Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi - Sebastian Burduja

Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi

Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi

referendumpttotiSemnele Babelor şi Moşilor din ultimele zile sunt tot mai clare: vremea ca vremurile. Iar dacă nu facem ceva acum, ne aşteaptă vremuri tot mai sumbre.

Ultimele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind evaluarea şefei DNA şi a Procurorului General, cu tot cu tot cu evocarea posibilităţii demisiei acestora, precum şi decizia CCR prin care niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru un act normativ adoptat ilegal ne arată că actuala majoritate parlamentară a declanşat un război de gherilă împotriva justiţiei din România. Ordonanţa 13 a fost doar un prim asalt al unei bătălii lungi şi dure, purtate cu întreg arsenalul din dotare: iniţiative legislative, ştiri false, manipulări de manual, dat vina pe conspiraţii mondiale (Soros), pe străini (multinaţionalele, bată-le vina, americanii, nemţii etc.) şi pe grupuri oculte (servicii, masoneria reptiliană etc.).

Dincolo de tot acest zgomot, toţi românii ar trebui să-şi pună câteva întrebări simple şi de bun simţ. Oare cum îşi permit cei care conduc România să atace tocmai statul de drept, într-o ţară încă profund coruptă, cu o democraţie încă palidă şi fragilă? De unde şi până unde a devenit asta prioritatea zero a guvernării reprezentative în România? Oare există cineva care îşi închipuie că măsurile îndreptate împotriva justiţiei fac un bine poporului român şi nu sunt, de fapt, o dedicaţie pentru acelaşi grup de infractori care ne conduce, într-o formă sau alta, de 27 de ani? Şi mai ales cum ne ajută pe noi, muritorii de rând, asaltul politicienilor împotriva corupţiei? Oare vom trăi mai bine sau mai rău? Oare vor fura mai mult sau mai puţin ca în ultimii ani? Oare îi va mai deranja cineva pe subiectul imenselor averi nejustificate? Şi, în acest context, oare câţi dintre cetăţenii României, inclusiv dintre votanţii PSD-ALDE, susţin acest atac la adresa justiţiei? Oare n-ar fi cazul ca fiecare dintre noi să-şi asume un răspuns la întrebarea: suntem sau nu suntem un popor de hoţi? Ar fi bine să aflăm cât mai curând.

Ultimele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind evaluarea şefei DNA şi a Procurorului General, cu tot cu tot cu evocarea posibilităţii demisiei acestora, precum şi decizia CCR prin care niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru un act normativ adoptat ilegal ne arată că actuala majoritate parlamentară a declanşat un război de gherilă împotriva justiţiei din România. Ordonanţa 13 a fost doar un prim asalt al unei bătălii lungi şi dure, purtate cu întreg arsenalul din dotare: iniţiative legislative, ştiri false, manipulări de manual, dat vina pe conspiraţii mondiale (Soros), pe străini (multinaţionalele, bată-le vina, americanii, nemţii etc.) şi pe grupuri oculte (servicii, masoneria reptiliană etc.). Dincolo de tot acest zgomot, toţi românii ar trebui să-şi pună câteva întrebări simple şi de bun simţ. Oare cum îşi permit cei care conduc România să atace tocmai statul de drept, într-o ţară încă profund coruptă, cu o democraţie încă palidă şi fragilă? De unde şi până unde a devenit asta prioritatea zero a guvernării reprezentative în România? Oare există cineva care îşi închipuie că măsurile îndreptate împotriva justiţiei fac un bine poporului român şi nu sunt, de fapt, o dedicaţie pentru acelaşi grup de infractori care ne conduce, într-o formă sau alta, de 27 de ani? Şi mai ales cum ne ajută pe noi, muritorii de rând, asaltul politicienilor împotriva corupţiei? Oare vom trăi mai bine sau mai rău? Oare vor fura mai mult sau mai puţin ca în ultimii ani? Oare îi va mai deranja cineva pe subiectul imenselor averi nejustificate? Şi, în acest context, oare câţi dintre cetăţenii României, inclusiv dintre votanţii PSD-ALDE, susţin acest atac la adresa justiţiei? Oare n-ar fi cazul ca fiecare dintre noi să-şi asume un răspuns la întrebarea: suntem sau nu suntem un popor de hoţi? Ar fi bine să aflăm cât mai curând.

Iată de ce. Tactica PSD-ALDE este cea a picăturii chinezeşti - câte o lovitură pe săptămână, mai mult sau mai puţin subtilă. Fie că vorbim despre amendamentele lui Şerban Nicolae, proclamaţiile lui Tăriceanu sau ameninţările la adresa DNA, românii au tot mai multe motive pentru a ieşi în stradă. Dar poate că tocmai asta îşi doreşte actuala putere. Să ieşim în stradă zi de zi, până când semnificaţia protestului se banalizează. Este o tactică bazată pe oboseală şi plictis, după cum bine observa şi Lucian Mîndruţă. Forţa protestelor din februarie, la care au participat peste jumătate de milion de români, a fost dată tocmai de caracterul excepţional al acestei mişcări: cele mai mari manifestaţii de la Revoluţie încoace au avut loc pentru apărarea unui principiu – românii vor legi egale pentru toţi.

Este un mesaj care trebuie reamintit în fiecare zi actualei coaliţii de guvernare şi românii care ies în continuare în stradă, gen Cristian Mihai Dide de la Teleorman, fac exact asta. Cu modestie şi incredibilă perseverenţă, spre enervarea celor care pur şi simplu nu pricep cum poate cineva să lupte şi să se sacrifice pentru valori şi principii (apropo, dacă nu aţi văzut clipul de pe Adevărul cu deputatul PSD Cătălin Rădulescu, merită să daţi un click aici). Dar protestele paşnice nu pot şi nu trebuie să fie singurele forme de a #rezista în faţa bătăliei împotriva justiţiei din România. Acest uriaş val de civism trebuie transformat într-un instrument prin care anomalii precum OUG 13 să nu se mai întâmple niciodată. Cum putem face asta?

O primă variantă care se vehiculează este înfiinţarea unui nou partid pe baza masei critice rezultate în urma protestelor din ultimele săptămâni. Implicarea politică şi concurenţa sunt mereu de dorit în orice democraţie, însă care este limita de la care nu mai vorbim de concurenţă, ci doar de divizare? Vă pot spune din experienţa PACT din ultimul an de zile că a înfiinţa un partid nou nu este suficient, cu toate bunele intenţii, cu toată munca enormă şi cu tot talentul unui grup de oameni „bolnavi de România”. Am scris acum câteva luni despre cele 10 lecţii de politică românească – recomand cu căldură o lectură atentă pentru oricine se gândeşte să intre în arena publică. Să înfiinţezi un partid este relativ uşor, să te înscrii în cursa electorală şi eventual să o câştigi este mult mai greu.

Un nou partid, făcut în scopul de a nu irosi această solidarizare fără precedent, poate duce tocmai la o atomizare şi mai mare a forţelor politice şi civice care vor o Românie modernă şi europeană.

Sfatul meu către toţi cei care îşi doresc să facă un nou partid este următorul: informaţi-vă despre partidele existente, veniţi să le cunoaşteţi oamenii, programul şi ideile. Dacă nu vă simţiţi reprezentaţi de niciunul dintre acestea, atunci intraţi în luptă. Dar asiguraţi-vă că nu vă irosiţi eforturile pentru crearea unor forme care îmbracă un fond deja existent. Concentraţi-vă asupra acestui fond care ne-a unit pe toţi: continuarea luptei anticorupţie, reafirmarea ataşamentului faţă de NATO şi de UE şi o justiţie independentă. Nu suntem puţini cei care ni le dorim, dar nici atât de mulţi încât să ne permitem luxul de a fi dezbinaţi.

Totodată, înfiinţarea unui partid este o soluţie pe termen lung, care poate da primele rezultate după ani buni de muncă, asta în cel mai optimist scenariu posibil (există fonduri, există deschidere în media, există suficientă resursă umană dispusă să facă sacrificii imense pentru un proiect nou, există experienţă într-o organizare de fier etc.). Până atunci, statul de drept ar putea fi doar o frumoasă amintire.

Războiul coaliţiei de guvernare cu justiţia este o ameninţare reală şi urgentă, iar noi trebuie să reacţionăm. Acum. Avem un instrument la îndemână şi este unul profund legitim într-o democraţie: referendumul. Referendumul pentru continuarea luptei anticorupţie nu este o soluţie nouă. Ea a fost evocată şi înaintea adoptării celebrei ordonanţe şi propusă de Preşedintele României, care a făcut primele demersuri în acest sens. Soluţia pare să fi fost amânată pentru moment, după abrogarea Ordonanţei 13, dar acest lucru ar fi o eroare. Avem nevoie de acest referendum acum mai mult ca oricând.

Spre luare aminte: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional” (Art. 90, Constituţia României). Iar decizia CCR 567/2006 spune negru pe alb: „Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia.” Mai mult, încă din data de 13 februarie există un aviz pozitiv al Parlamentului pentru referendumul pe tema continuării luptei anticorupţie. Toate formalităţile sunt îndeplinite. Totul depinde de Preşedinţie.

Să fie clar: referendumul este singurul instrument politic care poate pune punct acestui război de gherilă împotriva democraţiei româneşti. Un război care continuă şi ale cărui efecte sunt simţite atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Încă dinainte de infama noapte a hoţilor, pe una dintre pancartele uriaşe purtate în marş de la Universitate la Parlament şi apoi la Victoriei scria: Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi. Politicienii români au nevoie să audă clar şi răspicat vocea cetăţenilor. Noi înşine avem nevoie să ştim dacă societatea românească în ansamblul ei îşi doreşte o democraţie autentică sau un simulacru pentru înavuţirea penalilor din politică.

Veţi pune întrebarea: şi totuşi, dacă ne trezim că majoritatea votează împotriva continuării luptei anticorupţie? Măcar vom şti cum stăm. Măcar vom pregăti campanii de informare pe bune. Măcar vom ieşi din bula noastră de confort, dând cu capul de realitatea dură a României de azi. Alţii vor spune: iar cheltuim bani cu „chestii” din astea? Dar dacă nu o vom face, care va fi preţul plătit de fiecare dintre noi? Suntem prea săraci să facem economie de principii şi valori.

După trezirea societăţii româneşti din ultimii ani (2012 – SMURD, 2013 – Roşia Montană, 2014 – Diaspora votează, 2015 – Colectiv, 2017 – REZIST), noi credem într-un alt rezultat al acestui referendum: un mare DA pentru continuarea luptei anticorupţie, un mare DA pentru stat de drept şi democraţie în România, un mare DA pentru Vest, pentru NATO şi UE. Un mare DA, care se va auzi răspicat în ţară şi peste hotare. Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, stabiliţi de urgenţă data referendumului şi chemaţi românii din ţară şi din diaspora să-şi facă vocea auzită!

A contribuit Alin Iliescu

Sursă foto: Adevărul

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.