Un absolvent de Stanford şi Harvard renunţă la Banca Mondială pentru a lucra gratis în România - Sebastian 'Tianu' Burduja

viitorulromaniei.ro: Un absolvent de Stanford şi Harvard renunţă la Banca Mondială pentru a lucra gratis în România

viitorulromaniei.ro: Un absolvent de Stanford şi Harvard renunţă la Banca Mondială pentru a lucra gratis în România

t

Întoarcerea acasă. Când rosteşti numele Băncii Mondiale te gândeşti inevitabil la o instituţie care gestionează miliardele planetei. Zeci de mii de oameni lucrează la foc continuu pentru a micşora prăpastia ce separă ţările sărace de cele opulente sau pentru a oferi tuturor oamenilor din lume şanse egale, cel puţin in teorie. Surprinzător sau nu, printre angajaţii acestei prestigioase instituţii financiare internaţionale se numără şi români. Sebastian Burduja este unul dintre ei.

Are 30 de ani, este din Bucureşti şi îi place ca lumea să-l strige Tianu. A studiat la Stanford şi Harvard, două instituţii etalon din mediul academic internaţional. Pentru americani nu a contat că e român atâta timp cât şi-a îndeplinit exemplar datoria. Anii de studiu de la prestigioasele universităţi americane au reprezentat pentru el o carte de vizită impresionantă, care l-a propulsat ulterior la Banca Mondială, unde a obţinut un job la care puţini abia dacă îndrăznesc să viseze.

Stabilit de 12 ani în America, Tianu şi-a început cariera în această instituţie bancară acum aproape 3 ani. Tot atunci s-a căsătorit cu o americancă, care de curând i-a dăruit un copil. Deşi are o viaţă şi o carieră de invidiat în Statele Unite îşi doreşte ca la finalul acestui an să se întoarcă definitiv în România, alături de familia sa. Va renunţa la jobul bine plătit de la Banca Mondială pentru a se concentra pe activitatea de voluntar în cadrul organizaţiei pe care tot el a înfiinţat-o, CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români). Prin intermediul acestui ONG îşi propune să creeze diverse programe de dezvoltare pe care să le implementeze cu ajutorul factorilor decizionali. Scopul său este de a schimba ceva în ţara unde s-a născut, deoarece, crede el, „suntem condamnaţi ca în următorii zece ani să avem o ţară că afară. Dacă nu vom reuşi să schimbăm lucrurile în următorii zece ani, nu ştiu dacă vom mai avea ocazia să o facem vreodată.”

Tianu, cred că prima întrebare pe care ţi-ar adresa-o oricine este cum ai ajuns să studiezi  în America?

M-am născut la Bucureşti. Când am împlinit un an, familia mea a decis să ne mutăm în Piatra Neamţ, pentru că ai mei efectiv nu se puteau descurca cu doi copii. Am crescut şi am copilărit în Piatra Neamţ, după care ne-am mutat înapoi în Capitală, unde am rămas până la terminarea liceului. Încă din liceu mi-am dorit să am posibilitatea să studiez afară. Mă interesa foarte mult procesul de tranziţie al României, nu înţelegeam de ce lucrurile nu mergeau în ţară şi mă gândeam că mergând în America o să găsesc răspunsul la toate frământările mele. La vremea aceea, prin 2003, foarte greu puteai să studiezi în afara ţării. Sora mea mai mare a fost în America la studii şi am avut-o pe ea ca exemplu. Mi-am zis că dacă ea a putut, pot şi eu.

Totuşi, nu oricine îşi permite să studieze în America, unde taxele sunt exorbitante. Tu cum ai reuşit?

E un mare efort financiar pentru oricine să studieze în America. Am avut norocul că părinţii şi bunicii mei au făcut acest efort financiar pentru a mă susţine acolo. Tatăl meu lucrează de 20 ani în sectorul bancar, el mi-a oferit o bună parte din resursele financiare, iar mama mea este medic de familie. Sunt conştient că puţini români au acest privilegiu şi pentru asta o să le fiu toată viaţa recunoscător. Nu e simplu pentru niciun părinte să aibă copilul departe de casă, mai ales peste un ocean, dar cred că ei au văzut în asta o şansă care nu se poate rata. În perioada în care am urmat studiile, adică 2004-2008, costurile se ridicau undeva la 30.000 de dolari pe an. Între timp aproape că s-au dublat.

Pe lângă taxele uriaşe, ştiu că şi condiţiile de admitere sunt foarte dure…

Aşa este, procesul de admitere a început încă din liceu. Am dat mai întâi un test de limba engleză, apoi un fel de bacalaureat american, am primit scrisori de recomandare de la profesori. Notele din şcoală au fost şi ele foarte importante. Am alcătuit un dosar care a ajuns la Universitatea din Stanford în iarna ultimului an de liceu. Nu o să uit niciodată ziua când am primit plicul de la universitate prin care eram anunţat că am fost admis. Oricum, procesul de admitere a durat foarte mult şi a fost foarte dificil, iar şcoala românească, dincolo de meritele ei pe care încă le avea în anii 2000 și, sper, încă le are nu m-a pregătit pe deplin să reușesc la o facultate din SUA.

De ce crezi asta?

Pentru că sunt diferenţe uriaşe între sistemul de învăţământ românesc şi cel american. Cea mai frapantă diferenţa este încrederea acordată studentului. În România ţi se oferă foarte multă informaţie, în America eşti pus în situaţia de a veni cu răspunsuri proprii, de a avea iniţiativa, de a pune sub semnul îndoielii ce ţi se spune. Sunt examene în care nu există profesor supraveghetor în sala de curs, se merge pe cinste. Plagiatul este egal cu exmatricularea în SUA.

Interviu apărut în publicația www.viitorulromaniei.ro, de Andrei Militaru

Continuarea interviului: Un absolvent de Stanford şi Harvard renunţă la Banca Mondială pentru a lucra gratis în România

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.