Blog

Lumea întreagă e la răscruce, iar România nu face excepţie. Schimbările radicale de paradigmă se întâmplă în toate domeniile: sănătate, economie, educaţie, politică.

Da, şi în politică, pentru că vremea politrucilor şi a impostorilor a apus. În faţa unui inamic pe cale să îngenuncheze o lume întreagă nu mai ţin nici părerismele ieftine, nici urletele fără fond. A trecut vremea politrucilor.

Vremurile actuale cer lideri. Oameni de stat care se ridică deasupra temerilor de moment, profesionişti capabili să găsească cele mai bune soluţii pentru a salva vieţi. Oameni care conduc prin exemplu, îşi suflecă mânecile şi merg acolo unde este nevoie de ei, cu acelaşi curaj cu care înaintaşii noştri au mers pe câmpul de luptă, dar pregătiţi pentru alt gen de bătălii. Asumarea răspunderii, într-un moment de o asemenea gravitate, este o datorie nenegociabilă pentru orice lider autentic.

Sunt zile complicate și nopți neliniștite. Și sunt sigur că asta e valabil pentru mulți români, care se tem de ceea ce este și mai ales de ceea ce va urma. Unii exploatează asta: pentru voturi, like-uri, sau audiență. Mă obsedează însă câteva cuvinte, rostite solemn de la cea mai înaltă tribună a lumii acum aproape 90 de ani: „Singurul lucru de care trebuie sa ne fie frică este însăși frica” (The only thing we have to fear is fear itself).

Pe 4 martie 1933, Franklin D. Roosevelt (FDR) prelua mandatul de președinte al SUA într-un moment foarte greu al țării și al întregii lumi. FDR a condus țara prin marea criză economică și Al Doilea Război Mondial, dar discursul său de inaugurare a fost definitoriu pentru tot ce a urmat și a rămas în memoria colectivă: un lider puternic și curajos, care a dat speranță Americii și lumii libere atunci când acestea aveau cea mai mare nevoie de asta.

După trei decenii în care am rătăcit - adesea bezmetici - pe drumul cu ceaţă prin tranziţie, testând şi experimentând diverse variante de capitalism sau democraţie după modelul „ca la noi la nimenea”, suntem la răscruce de drumuri.

Pe de o parte, putem continua pe acelaşi drum. Fără garanţia că e cel bun. De fapt, cu prea multe indicatoare care ne avertizează că trebuie să ne punem toate centurile de siguranţă şi să ne pregătim de gropi, obstacole şi drumuri închise. Pe de altă parte, după un viraj care pare cam abrupt, putem reuşi să intrăm pe un drum nou, luminat, fără ceaţă şi care ne poate duce spre destinaţia la care visăm cu toţii: România 3D – demnă, democratică şi dezvoltată.

2019 a fost anul trezirii si asumarii democratiei castigate prin sange. Anul in care romanii au inteles ca abuzurile si derapajele se taxeaza cel mai usor prin vot, iar libertatea se poate pierde intr-o clipa. In 2020, trebuie sa demonstram ca revolutia civismului romanesc nu a fost doar un accident. Este examenul maturitatii, care cere intelepciune, cumpatare si rabdare, pentru ca binele are nevoie de timp ca sa repare ce a lasat raul in urma.

Zile de Crăciun. Oraşul e împodobit, oamenii intră şi ies grăbiţi din magazine, zâmbesc şi se plimbă în familie. Te întorci grăbit spre camera închiriată în urmă cu doi ani şi jumătate, când ai plecat din România. Ai cumpărat câte ceva de mâncare de la magazinul acela cu produse est-europene, ca să-ţi amintească de casă. 

Te consolezi cu gândul că e doar o zi... de poimâine te întorci la muncă. Ajungi acasă, îţi suni familia pe video, le spui că eşti bine, doar puţin obosit. Că e mai bine aşa, erau prea scumpe biletele de avion în perioada sărbătorilor şi mai bine pui deoparte acei bani.

O duminică de iarnă blândă, chiar cu câteva raze de soare, aruncate peste griul locului, peste lacrimi şi morminte. Alei drepte şi îngrijite, flori care rezistă temperaturilor scăzute, flăcări timide ale unor lumânări aprinse de curând. Şi multe poveşti scrise din inimi frânte de dureri şi sparte de dor.

Cimitirul Eroilor Revoluţiei: un loc în care ar trebui să mergem mai des, ca să nu uităm. Unde ar trebui să ne ducem copiii, chiar dacă nu au trăit acele vremuri, şi să le povestim despre eroii cărora le datorăm România de astăzi. Destinaţie obligatorie pentru luptătorii de libertate de azi şi de mâine, la căpătâiul celor de ieri.

Rândurile care urmează au şi nu au legătură cu politica. Mi-a luat ceva să le scriu, lăsând să se decanteze lecţiile unor zile lungi şi nopţi scurte din ultima perioadă.

Campania electorală, făcută aşa cum trebuie, pe stradă, la firul ierbii, este cea mai bună lecţie de politică pe bune pe care o putem primi. În afara zonei de confort şi a bulei din social media, interacţiunea cu oamenii schimbă radical modul în care te raportezi la cei cărora le ceri votul şi încrederea. Şi invers.  În campania pentru alegerile prezidenţiale am ieşit practic zilnic pe stradă, în diferite zone ale sectorului 1, alături de colegii mei. A fost o adevărată campanie de infanterie - zeci de voluntari, zi de zi, indiferent de vreme, în dialog cu cetăţenii.

La dezbaterea de ieri şi până mai ieri, Viorica pare că a fost o elevă silitoare şi docilă care, mânată de ambiţia de a îşi depăşi condiţia şi de a scăpa de eticheta ruşinoasă pusă de multiplele sale gafe şi greşeli, a învăţat şi a executat tot ce i-au spus consultanţii plătiţi pe bani grei ai PSD.

Citeam chiar ieri o analiză foarte bună a lui Moise Guran, intitulată „Jana se transformă”, după un şlagăr anume. Este despre transformările Vioricăi şi explică foarte clar, deşi în termeni tehnici, tot ce am remarcat şi noi în ultimele săptămâni. Orele de training şi tehnicile de comunicare din manuale s-au văzut în discursul vizibil îmbunătăţit, în limbajul non-verbal controlat şi diverse tactici de manipulare desprinse din cărţile de profil.

Ma uit ingrozit la stirile din spatiul public si nu pot sa nu ma intreb pana unde poate ajunge disperarea unora.

Aflati intr-o campanie electorala la care nu mai sperau si pe care sigur nu o merita, pesedistii incearca sa confiste atentia acestor zile cu un festival de minciuni, manipulare si fake news. Si, ca sa distraga atentia de la mizeriile lor, se lamenteaza ca presedintele Iohannis refuza dezbaterea cu Viorica.

Modul in care acest partid a reusit sa se autodistruga la 3 ani de la momentul in care a castigat alegerile cu 47% (dupa redistribuire) este, cu siguranta, studiu de caz. Probabil ca dupa aceste alegeri prezidentiale cineva ar trebui sa scrie un manual cu titlul "Cum sa minti poporul fara cea mai mica tresarire".

Am intors lucrurile pe toate partile in aceste zile si incep cu concluzia: Romania are nevoie mai mult ca oricand de lideri.

De lideri politici autentici, nu de ciocoi mai noi sau mai vechi. De Oameni de Stat, nu de oameni mici si meschini, in timp ce tara arde in fiecare zi. De lideri curajosi, nu de lasi care stau cu sondaje politice in maini tremurande, calculand probabilitatea eroziunii la guvernare (chiar nu va este rusine?!).