorul nimănui. Vin cu aerul proaspăt al celor care au luat viaţa în piept, au reuşit într-un mediu competitiv şi totuşi au ales să revină în România. De ce?

De zece ani de zile, am făcut o cauză din întoarcerea acasă a românilor din diaspora. Am cunoscut astfel nenumărate exemple de oameni care au revenit acasă după o experienţă de studii sau de muncă peste hotare. În 2008, când porneam proiectul Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), aproape nimeni nu vorbea despre tinerii plecaţi la studii, cu atât mai puţin despre întoarcerea lor acasă.

Eram o mână de oameni la început: tineri, motivaţi, cu dor de casă după ani petrecuţi la universităţi din SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania ş.a. Pentru noi România era locul drag cu imagini din copilărie, cu părinţi şi fraţi, nu ţara cenuşie din ştirile care veneau zilnic din ţară. Am pornit atunci de la o idee simplă: diaspora e o resursă strategică pentru România. Cum facem s-o aducem acasă?

La urma urmei, exista un precedent: generaţia paşoptistă revenise acasă la mijlocul secolului XIX pentru a pune bazele României moderne. Fără a ne compara cu ei, i-am luat drept exemplu pe Bălcescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Ion C. Brătianu ş.a., deşi după traumele naţional-comunismului nu mai era cool să ai modele istorice. „Dacă ei au putut în condiţiile de atunci, ce ne opreşte pe noi astăzi să revenim acasă şi să punem umărul?” Am făcut din asta un crez fără a emite pretenţii de covor roşu pe Otopeni şi fără a ne considera mai cu moţ decât românii pregătiţi în ţară. Am trecut peste reacţii de genul „voi n-aţi mâncat salam cu soia”. Ne-am văzut de treabă.

Aşa se face că Liga reuneşte după aproape un deceniu aproape 15.000 de membri, cu proiecte care au adunat peste 100.000 de beneficiari. Am continuat în paralel cu proiectul Fundaţiei CAESAR – Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români, institut de cercetare menit ca o punte între românii din ţară şi de peste hotare. În tot acest timp, obiectivul de suflet al grupului nostru a rămas sprijinirea întoarcerii acasă a cât mai multor români din diaspora.

Proiectele s-au succedat într-un ritm alert, deşi am contat mai mereu doar pe echipe de voluntari: primul proiect de joburi pentru tineri cu experienţă în străinătate (Joburi la Orizont, ulterior portalul Hai Acasă); primul concurs pentru studenţi români din diaspora interesaţi de joburi în consultanţă şi audit în ţară (Business Consulting Case Study Event); primele forumuri de politici publice pentru întoarcerea acasă (România Jună, Forumul CAESAR România în 3D); primele stagii de practică în nivelul decizional al unor instituţii publice pentru studenţii şi absolvenţii români din străinătate (SMART Internships); prima (şi singura, până în prezent) strategie naţională de atragere în ţară a românilor din diaspora – SMART Diaspora. În ultimii ani au apărut şi alte organizaţii şi proiecte care trag în aceeaşi direcţie, în special RePatriot, o iniţiativă remarcabilă de încurajare a repatrierii prin antreprenoriat.

Dincolo de proiecte şi organizaţii, întoarcerea acasă înseamnă decizii de viaţă. Ne-am asumat ceea ce am tot predicat în ultimii zece ani şi, unul câte unul, am urmat noi înşine îndemnul întoarcerii acasă. Eu m-am întors în România acum doi ani, după aproape 12 ani în SUA. Eram într-un punct al vieţii în care toate mergeau ca pe roate. Absolvisem Stanford şi Harvard, îmi iubeam munca în cadrul unei instituţii financiare de prestigiu la Washington. Soţia avea o carieră de succes ca manager de proiect în sectorul securităţii cibernetice. Făcusem un credit, luasem o casă şi tocmai se născuse fetiţa noastră. Şi, totuşi, am ales România.

Şi nu suntem singurii. O mare parte din nucleul dur al echipei noastre a revenit în ţară. Unii dintre noi am început afaceri pe cont propriu, alţii au pornit proiecte civice sau politice. Câţiva au luat-o pe drumul lor. Însă în cea mai mare parte am rămas aceeaşi echipă unită, cu acelaşi vis: să-i întoarcem pe români acasă.

Cred că nu trece zi în care să nu fim întrebaţi de ce am făcut una ca asta. Nu de puţine ori întrebarea vine cu o serie de dubii, spuse direct sau trecute sub tăcere: „ei, probabil că nu le era aşa bine acolo” sau „aţi venit şi voi la furat, aşa-i că da?” sau „ce fraieri, au lăsat America pentru România”. Puţini sunt cei care îşi puteau imagina că am ales cu bună ştiinţă să ne întoarcem acasă, având convingerea că aici e locul nostru. Astfel de alegeri sunt, desigur, pur personale, iar motivele nu pot fi întotdeauna înţelese sau acceptate.

Pentru noi, a fost o combinaţie de factori. Pe de-o parte, o doză sănătoasă de idealism şi patriotism, exprimată în dorinţa de a face ceva acasă, locul de care simţeam că aparţinem şi de care ne-a fost dor ani la rândul, locul familiei şi prietenilor, locul copilăriei noastre. Pe de altă parte, un calcul pragmatic legat de potenţialul de dezvoltare al României, o economie emergentă care creşte, cu toate ezitările şi provocările de etapă. Aici e, ca exemplu, o listă cu top 10 motive pentru investiţii în oraşele României.

Dacă putem aduce ceea ce am văzut în străinătate, dacă putem face o punte de investiţii între România şi alte ţări, de ce n-am face-o? Oportunităţile din România de azi sunt cele specifice unei ţări aflate în plin proces de convergenţă cu economiile avansate din Vest. Recuperăm, mai încet sau mai repede, distanţa care încă ne separă. Poate ritmul acestor progrese depinde şi de noi. Poate tocmai acum e momentul revenirii acasă pentru a înclina balanţa înspre modelul occidental de democraţie şi economie de piaţă pe care fiecare dintre noi îl cunoaşte din experienţa peste hotare.

Astfel, întoarcerea acasă poate fi proiectul de ţară care să reunească energiile a 23 de milioane de români din întreaga lume. Ce alt indicator mai bun pentru succesul României şi al nostru, al tuturor, decât inversarea fluxului din emigrare în repatriere?

În ceea ce ne priveşte, continuăm ceea ce am început acum zece ani. Prin Fundaţia CAESAR, avem şansa de a ne implica în Diaspora StartUp, un program deştept, finanţat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniţi să-şi deschidă o afacere în oraşele din România. Fiind vorba de fonduri europene, vorbim de criterii de performanţă şi proceduri transparente de selecţie a planurilor de afaceri, pe lângă un întreg program de pregătire a viitorilor beneficiari. Vorbim de 40.000 euro nerambursabili pentru a începe un vis acasă (înscriere preliminară aici). E prima oportunitate de acest fel şi primul proiect serios prin care România le urează bun (re)venit acasă antreprenorilor români de peste hotare.

Întoarcerea acasă poate fi astfel şansa românilor din străinătate de a-şi urma visurile...în România. Întoarcerea acasă este totodată ceea ce trebuie să facem cât mai mulţi dintre noi pentru a da o şansă României copiilor noştri. De ce? Pentru că, deşi nu-i deloc uşor, doar aici e acasă.

Articol publicat pe blogurile Adevarul. 

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.