Test de sinceritate politică - Sebastian Burduja

Test de sinceritate politică

Test de sinceritate politică

dragospredaCa fondatori ai Platformei Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), suntem adesea întrebaţi ce presupune să faci un partid în România. Care sunt şansele unui astfel de demers şi cum ar trebui să se „poziţioneze”? Răspunsul e simplu: cu sinceritate şi curaj.

Dar, înainte de toate, trebuie stabilit dacă vorbim despre un partid cu adevărat nou. Pe piaţa politică românească apariţia partidelor este o practică recurentă. Mai mereu apar formaţiuni politice noi doar cu numele: dacă luăm în calcul doar ultimii ani, avem PMP, ALDE, PRU etc.

Partide noi sau doar noi partide?

 În marea lor majoritate, produsele politice de la noi sunt de fapt facţiuni nemulţumite ale vechilor partide sau vehicule instituţionale pentru orgoliile unor „lideri” politici. Ele sunt de regulă destinaţia preferată a traseiştilor de carieră, a oportuniştilor de serviciu care văd în apariţia unor formaţiuni politice noi prilejuri de reglări de conturi sau de obţinere a unor sinecuri. Acestea nu sunt nimic altceva decât ambalaje noi pentru produse expirate şi pentru metehne învechite. A se citi, în context mai larg, remarcabilul text semnat de Andrei Pleşu la începutul săptămânii: „Politică fără partide”. Şi, tot în context, cartea splendidă a Ioanei Constantin, fost preşedinte M10: „Cum să nu faci un partid politic”. 

Şi totuşi, în ultimii ani, în societatea românească au apărut şi partide noi, nu doar noi partide. Partide făcute de cetăţeni, nu de politicieni. Pornite de jos în sus, nu de sus în jos. Create din nevoi sociale, nu din ambiţii personale. Este un efect al renaşterii conştiinţei civice a românilor, anunţată de mişcările de stradă din 2012-2015 şi confirmată de protestele #Rezist, care au făcut din cetăţenii români exemple de spirit civic pentru lumea întreagă. Alături de un grup minunat de prieteni şi colegi, am avut şansa de a participa la un astfel de proiect de construcţie a unui partid cu adevărat nou. A porni cu adevărat de la zero într-un astfel de drum este un efort greu de imaginat, dacă nu eşti implicat direct. Sigur, multă lume te bate pe creştet şi-ţi urează succes. Unii sunt chiar sinceri. Alţii îşi pregătesc crampoanele pentru că, aşa cum m-a avertizat un prieten înainte să plec din Washington, în politica românească „se intră la rupere”. Dincolo de toate acestea, construcţia unui proiect politic este o lecţie de viaţă şi un test de sinceritate. 

Tentaţia centrismului

Lucrurile nu ies niciodată aşa cum te aştepţi, iar oamenii alături de care pleci la luptă nu sunt niciodată aceiaşi cu care te întorci „de pe front”. A face un partid politic este un test al răbdării, al voinţei şi mai ales al caracterului; inevitabil, cei care stau prost la aceste capitole cedează mai repede sau mai târziu. În cazul nostru, de pildă, am construit în jurul unui grup de antreprenori civici, mulţi dintre ei fiind cei care au pus bazele unor organizaţii care au crescut prin proiectele şi impactul lor: Liga Studenţilor Români din Străinătate, cu filiale în 40 de tari şi peste 13.000 de membri şi Fundaţia CAESAR, platformă de acţiune civică, laborator de idei şi comunitate de experţi români. În ianuarie 2016, am lansat PACT ca demers complet separat de LSRS şi CAESAR, care au fost şi vor rămâne organizaţii independente şi pe deplin apolitice. Am făcut acest pas pentru că am crezut şi cred că România nu se poate schimba în profunzime decât prin implicare în arena publică. Am simţit, ca milioane de români, nevoia unei platforme politice cu adevărat noi, cu oameni curaţi şi profesionişti, care să lupte împotriva corupţiei şi incompetenţei politrucilor. 

Iar oamenii care au venit în PACT au fost uniţi de acest ideal simplu: o altfel de politică. Desigur, discuţiile despre ideologie nu puteau să nu apară. În etapa de început (2014-2015), opţiunea pentru centrism a venit aproape firesc, din două cauze: raţiunea existenţei PACT era propunerea de soluţii tehnice pentru problemele urgente ale României (fără culoare ideologică) şi, la fel de important, membrii grupului nostru erau destul de diverşi din punct de vedere al valorilor lor. Într-un astfel de proiect, aflat la început de drum, provocarea cea mai mare este de a tine oamenii uniţi. Iar asta se poate face doar reamintindu-le constant de ce sunt acolo („pentru o Românie mai bună”), evitând discuţiile ideologice care divizează grupul. La acel moment, opţiunea „centrului” a părut cea mai bună soluţie pentru această problemă. Într-un interviu acordat Ioanei Ene Dogioiu în ianuarie 2016, chiar după lansarea PACT, susţineam exact aceste principii: „Noi vrem să unim oamenii în jurul soluţiilor, nu să dezbinăm cu ideologiile”; „Nu trebuie să fii de dreapta ca sa ştii să faci o autostradă. (...) Nu poţi avea o abordare ideologică, e limitativ. Noi credem in pragmatismul soluţiilor.” Vă sună cunoscut...? 

A nu se confunda însă această doctrină centristă cu refuzul poziţionării sau cu majore confuzii ideologice (greşeala fatală a politicienilor care nu vor să supere pe nimeni, rămânând la un limbaj de lemn, fără substanţă şi fără asumare). Poate că centrismul nu are o istorie în România, însă asta nu înseamnă că nu poate funcţiona. Un exemplu este recentul succes electoral al candidatului centrist din Franţa, Emmanuel Macron, cu un discurs echilibrat, coerent, care nu evită nicio temă de interes public, de la chestiuni economice până la valori personale. Este adevărat, de la Benjamin Constant la Raymond Aron, Franţa are o lungă tradiţie a centrismului, inclusiv în era contemporană. Până la Macron, reprezentantul său cel mai de seamă a fost Francois Bayrou, susţinător al actualului preşedinte francez în campania electorală, fost candidat la preşedinţie în trei rânduri şi actual ministru de justiţie în noul Guvern al Franţei.

Testul de sinceritate

După alegerile locale, am organizat cu experţii noştri o serie de dezbateri interne pentru elaborarea programului politic pentru alegerile parlamentare. A acceptat invitaţia noastră şi Moise Guran, care ne-a spus răspicat de la bun început: „trebuie să vă asumaţi măsuri clare, bazate pe ceea ce credeţi voi că ar fi bine pentru România, fără să mai încercaţi să mulţumiţi pe toată lumea, că aia e imposibil”. Au fost câteva zile de dezbateri intense dedicate identificării problemelor şi soluţiilor pentru fiecare sector vital al României. Concluzia generală a fost că problemele tarii noastre sunt cauzate de o ruptură incompletă şi eşuată de comunism, în majoritatea sectoarelor. De la educaţie până la sănătate şi în economia de piaţă, eşecurile României ţin de un etatism exagerat,  un centralism excesiv şi o supradimensionare a aparatului birocratic.

Practic, ne-am dat seama că domeniile în care România are nevoie urgentă de reforme profunde necesită măsuri curajoase de dreapta. Agonia în care se zbate ţara este cauzată nu doar de corupţie şi de incompetenţă, dar şi de laşitatea guvernelor care s-au succedat şi care nu au avut curajul de a duce reformele până la capăt, care ar fi însemnat costuri sociale pe termen scurt (transformate în costuri politice), dar câştiguri solide pe termen lung pentru România. Totodată, multe dintre nevoile reale ale României sunt cât se poate de urgente, dar aproape invizibile pe agenda publică (de exemplu, necesitatea creării locurilor de muncă cu valoare adăugată mare, în contextul automatizării tot mai accelerate şi a înlocuirii forţei de muncă umane cu roboţi). Iată doar câteva exemple în care am propus ca PACT reforme ample şi absolut necesare:

Educaţie – „România pe bune începe cu şcoala pe bune” (Marian Stas). Sistemul de educaţie din România nu a cunoscut o amplă reformă după cea a lui Spiru Haret şi cea din perioada comunistă. Pentru a readapta învăţământul nostru la realitatea secolului XXI este nevoie de o regândire totală a curriculei şcolare, în care să avem materii la alegere în proporţie de 30% şi maxim 30 de ore/săptămână în şcoală. Totodată, cariera didactică trebuie complet restructurată – renunţarea la titularizare şi organizarea unor concursuri corecte pentru profesori. De asemenea, am pledat pentru desfiinţarea inspectoratelor şcolare, dar menţinerea inspecţiilor şcolare, care ar trebuie realizate de un corp independent de Ministerul Educaţiei (eventual organism privat).

Locuri de muncă – Prioritatea naţională zero ar trebui să fie creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă prin măsuri pentru tineri, femei şi grupuri vulnerabile. De exemplu: parteneriate public-private pentru formare profesională şi reintegrare pe piaţa muncii; măsuri pentru stimularea întoarcerii acasă a românilor plecaţi peste hotare (a se vedea strategia SMART Diaspora); o bancă de dezvoltare pentru sprijinirea antreprenorilor români.

Dezvoltare regională – Acces la oportunităţi: maxim o oră până la o reşedinţă de judeţ pentru orice cetăţean român, prin creşterea conectivităţii zonelor metropolitane şi programe integrate de regenerare urbană. Susţinem totodată prioritizarea investiţiilor în drumuri, apă, canal şi în infrastructura socială (şcoli, spitale, centre culturale şi sportive) pe baza unor criterii obiective de impact şi oprirea proiectelor noi până la finalizarea celor în execuţie.

Sănătate – Liberalizarea pieţei asigurărilor de sănătate pentru a permite direcţionarea contribuţiei individuale către case de asigurări private.

Sistem social – Regândirea ajutoarelor sociale, care ar trebui să fie acordate mai ales în alimente şi tichete pentru utilităţi, nu în bani.

În urma acestor îndelungi dezbateri, ajungând la o listă de măsuri concrete, am decis alături de colegii din PACT să ne asumăm pasul de la centru către centru-dreapta, în acord cu valorile noastre şi soluţiile de care România are nevoie. Este un test de sinceritate politică pe care l-am dat cu noi înşine. Urmările? Niciun membru activ nu a plecat din grup, ba chiar am câştigat tot mai mulţi simpatizanţi. Eventualele pierderi ale celor care nu se regăsesc ideologic au fost compensate de capitalul câştigat prin curajul asumării. 

Lecţia pe care noi am învăţat-o repede este că poziţionarea ideologică nu este nici depăşită, nici inutilă. Oamenii nu s-au săturat de „stânga” sau de „dreapta”, ci de reprezentanţii lor de până acum. România are nevoie – şi la dreapta, şi la stânga – de lideri responsabili şi curajoşi, care îşi asumă valori, principii şi soluţii, pe trei baze fixe, care nu pot fi vreodată negociate: democraţie consolidată, economie de piaţă liberă şi apartenenţă la NATO şi UE. România are nevoie urgentă de lideri, nu de politruci.

A contribuit Alin Iliescu

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.