Blog

Dragi prieteni, ce zi minunată și ce vis frumos împlinit! Ne bucurăm din toată inima că suntem împreună la acest început de drum. Așa arată cu adevărat o „duminică între prieteni”. Prieteni vechi și noi, prieteni veniți din toată țara și din diaspora, prieteni de suflet și prieteni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar pe care îi cunoaștem pentru că sunt astăzi aici. Iar asta spune multe.

Pentru România și pentru noi toți, miza următorilor ani este enormă. Situația internă și internațională se complică. Ne confruntăm cu riscuri și tensiuni fără precedent în istoria recentă. Capacitatea României de a reacționa corespunzător este tot mai redusă. Actualele forțe politice și-au demonstrat nepriceperea în a răspunde adecvat provocărilor din prezent și mai ales din viitor, într-un mediu global mai competitiv ca oricând. 

În plan intern, zbuciumul ultimelor luni este manifestarea firească a unui șir interminabil de deziluzii postdecembriste. Frustrarea colectivă cu privire la „clasa politică” a atins cote maxime. Deși nu există un set unitar de revendicări clare, este evident sentimentul că România poate mai mult și că principala frână în calea dezvoltării economice o reprezintă actualii decidenți politici. 

Astăzi și mâine are loc la București Forumul CAESAR, sub sintagma „România în 3D: România democratică, dezvoltată și demnă”. Tot astăzi a fost lansat volumul CAESAR RO3D (Editura Grafoart), o colecție idei și soluții inovatoare de dezvoltare semnate de 38 de experți emergenți și consacrați, cu un cuvânt introductiv remarcabil din partea domnului Ambasador Bogdan Aurescu (“Pledoarie pentru performanță: ești ceea ce faci”).

Cârcotaşii vor spune: ar fi zi liberă, ar fi frig, ar fi parade militare, ar fi coroane, ar fi mesaje sterile de la cei care, chipurile, ne reprezintă. În mod evident, mă refer la ceva mai simplu şi mai profund. Mă refer la sentimentul pe care îl împărtăşim astăzi, mai mult ca în oricare altă zi, că ne pasă de România. Oriunde am fi în lumea largă, astăzi suntem acasă.

Voi ține minte toată viața ziua de 22 decembrie 1989. Și-o aduc aminte, sunt sigur, milioane de români, cu acel inconfundabil: li-ber-ta-te, li-ber-ta-te, li-ber-ta-te. Pe 22 decembrie 1989 i-am văzut pentru prima oară pe părinții mei plângând de bucurie. La nici cinci ani nu puteam înțelege întreaga semnificație a acelor momente, dar simțeam ceea ce simțeam cu toții: bucurie și speranță.

Om bun, ai îndurat prea mult și prea multe. Ți-ai pus speranțele în ei, crezând mereu că următorii vor fi altfel. Că poate vor înțelege ce înseamnă să te reprezinte și să aibă șansa de a-ți face viața mai frumoasă și mai ușoară. Sau măcar să te lase în pace, să nu-ți pună piedici la tot pasul.

Au trecut mai bine de 60 de ore de la tragedia din Clubul Colectiv. 60 de ore infinit de dureroase. 60 de ore cu răni adânci, lacrimi şi lumânări. 60 de ore marcate de sentimentul că trăim neputincioşi un coşmar colectiv din care vrem să ne trezim şi să ne dăm seama că totul e de fapt bine. 

Bila alba, bila neagra. Nu ma refer la proba administrata invitatilor unui talk show care batea candva recordurile de audienta. Ma refer la spectacolul grotesc al votului secret din Parlamentul Romaniei, pus in scena ori de cate ori apar subiecte "sensibile" pe agenda institutiei etalon pentru democratia romaneasca de azi.

Acest interviu a fost publicat în Nr. 43, august-septembrie 2015, al revistei REGIO „Școala ne învață pentru viață”. Prin amabilitatea echipei de redacție, întregul număr al revistei este disponibil aici: Revista REGIO_septembrie 2015