Blog | Sebastian Burduja

Blog

Dragi guvernanţi, vreţi creştere economică? Iată o reţetă în trei paşi

grindeanuÎn ultimele luni, „generozitatea” inconştientă a Guvernului, care scade taxe, măreşte salarii şi pensii şi se aşteaptă la niveluri record de creştere economică a dat naştere unor numeroase dezbateri în spaţiul public despre sustenabilitatea acestor măsuri. Logica economică şi realitatea din calcule îl îngrijorează chiar şi pe ministrul de finanţe Viorel Ştefan, dar „şeful” său Liviu Dragnea îl tratează ca pe un eretic. Îndoielile sale sunt puse pe seama faptului că acesta nu crede suficient de mult în litera sfântă a programului de guvernare.

În plină dezbatere despre nivelul salariilor din România, deficit bugetar şi creştere economică, un studiu ne arată care este marea provocare căreia va trebui să-i facem faţă: productivitatea muncii. Concluziile: multinaţionalele au o productivitate de trei ori mai mare decât firmele româneşti, datorită investiţiilor în tehnologie. Secole de teorie economică confirmă că inovarea – inclusiv prin transferul de tehnologie din alte state, pe termen scurt – este singura cale pentru creșterea productivității individuale. 

În plus, deşi salariul mediu a crescut de trei ori din 2004 până în prezent, productivitatea a crescut doar de două ori. Fără acoperire în economia reală, creșterea salariilor riscă să fie doar nominală, nu și reală. Adică mai multe bancnote dar mai puțini „bani” în buzunarele românilor. 

Citeşte mai mult

Impresii de la #BrusselsForum: Lumea intră în Era Acţiunii. România ce face?

sebastian.burdujaÎn acest moment, trei miliarde de oameni sunt online. În ultimul minut au avut loc patru milioane de căutări pe Google. Tot în acest minut, peste 400 de ore de conţinut video a fost încărcat pe net.

Sunt câteva date care ne arată că lumea, aşa cum o ştim, suferă schimbări profunde chiar sub ochii noştri. Suntem în pragul unei revoluţii tehnologice, iar o nouă eră industrială, a patra, stă să înceapă. Cum am putea defini această nouă eră? O eră a acţiunii. Acesta a fost şi motto-ul Forumului de la Bruxelles de anul acesta organizat de German Marshall Fund (GMF). GMF este un think tank de importanţă globală care promovează cooperarea dintre America de Nord şi Europa pe linia Planului Marshall de după cel de-al doilea Război Mondial. Fondat în anii 70, German Marshall Fund finanţează proiecte pentru consolidarea cooperării transatlantice. Forumul anual al GMF este un eveniment de talie mondială, care aduce în atenţia publică principalele provocări ale lumii şi reuneşte lideri europeni şi americani marcanţi. Ediţia din acest an, la care am avut onoarea să particip ca parte a programului Young Professionals Summit, s-a bucurat de prezenţa unor vorbitori ca Senatorul John McCain, europarlamentarul Guy Verhofstadt, scriitorul Walter Russel Mead, sau Brad Smith, preşedintele Microsoft. A fost un eveniment de cu totul remarcabil, cu o organizare impecabilă, intens, interactiv şi cuprinzător. Zecile de ore petrecute alături de sute de experţi globali au oferit participanţilor o imagine coerentă asupra provocărilor cu care se confruntă lumea de azi şi asupra posibilelor soluţii. Vă împărtăşesc câteva dintre acestea.

Citeşte mai mult

Manualul de intimidare a protestului paşnic în România 2017: amenzi, ameninţări, abuzuri

dide.republicaCristian Mihai Dide este un om al principiilor. Atunci când se simte înşelat, vrea ca vinovatul să plătească. Fiind antreprenor, ştie că toţi clienţii săi sunt atenţi la cum şi pe ce este cheltuit fiecare leu. Şi pentru că plăteşte taxe şi impozite la buget, vrea să ştie cum şi pe ce sunt cheltuiţi banii săi.

În ultima lună, Cristian Mihai Dide a văzut cu ce s-au ocupat demnitarii plătiţi din bani publici: dau ordonanţe care să legalizeze hoţia, fac legi care să-i graţieze pe corupţi sau ameninţă protestarii cu mitraliera. Prin urmare, Cristian Mihai Dide a decis că nu este mulţumit de modul în care sunt cheltuiţi banii cu care contribuie la bugetul de stat. El nu se mai simte reprezentat de acest Guvern, care nu lucrează pentru cetățenii României, ci pentru o mână de corupţi. De aceea, Cristian Mihai Dide este unul dintre oamenii curajoși care şi-au mutat biroul în Piaţa Victoriei. Va rămâne acolo până când Guvernul actual va pleca. Care a fost însă reacţia autorităţilor la protestele sale pașnice și decente? Amenzi, ameninţări, abuzuri şi jigniri. Din prima zi până în prezent. 

Un om precaut şi cu respect faţă de legi, a anunţat Primăria în legătură cu protestul său paşnic. În termenul cerut de celebra lege 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice – o lege care ar trebui contestată la CCR cât mai urgent. Răspunsul la solicitarea lui Cristian Mihai Dide a venit de la viceprimarul Capitalei, domnul Aurelian Bădulescu, cel care ne-a anunţat că există un aparat care poate preveni seismele cu cu patru ore înainte. În cadrul audienței de acum câteva săptămâni, acest distins reprezentant al bucureștenilor s-a arătat deranjat și surprins că se dorește continuarea protestelor, întrebându-l pe Cristian Mihai Dide cum își permite să stea în Piață. I s-a răspuns că are o afacere proprie, care merge înainte. Domnul Bădulescu nu s-a lăsat, întrebându-l pe Cristian Mihai Dide dacă este „stăpân de sclavi.”

Citeşte mai mult

Reach Higher in Higher Education: What Romania Can Learn from the US Example?

burduja.researchAbstract

This article presents a personal account of good higher-education practices in America, as experienced at Harvard and Stanford. Key-scholars and decision-makers in Romania may consider replicating and/or adapting these elements to the local context. The analysis focuses on seven prominent features of the US model: student-centered community; ethics and value-based curriculum; skills for success; alumni networks; career support; monitoring and evaluation systems; and making a difference. The final section concludes, putting forth several recommendations on what Romania could learn from the US model.

 

Introduction

Romania recently celebrated 27 years since the fall of communism, but the break with the past remains incomplete and unsuccessful. The country’s education system is a perfect example of this bitter reality: crumbling infrastructure, chronic underfunding, outdated curriculum and deep politicization, lack of quality control, widespread accusations of plagiarism and corruption, inadequate autonomy and accountability at the level of universities, inability to manage human resources, etc. The list could go on and the causes are complex, but it all boils down to the simple fact that Romania has not had a fundamental transformation of its education system since the 1989 Revolution.

The scope of the current article is far less ambitious than the magnitude required by current challenges: what follows is merely a personal account of several good practices present in the American higher-education system, primarily based on my experiences at Stanford and Harvard. The hope is that key decision-makers in Romania will be able to replicate all or at least some of these elements, adapting them to the local context. Importantly, the assumption is not that these features are completely lacking the Romanian system, but that – even if they exist in some form today – there is always room for improvement based on the example of what many hail as the best higher-education system in the world. The analysis covers the following: (i) student-centered community; (ii) ethics and value-based curriculum; (iii) skills for success; (iv) alumni networks; (v) career support; (vi) monitoring and evaluation systems; and (vii) making a difference. The final section concludes, putting forth several recommendations on what Romania could learn from the US model.

Citeşte mai mult

Referendum pentru toţi, să ştim dacă suntem hoţi

referendumpttotiSemnele Babelor şi Moşilor din ultimele zile sunt tot mai clare: vremea ca vremurile. Iar dacă nu facem ceva acum, ne aşteaptă vremuri tot mai sumbre.

Ultimele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind evaluarea şefei DNA şi a Procurorului General, cu tot cu tot cu evocarea posibilităţii demisiei acestora, precum şi decizia CCR prin care niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru un act normativ adoptat ilegal ne arată că actuala majoritate parlamentară a declanşat un război de gherilă împotriva justiţiei din România. Ordonanţa 13 a fost doar un prim asalt al unei bătălii lungi şi dure, purtate cu întreg arsenalul din dotare: iniţiative legislative, ştiri false, manipulări de manual, dat vina pe conspiraţii mondiale (Soros), pe străini (multinaţionalele, bată-le vina, americanii, nemţii etc.) şi pe grupuri oculte (servicii, masoneria reptiliană etc.).

Dincolo de tot acest zgomot, toţi românii ar trebui să-şi pună câteva întrebări simple şi de bun simţ. Oare cum îşi permit cei care conduc România să atace tocmai statul de drept, într-o ţară încă profund coruptă, cu o democraţie încă palidă şi fragilă? De unde şi până unde a devenit asta prioritatea zero a guvernării reprezentative în România? Oare există cineva care îşi închipuie că măsurile îndreptate împotriva justiţiei fac un bine poporului român şi nu sunt, de fapt, o dedicaţie pentru acelaşi grup de infractori care ne conduce, într-o formă sau alta, de 27 de ani? Şi mai ales cum ne ajută pe noi, muritorii de rând, asaltul politicienilor împotriva corupţiei? Oare vom trăi mai bine sau mai rău? Oare vor fura mai mult sau mai puţin ca în ultimii ani? Oare îi va mai deranja cineva pe subiectul imenselor averi nejustificate? Şi, în acest context, oare câţi dintre cetăţenii României, inclusiv dintre votanţii PSD-ALDE, susţin acest atac la adresa justiţiei? Oare n-ar fi cazul ca fiecare dintre noi să-şi asume un răspuns la întrebarea: suntem sau nu suntem un popor de hoţi? Ar fi bine să aflăm cât mai curând.

Ultimele declaraţii ale ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind evaluarea şefei DNA şi a Procurorului General, cu tot cu tot cu evocarea posibilităţii demisiei acestora, precum şi decizia CCR prin care niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru un act normativ adoptat ilegal ne arată că actuala majoritate parlamentară a declanşat un război de gherilă împotriva justiţiei din România. Ordonanţa 13 a fost doar un prim asalt al unei bătălii lungi şi dure, purtate cu întreg arsenalul din dotare: iniţiative legislative, ştiri false, manipulări de manual, dat vina pe conspiraţii mondiale (Soros), pe străini (multinaţionalele, bată-le vina, americanii, nemţii etc.) şi pe grupuri oculte (servicii, masoneria reptiliană etc.). Dincolo de tot acest zgomot, toţi românii ar trebui să-şi pună câteva întrebări simple şi de bun simţ. Oare cum îşi permit cei care conduc România să atace tocmai statul de drept, într-o ţară încă profund coruptă, cu o democraţie încă palidă şi fragilă? De unde şi până unde a devenit asta prioritatea zero a guvernării reprezentative în România? Oare există cineva care îşi închipuie că măsurile îndreptate împotriva justiţiei fac un bine poporului român şi nu sunt, de fapt, o dedicaţie pentru acelaşi grup de infractori care ne conduce, într-o formă sau alta, de 27 de ani? Şi mai ales cum ne ajută pe noi, muritorii de rând, asaltul politicienilor împotriva corupţiei? Oare vom trăi mai bine sau mai rău? Oare vor fura mai mult sau mai puţin ca în ultimii ani? Oare îi va mai deranja cineva pe subiectul imenselor averi nejustificate? Şi, în acest context, oare câţi dintre cetăţenii României, inclusiv dintre votanţii PSD-ALDE, susţin acest atac la adresa justiţiei? Oare n-ar fi cazul ca fiecare dintre noi să-şi asume un răspuns la întrebarea: suntem sau nu suntem un popor de hoţi? Ar fi bine să aflăm cât mai curând.

Citeşte mai mult

Pilda fochistului de la stat care va câștiga cât IT-istul de la privat sau cum fanteziile populiste ale PSD aruncă în aer piața muncii

vasilescuRecent, anunțul Ministrului Muncii conform căruia salariile de la stat de până în 4000 lei se vor dubla, iar cele peste acest prag vor creşte cu 40% a produs rumoare în mediul economic din România. Măsura Guvernului ar provoca anomalii pe piața muncii şi ar destabiliza-o serios. 

De exemplu, un paznic, un fochist sau o spălătoreasă angajată la stat ar câștiga cât un specialist IT în mediul privat. Ulterior, Lia Olguța Vasilescu a revenit asupra declarației, susținând că doar salariile mici se vor dubla, până în 2021.

Este un exemplu relevant pentru modul în care cabinetul Grindeanu găsește de cuviință să guverneze această ţara. Pe formă: promisiuni fără acoperire, răzgândiri şi invocarea aproape obsesivă a programului de guvernare. Pe fond, politica economică vizează în mod evident o creștere bruscă a pensiilor şi salariilor care i-a determinat pe majoritatea specialiștilor să-şi pună semne de întrebare cu privirea la sustenabilitatea acestor măsuri. 

Or, sustenabilitatea este tocmai factorul cel mai îngrijorător pentru mediul economic românesc. Fiecare astfel de măsură înseamnă presiune în plus pe antreprenori şi pe cei care muncesc şi plătesc taxe. Vreo 5 milioane de oameni, grosso modo. Ei sunt cei care vor achita nota de plată tot mai încărcată de „bunăvoința” Guvernului Grindeanu. La o populație de 19 milioane de locuitori, cifra este îngrijorător de mică. Pentru orice guvernare responsabilă, preocuparea principală ar trebui să fie dezvoltarea strategică a acestei baze de contribuabili: mai multe locuri de muncă, creșterea gradului de ocupare şi productivitate individuală crescută.

Citeşte mai mult

Portret de #REZIST de la Teleorman: Cristian-Mihai Dide

dide.protestProtestele din ultima lună din România au reprezentat deşteptarea unei generaţii. O generaţie care a dat semne că este vie încă din timpul mişcărilor de stradă împotriva proiectului Roşia Montană, a cărei voce s-a auzit puternic la manifestaţiile provocate de tragedia #Colectiv şi care s-a trezit definitiv odată cu protestele din acest an.

Proteste care nu au avut şi nu au nevoie de lideri şi nici de „reprezentanţi”. Strada se reprezintă singură fără alte comentarii – prin acţiuni, prin mesaje, prin gesturi. Cu toate acestea, protestele din ultimele şase săptămâni au scos la iveală poveşti remarcabile, cu protagonişti mai puţin cunoscuţi, care merită spuse şi date mai departe drept exemple de implicare civică. Una dintre aceste poveşti este cea a colegului şi prietenului meu de la Teleorman, Cristian-Mihai Dide.

El este unul dintre protestatarii care şi-au mutat biroul în Piaţa Victoriei. Dide lucrează zi după zi din faţa Palatului. Aici un live video din 27 februarie. Dide rămâne cu ochii pe ei pentru că aşa ne-au forţat cei care n-au înţeles nici până azi, nici în ultimul ceas, că sunt acolo să ne reprezinte. Dide nu pleacă din Piaţă până nu pleacă şi actualul Guvern, care şi-a pierdut iremediabil credibilitatea după „noaptea hoţilor”. Dide are cu el apă, mâncare, un laptop şi mai multe pancarte. Pe cea mai mare dintre ele, întinsă zilnic pe asfaltul din Piaţa Victoriei, scrie cu litere de-o şchioapă, vizibile, fără doar şi poate, şi din spatele geamurilor de la Palat: „Respectăm votul dat şi cerem guvern nou, competent şi curat”. Mesaj afişat prima dată pe 7 februarie. Un mesaj care spune totul. Un mesaj de bun simţ. Un mesaj pentru democraţie. Un mesaj firesc într-o ţară în care firescul a devenit ceva bizar.

Citeşte mai mult

Elefantul democrației românești: modelul FSN vs. Partidul 2.0

dragneaPentru societatea românească, protestele din ultima lună, cele mai mari din ultimii 27 de ani, semnifică o bornă istorică. Dincolo de revendicările manifestanților şi reacțiile Guvernului, ele au reprezentat proba de maturitate democratică a românilor și un exemplu pentru întreaga lume liberă. Când sute de mii de oameni ies în stradă în toată România pentru apărarea unor valori fundamentale, putem vorbi despre un popor care, în bună parte, a interiorizat şi aplică mecanismele democratice. Este ceea ce Dankwart Rustow numește „democratic habituation”: procesul prin care, într-o tranziție de la dictatură, oamenii ajung treptat să prețuiască democrația (Transitions to Democracy: Toward a Dynamic Model). Anunțată încă din 2011, regăsirea nesperată a unui filon civic atât de pronunţat a fost definitiv confirmată în acest început de an. Sau, în registrul lui Malcolm Gladwell, românii au depășit punctul critic – the tipping point – în drumul spre democrație.

Este un câștig semnificativ, însă insuficient pentru o democrație consolidată. Condiția esențială este instituționalizarea acestui progres civic. Degeaba avem o societate civilă activă, degeaba avem un mediu privat relativ funcțional, dacă acestea nu au un interlocutor care să asculte revendicările lor, să le înțeleagă şi să facă tot ce-i stă în putință pentru a preveni crizele. Acesta trebuie să fie factorul politic. În cazul nostru însă, amploarea tot mai mare a protestelor din ultimii cinci ani semnifică adâncirea prăpastiei dintre cetățeni şi politicieni. Avem astfel de-a face cu un dialog al surzilor: două părți care nu pot comunica pentru că se află în două ere diferite. Pe de-o parte, factorul politic pare încremenit în timp, în tiparele deceniilor trecute (incompetență, șmecherie, aroganță, cinism); pe de altă parte, o societate civilă tot mai matură și tot mai puțin dispusă să permită abuzuri din partea celor care ar trebui să ne reprezinte.

Citeşte mai mult

Cum am fost trollat de aparatul de propagandă? Al cui?

fakephotoFac un autodenunţ. E în termenul (mai nou redus) de şase luni. Sunt un manipulat. Oculta mondială, Soros şi multinaţionalele m-au scos la protest, nu principiile şi ataşamentul faţă de ceea ce ar trebui să fie o democraţie autentică.

Alături de sute de mii sau poate milioane de manipulaţi, mă încăpăţânez să cred că românii nu au votat pentru dezincriminarea abuzului în serviciu şi nici pentru modificarea codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă, dată în puterea nopţii... „noaptea ca hoţii”, deşi ne-am obişnuit cu ei şi ziua şi noaptea, în ultimii 27 de ani.Mă încăpăţânez să cred că rezultatul alegerilor, oricât ar fi de categoric, nu dă unui guvern un cec în alb şi nu vreau să accept că democraţia s-ar reduce doar la eventuala participare la vot din patru în patru ani. Manipulat cum sunt, mă încăpăţânez să nu plec capul la gândul că avem o Constituţie călcată în picioare de „cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice şi [...] [care ar trebui să răspundă] de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin” (art. 54, alin. 2).

Mă încăpăţânez să cred că România este astăzi mai unită decât oricând şi că niciun cetăţean român nu doreşte să gireze furtul din banul public. Mai cred, aşa cum am scris pentru Euronews, că România acestor zile poate fi un exemplu pentru întreaga lume.

Sunt un bolnav de România. M-am întors acasă acum un an, după 12 de ani de studiat şi muncit în SUA. Am stat de vorbă cu lumea care m-a întrebat de „al cui sunt” şi ce-am făcut până acum în viaţă. Am făcut un rezumat al criteriilor de admitere la universităţile din SUA. Am dat seamă cu privire la procesul de selecţie la instituţiile internaţionale din Washington. Am transmis copii după diplome. Am răspuns tuturor acuzaţiilor şi inepţiilor, deşi mulţi prieteni m-au sfătuit să nu-mi pierd timpul cu asta. Am făcut-o pentru că sunt conştient că trăim în epoca post-adevăr şi într-o societate măcinată de deziluzii, de invidie şi de maladia scepticismului cronic. Am făcut-o pentru oamenii de bună credinţă cărora încă le pasă de adevăr şi vor să gândească cu propria lor minte. Pentru că îi respect.

Citeşte mai mult

wall-street: Antreprenori, ne pregătim să tragem obloanele?

tianu.pupitruRomania fierbe. Pe buna dreptate si pentru dreptate, sute de mii de oameni au iesit in strada in toata tara. Infama OUG 13 are destui beneficiari directi, dar exista si un beneficiu indirect pentru PSD-ALDE in tot vacarmul ultimelor zile: abaterea atentiei opiniei publice de la situatia economica a Romaniei. Dupa impardonabilele erori din ultimele saptamani, Guvernul Grindeanu se apara si se lauda cu orice ocazie cu masurile din programul de guvernare care „produc deja efecte”. Din pacate, are dreptate, iar pe termen mediu si lung vom avea o noua specie pe cale de disparitie in Romania: antreprenorul.

Dupa alegeri, PSD a intrat intr-o noua competitie – aceea cu el insusi. A venit timpul sa livreze: conform generosului program de guvernare 2017-2020, asta inseamna, concomitent, scaderi de taxe si cresteri salariale. A inventat Liviu Dragnea o vraja sau este vorba de o noua culme a populismului?

Sa facem un inventar. Primele masuri au fost luate deja: cresterea salariului minim, gratuitati si burse sporite pentru studenti si elevi, gratuitati la CASS pentru pensionari si eliminari de impozite. Si urmeaza, chipurile: eliminarea impozitului pe venit pentru medici, IT-isti cu studii medii si angajati care au un salariu de cel mult 2.000 lei/luna brut, iar pentru cei care au un salariu mai mare de 2.000 de lei, reducerea impozitului de la 16% la 10%; de asemenea, reducerea numarului de contributii platite de catre salariati de la sase la doua, respectiv pastrarea doar a CAS si CASS (cele patru contributii eliminate urmand sa fie platite de la bugetul de stat); reducerea la 0% a impozitului pe terenul agricol, cu exceptia cazului in care terenul este nelucrat doi ani la rand (caz in care proprietarii vor fi obligati sa plateasca 100 de lei/ha de la 1 ianuarie 2018); si eliminarea de la 1 ianuarie 2018 a impozitului pe autoturisme (cc <1.600 cm cubi), motociclete, microbuze, autobuze, tractoare, remorci, autovehicule de transport.

Si, daca nu v-ati saturat, lista lui Liviu Dragnea continua: scutirea de impozit pe 10 ani pentru centrele de cercetare – dezvoltare; introducerea de la 1 martie 2017 a unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru microintreprinderi; eliminarea de la 1 ianuarie 2018 a impozitului pe dividende; scaderea TVA-ului la 18% de la 1 ianuarie 2018; eliminarea TVA pentru vanzarea de locuinte la 1 martie 2017; pentru familiile cu venituri sub 5000 de lei/luna, deduceri de 1.600 de lei/an pentru fiecare copil; etc. Toate bune si frumoase, mai ales pentru cresterea consumului pe termen scurt si mediu, dar de unde bani?

Citeşte mai mult