Blog

Nu trece zi sa nu ma intreb cui ii mai pasa de problemele reale ale acestei tari. Dincolo de tot zgomotul cotidian, asurzitor si adesea fara rost, Romania ramane rupta - fara autostrazi, fara cai ferate, fara porturi moderne. Ori dezvoltare fara infrastructura nu se poate. Iar fara dezvoltare nu se poate nimic.

Am explicat in articolul precedent de ce Romania nu are infrastructura de transport. Concluzia a fost ca e nevoie de doua elemente mari si late: o viziune strategica clara si predictibila plus un management performant al investitiilor publice.

Zilele acestea, a fost inaugurat cel mai lung pod peste mare din lume, legand China continentala de Hong Kong si Macao. Presedintele Trump a anuntat in februarie 2018 un plan de peste 200 de miliarde de dolari pentru revitalizarea infrastructurii americane.

Turcia construieste cel mai mare aeroport din lume, cu o capacitate de pana la 200 de milioane de pasageri pe an, iar Polonia cel mai mare din Europa, cu pana la 100 de milioane de pasageri pe an.

De 10 zile se scrie mult si se vorbeste apasat despre marele protest al diasporei din 10 august. Indiferent de unghiul din care este privit evenimentul, cuvintele-cheie sunt: jandarmi, violente, gaze lacrimogene, tunuri de apa, raniti.

Nu sunt doar termenii folositi cu precadere de presa noastra, ci si de cea din strainatate.

Mitingul romanilor din diaspora si incidentele aferente au facut ca lumea intreaga sa vorbeasca din nou despre Romania si rezistenta demna a cetatenilor ei in fata unei puteri politice corupte si lipsite de scrupule, asa cum s-a intamplat si in iarna lui 2017.

Eu vreau sa vorbesc altfel despre ceea ce s-a intamplat pe 10 august. Pentru mine, termenii-cheie sunt altii: demnitate, implicare, dragoste de Romania, unitate, solidaritate.

Atunci când a fost anunţat protestul românilor din diaspora, acum aproape două luni, am făcut un apel şi i-am încurajat pe românii din străinătate să vină pe 10 august acasă şi să aprindă lumina într-o ţară ameninţată tot mai mult de întuneric în ultimul an şi jumătate. De atunci, am primit mii de mesaje despre protestul de pe 10 august. Am stat la rândul meu 12 ani departe de casă, în Statele Unite şi am avut şansa să cunosc mii de români minunaţi în diaspora. Însă aceste mesaje provin, într-o proporţie covârşitoare, de la oameni pe care nu-i cunosc şi care nu mă cunosc. Sunt români alungaţi din propria ţară de corupţia şi incompetenţa celor care ne-au condus în ultimii 29 de ani. Acestor oameni le pasă în continuare de locul în care s-au născut şi vin în ţară pe 10 august pentru că România este pentru ei, în continuare, acasă.

Suntem din nou năuciţi. Prin transformarea Codului Penal în Codul Penalilor, democraţia românească a primit – oare a câta oară în ultimul an şi jumătate? – o nouă lovitură cruntă.

Pe zi ce trece, în România se instituţionalizează o nouă formă de organizare statală: cleptocraţia. Instituţia fundamentală a democraţiei româneşti, Parlamentul României, este luată ostatică de un grup de infractori condamnaţi şi de complicii lor - a se citi coaliţia PSD-ALDE-UDMR-grupul minorităţilor (parţial). Practic, aşa cum susţine şi Moise Guran, purtătorul de suveranitate delegată de popor legiferează acum în favoarea unei găşti, deci în nume propriu, ceea ce Articolul 2 din Constituţie interzice cu desăvârşire. Este o preluare ostilă a puterii, într-o manieră similară unei lovituri de stat.

9 romani pe ora. 200 de romani in fiecare zi. 80.000 de romani pe an... pleaca din tara. Si eu am stat 12 ani in Statele Unite.

Am avut sansa sa termin universitatile Stanford si apoi Harvard, am avut sansa sa lucrez 4 ani la Banca Mondiala, la Washington. Dar in tot acel timp mi-am dorit sa revin acasa.

Asa am inceput un clip video pe care l-am filmat in terminalul plecari al Aeroportului Otopeni.

E unul dintre acele cuvinte pe care le auzi zilnic. Sacaitor, te zgarie pe timpan si-ti provoaca greata. Poate te lasa rece, pentru ca ai impresia ca nu te afecteaza in niciun fel. Pana la urma, ce-ti poate face? Viata merge inainte, iar daca nu-ti convine, iti poti face oricand bagajele.

Am scris aceste randuri de la o oarecare distanta de Romania. La adapostul a circa 1.000 de kilometri de malul Dambovitei, malul se lasa la fundul apei si poza momentului se developeaza treptat.

Romanii pleaca din tara. Tot mai multi, an de an. Pleaca de acasa si lasa in urma prieteni, frati, surori, parinti sau copii. Pleaca atat de multi incat Romania a ajuns pe locul doi in lume, dupa Siria, in ceea ce priveste rata de crestere a emigratiei. Pleaca 9 romani in fiecare ora. Asta inseamna cam 85.000 pe an, deci Romania pierde anual cate un oras de marime medie.

Centenarul îi prinde pe toţi românii într-un moment de cotitură. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: povestea României de azi este una tristă, cu un final necunoscut. Din Maramureş până la Giurgiu şi de la Tulcea la Arad, suntem puşi în situaţia de a reflecta cu privire la ameninţările la adresa viitorului nostru, în loc să sărbătorim împlinirile din trecut şi prezent.

4 milioane de români sunt refugiaţi economici, iar copiii lor cresc, de multe ori, fără părinţi. Jumătate dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional şi tot jumătate dintre români trăiesc cu toaleta în curte. Nu am construit autostrăzi aproape deloc. Calea ferată este aproape distrusă. Antreprenorii români sunt sufocaţi de o fiscalitate şi de o birocraţie înrobitoare. Justiţia este sub asalt.

Declaratia prim ministrului Romaniei, Viorica Vasilica Dancila, este un simbol pentru Romania de azi: o tara incapabila sa se dezvolte si sa investeasca banii cetatenilor ei cu cap. Zice dansa: "Viabilitatea PNDL 1 introdus de domnul Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltarii ne-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat".