Blog

La nici doua ore de Bucuresti, capitala europeana mai bogata decat Berlin si Roma, pe malul Dunarii, foarte aproape de cel mai sudic punct al tarii, dupa un drum nici foarte bun, nici foarte prost, este Zimnicea. Un orasel cu fabrici si uzine in perioada comunista, ba chiar cu macarale care radeau in soare, astazi complet depopulat si trist.

O imagine perfecta a Romaniei captiva in saracie, capturata de baroni locali, o Romanie in care s-a investit doar ce, unde si cat au vrut ei.

Corupție și birocrație. Cele doua cuvinte care ne urmăresc în fiecare zi și care au ridicat o barieră uriașă între cetățean și instituțiile statului. Vorbim de ani buni despre debirocratizare și digitalizare și, deși am văzut câteva inițiative punctuale, unele doar de formă, câteva și de fond, în realitate mai avem foarte mult până la o reformă reală.

Ca parte a modernizării și eficientizării, în linie cu transformările digitale din întreaga lume, o serie de guverne caută metode prin care să îmbunătățească eficiența și transparența, prin implementarea de servicii digitale și prin îmbunătățirea interacțiunii online cu cetățenii. O analiză a World Economic Forum include un inventar remarcabil al acestor instrumente. În România, în guvernarea din ultimii 3 ani, nu am mai văzut nici măcar promisiuni ferme in acest sens - poate doar câteva cuvinte aruncate timid în spațiul public. 

Vorbim prea putin despre viitor. Preocupati prea mult de azi, de ce se intampla pe scena politica, in tara, cu traiul de zi cu zi, cu nimicuri si petarde aruncate de altii ca sa ocupe timpul, ne gandim din ce in ce mai putin la maine.

Romania pierde anual sute de mii de romani, pe care ii privim, de cele mai multe ori, cu cinism. Ne pleaca forta de munca, ne pleaca platitorii de taxe. Vedem doar cifre. Uitam, insa, ce este in spatele acestor statistici. O tara depopulata si imbatranita. O tara cu tot mai putini copii. Inca o tara, asadar, dar pentru cat timp?

9 români pe oră. 200 de români în fiecare zi. 80.000 de români pe an pleacă din ţară. Aşa am început un clip video de un minut în iunie 2018, în Aeroportul Otopeni. Un video care a ajuns la peste 3,5 milioane de români, cu zeci de mii de share-uri şi comentarii.

Am scris aceste rânduri cu lacrimi în ochi. M-am gândit la „Scrisoare din Basarabia” a marelui Grigore Vieru... Adaptând o strofă, aş începe cam aşa: „Din România eu vă scriu / Dulci fraţi români plecaţi de-acasă / Vă scriu cum pot, vă scriu cum ştiu / Mi-e dor de voi şi dorul nu mă lasă.” Şi aş continua aşa:

În timp ce citeşti acest articol, vreau să te rog să îţi imaginezi ceva. Imaginează-ţi casa în care ai crescut. Gândeşte-te la cele mai frumoase momente din copilăria ta, la joacă fără griji, la familia ta, la amintirile pe care nimeni nu ţi le va şterge.

Apoi derulează următorul film: casa în care ai crescut rămâne tot mai goală. Om drag după om drag pleacă. Pereţii se cojesc, acoperişul se dărâmă, geamurile sunt sparte şi ferestrele se clătină la primul vânt. Casa e plină de praf, iar bătrânii care au rămas acolo, să aibă grijă de ea, nu mai pot face mare lucru. În curând o să cadă toată casa şi în locul ei va rămâne doar un morman de moloz, pe care ploaia şi vântul îl vor face una cu pământul, peste ani.

Un român la trei minute. 20 de români pe oră. 200.000 de români pe an. Aceasta este dimensiunea crizei prin care trece România astăzi, cea mai gravă din ultimii 30 de ani. Singurul răspuns moral la situaţia de faţă este unitatea în faţa pericolului mortal PSD.

Aici suntem acum

Încă nu ne dăm seama de ceea ce ni se întâmplă. Dar ajunge să ne imaginăm că mâine dimineaţă toţi piteştenii, de exemplu, ca la un semn, şi-ar face bagajul, şi-ar lua bocceluţele şi şi-ar târâi valizele peste graniţă. Asta se întâmplă în fiecare an în ţara asta: un Piteşti dispare de pe hartă.

Dar fiecare român care pleacă nu este doar o cifră. Nu este doar un paşaport. Românii care pleacă nu pleacă de bine. De fapt, vă daţi seama cât le este de greu acestor oameni? Ce poate fi mai dificil decât să îţi rupi rădăcinile şi să te separi de cei dragi şi de tot ce ţi-e drag?

Capturată de personaje precum Daddy-Vitamină, Rădulescu-Mitralieră, Dan-Pulan şi Daea-Cormoran, într-o realitate cotidiană sufocantă, România rămâne (tot mai) departe de restul lumii. Dacă ceilalţi merg înainte la viteze din ce în ce mai mari, România merge la fel de repede, doar că... înapoi. Partea bună rămâne cea dintr-un banc celebru, dulce-amar: dacă vine sfârşitul lumii, România scapă, pentru că e cu câteva decenii bune în urma celorlalţi.

Timpul nu mai avea răbdare cu România lui Moromete. Timpurile de azi nu mai au răbdare cu România noastră.

Unirea Principatelor Romane ramane una dintre cele mai mari – si improbabile – realizari din istoria poporului roman. Protagonistii au fost, in buna parte, liderii Revolutiei de la 1848.

Marele succes diplomatic din 1859 s-a datorat unei ample ampanii de „lobby romanesc”, care a vizat punerea in act a unui proiect de tara, in baza unei strategii nationale, cu sprijinul Marilor Puteri ale vremii. Cine sunt cei carora le datoram momentul de acum 160 de ani?

Intre gesturi stereo in Parlament si iresponsabila atitudine anti-UE a unor inalti oficiali romani, nu prea mai ramane spatiu pe agenda publica. De ce sa discutam despre autostrazi, educatie sau sanatate, cand putem mult mai usor sa dezbatem despre expresiile faciale si gestica diverselor personaje care au ajuns, cum, necum, sa conduca destinul acestei tari?

Culmea ironiei, fix intr-un punct istoric, cu doua momente vitale: Centenarul si, chiar mai important, Presedintia Consiliului UE.

Ma incapatanez sa cred, totusi, ca exista suficient de multe voci care vor altceva: discutii reale, solutii destepte, dezvoltare.