Blog

Rândurile care urmează au şi nu au legătură cu politica. Mi-a luat ceva să le scriu, lăsând să se decanteze lecţiile unor zile lungi şi nopţi scurte din ultima perioadă.

Campania electorală, făcută aşa cum trebuie, pe stradă, la firul ierbii, este cea mai bună lecţie de politică pe bune pe care o putem primi. În afara zonei de confort şi a bulei din social media, interacţiunea cu oamenii schimbă radical modul în care te raportezi la cei cărora le ceri votul şi încrederea. Şi invers.  În campania pentru alegerile prezidenţiale am ieşit practic zilnic pe stradă, în diferite zone ale sectorului 1, alături de colegii mei. A fost o adevărată campanie de infanterie - zeci de voluntari, zi de zi, indiferent de vreme, în dialog cu cetăţenii.

La dezbaterea de ieri şi până mai ieri, Viorica pare că a fost o elevă silitoare şi docilă care, mânată de ambiţia de a îşi depăşi condiţia şi de a scăpa de eticheta ruşinoasă pusă de multiplele sale gafe şi greşeli, a învăţat şi a executat tot ce i-au spus consultanţii plătiţi pe bani grei ai PSD.

Citeam chiar ieri o analiză foarte bună a lui Moise Guran, intitulată „Jana se transformă”, după un şlagăr anume. Este despre transformările Vioricăi şi explică foarte clar, deşi în termeni tehnici, tot ce am remarcat şi noi în ultimele săptămâni. Orele de training şi tehnicile de comunicare din manuale s-au văzut în discursul vizibil îmbunătăţit, în limbajul non-verbal controlat şi diverse tactici de manipulare desprinse din cărţile de profil.

Ma uit ingrozit la stirile din spatiul public si nu pot sa nu ma intreb pana unde poate ajunge disperarea unora.

Aflati intr-o campanie electorala la care nu mai sperau si pe care sigur nu o merita, pesedistii incearca sa confiste atentia acestor zile cu un festival de minciuni, manipulare si fake news. Si, ca sa distraga atentia de la mizeriile lor, se lamenteaza ca presedintele Iohannis refuza dezbaterea cu Viorica.

Modul in care acest partid a reusit sa se autodistruga la 3 ani de la momentul in care a castigat alegerile cu 47% (dupa redistribuire) este, cu siguranta, studiu de caz. Probabil ca dupa aceste alegeri prezidentiale cineva ar trebui sa scrie un manual cu titlul "Cum sa minti poporul fara cea mai mica tresarire".

Am intors lucrurile pe toate partile in aceste zile si incep cu concluzia: Romania are nevoie mai mult ca oricand de lideri.

De lideri politici autentici, nu de ciocoi mai noi sau mai vechi. De Oameni de Stat, nu de oameni mici si meschini, in timp ce tara arde in fiecare zi. De lideri curajosi, nu de lasi care stau cu sondaje politice in maini tremurande, calculand probabilitatea eroziunii la guvernare (chiar nu va este rusine?!).

La nici doua ore de Bucuresti, capitala europeana mai bogata decat Berlin si Roma, pe malul Dunarii, foarte aproape de cel mai sudic punct al tarii, dupa un drum nici foarte bun, nici foarte prost, este Zimnicea. Un orasel cu fabrici si uzine in perioada comunista, ba chiar cu macarale care radeau in soare, astazi complet depopulat si trist.

O imagine perfecta a Romaniei captiva in saracie, capturata de baroni locali, o Romanie in care s-a investit doar ce, unde si cat au vrut ei.

Corupție și birocrație. Cele doua cuvinte care ne urmăresc în fiecare zi și care au ridicat o barieră uriașă între cetățean și instituțiile statului. Vorbim de ani buni despre debirocratizare și digitalizare și, deși am văzut câteva inițiative punctuale, unele doar de formă, câteva și de fond, în realitate mai avem foarte mult până la o reformă reală.

Ca parte a modernizării și eficientizării, în linie cu transformările digitale din întreaga lume, o serie de guverne caută metode prin care să îmbunătățească eficiența și transparența, prin implementarea de servicii digitale și prin îmbunătățirea interacțiunii online cu cetățenii. O analiză a World Economic Forum include un inventar remarcabil al acestor instrumente. În România, în guvernarea din ultimii 3 ani, nu am mai văzut nici măcar promisiuni ferme in acest sens - poate doar câteva cuvinte aruncate timid în spațiul public. 

Vorbim prea putin despre viitor. Preocupati prea mult de azi, de ce se intampla pe scena politica, in tara, cu traiul de zi cu zi, cu nimicuri si petarde aruncate de altii ca sa ocupe timpul, ne gandim din ce in ce mai putin la maine.

Romania pierde anual sute de mii de romani, pe care ii privim, de cele mai multe ori, cu cinism. Ne pleaca forta de munca, ne pleaca platitorii de taxe. Vedem doar cifre. Uitam, insa, ce este in spatele acestor statistici. O tara depopulata si imbatranita. O tara cu tot mai putini copii. Inca o tara, asadar, dar pentru cat timp?

9 români pe oră. 200 de români în fiecare zi. 80.000 de români pe an pleacă din ţară. Aşa am început un clip video de un minut în iunie 2018, în Aeroportul Otopeni. Un video care a ajuns la peste 3,5 milioane de români, cu zeci de mii de share-uri şi comentarii.

Am scris aceste rânduri cu lacrimi în ochi. M-am gândit la „Scrisoare din Basarabia” a marelui Grigore Vieru... Adaptând o strofă, aş începe cam aşa: „Din România eu vă scriu / Dulci fraţi români plecaţi de-acasă / Vă scriu cum pot, vă scriu cum ştiu / Mi-e dor de voi şi dorul nu mă lasă.” Şi aş continua aşa:

În timp ce citeşti acest articol, vreau să te rog să îţi imaginezi ceva. Imaginează-ţi casa în care ai crescut. Gândeşte-te la cele mai frumoase momente din copilăria ta, la joacă fără griji, la familia ta, la amintirile pe care nimeni nu ţi le va şterge.

Apoi derulează următorul film: casa în care ai crescut rămâne tot mai goală. Om drag după om drag pleacă. Pereţii se cojesc, acoperişul se dărâmă, geamurile sunt sparte şi ferestrele se clătină la primul vânt. Casa e plină de praf, iar bătrânii care au rămas acolo, să aibă grijă de ea, nu mai pot face mare lucru. În curând o să cadă toată casa şi în locul ei va rămâne doar un morman de moloz, pe care ploaia şi vântul îl vor face una cu pământul, peste ani.