Blog | Sebastian Burduja

Blog

Cine e de vină?

cineedevinaÎn fiecare zi, în ultima vreme, o întrebare mă macină: „cine e de vină?“ „Pentru ce?“ Pentru tot ce se întâmplă în ţara asta.

Pentru milioanele de români care au fost alungaţi din ţară să-şi câştige o bucată de pâine amară, de-am ajuns să concurăm cu Siria pentru locul întâi mondial la rata emigraţiei. Pentru că n-avem o amărâtă de autostradă peste Carpaţi sau o centură în jurul Bucureştiului, pe când polonezii, ungurii şi sârbii şi-au împânzit ţările cu drumuri de mare viteză pentru că au înţeles că dezvoltare fără infrastructură nu se poate. Pentru că suntem singura ţară din UE în care unul din doi copii trăieşte în sărăcie, şi tot cam unul din doi sunt analfabeţi funcţional. Şi tot cam unul din doi români merge la baie în fundul curţii în anul de glorie 2017. Şi tot cam atât mor cu zile în spitalele noastre purulente. Pentru că investitorii străini nu mai vin, iar cei români se gândesc cum să plece mai repede, năuciţi de „măsurile“ economice cu care sunt plezniţi în fiecare săptămână. Pentru că am ajuns să fim conduşi de găşti de interlopi guşaţi, hoţi tupeişti şi impostori agramaţi.

Cu toţii, de la prietenii corporatişti şcoliţi Ivy League la muncitorii pe care îi aud vorbind la metrou sau la coadă la cabinetul medical, spun aceleaşi lucruri, în fiecare zi: în ţara asta nu se mai poate respira, nu se mai poate merge, nu se mai poate sta, nu se mai poate gândi, nu se mai poate dormi, nu se mai poate face nimic.

Cine e de vină? Cine e de vină pentru tot? Aud de 28 de ani că de vină sunt ei.

„Care ei?“

„Cum care ei? Ei toţi. Ei, politicienii corupţi şi incompetenţi.“

Citeşte mai mult

Încă o şansă istorică: România Atlantică şi lecţiile Trade Winds

trade winsPrintre „binefacerile“ programului de guvernare cu care ne-a binecuvântat PSD (care au culminat cu producţia-record la floarea-soarelui), probabil că una dintre cele mai bune veşti pentru România din ultimul timp a venit dinspre Ambasada SUA.

Aflat la Trade Winds, cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual la nivel mondial de către Departamentul Comerţului din SUA, Hans Klemm a declarat că America nu are „un aliat şi un prieten mai bun decât România“ în regiune iar, pentru a atrage investitori americani, ţara noastră trebuie să asigure un climat de afaceri „previzibil şi transparent“.

Este o declaraţie care valorează enorm, având în vedere că în limbaj diplomatic, astfel de cuvinte mari se folosesc rar. Să privim cu atente şi la continuarea declaraţiei:

„Colaborăm foarte bine pentru a aduce pacea şi securitatea în această regiune, în comunitatea transatlantică, luptăm împreună pe câmpuri de luptă departe de România. Alături de colaborarea în domeniul militar, ducem o luptă foarte susţinută împotriva corupţiei, împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de persoane şi în domeniul intelligence.“

Subliniez un aspect: corupţia se află pe primul loc, înainte terorismului. O declaraţie care l-a supărat cu siguranţă pe al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat recent că este îngrijorat de atitudinea unor ambasadori acreditaţi la Bucureşti care au „fetişuri din astea pe care nu le mai lasă“, adică „vorbesc numai de corupţie“.

Despre „România Atlantică“ s-a mai scris pe paginile (virtuale sau nu) în Adevărul şi Foreign Policy. De reţinut importanţa vitală pentru România a parteneriatului strategic cu Statele Unite, din motive pe care orice om inteligent, cu bune intenţii, le înţelege fără prea multe explicaţii.

Citeşte mai mult

România 101: Ce lăsăm în urmă în 2019 pentru UE și lumea întreagă?

UEUn banc despre istoria României sună cam așa: „Ne-au cucerit romanii, iar apoi Imperiul Roman s-a prăbușit! Ne-au învins turcii și Imperiul Otoman s-a făcut pulbere! Ne-au ocupat rușii și apoi URSS s-a destrămat! UE ne-a integrat şi acum este aproape de colaps…Ăștia nu şi-au dat încă seama cu cine se pun?!”

Mai în glumă, mai în serios, e timpul să ne schimbăm „norocul” și să căutăm oportunități pentru viitor în crizele prezentului. Președinția Consiliului UE din 2019 este cea mai importantă oportunitate pentru România de a se poziționa și de a acționa ca lider regional și chiar global. La universitățile din SUA, indicativul 101 se dă cursurilor introductive. La borna 101 în istoria sa, România ar putea arăta tuturor că are idei, oameni și proiecte pentru următoarele decenii, nu doar pentru viitorul nostru ca țară ci și pentru a schimba în bine Europa și lumea întreagă. România101 ar putea face saltul istoric de la un stat slab, corupt și periferic la o țară puternică, dezvoltată, europeană. E timpul și se poate, dacă știm cum și cu cine. 

Contextul european și global ne este mai favorabil ca oricând în istoria recentă. În toată regiunea, culmea, România a rămas – cu toate bubele, gafele și trucurile guvernanților noștri – un aliat stabil și loial, cu cel mai pro-european și pro-american public. Mai mult, intervalul ianuarie-iunie 2019, când vom deține Președinția Consiliului UE, va fi unul hotărâtor pentru Uniunea Europeană, cu multiple provocări: alegeri europarlamentare, sfârșitul mandatului lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene şi tranziția către un nou Executiv european, stabilirea cadrului financiar multianual 2021-2027 şi Brexit-ul. Ridicându-ne mingea la fileu și mai sus, Jean-Claude Juncker a anunţat recent că a doua zi după Brexit, pe 30 martie 2019, va avea loc un summit la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE.

Citeşte mai mult

Romania #statcapturat

statcapturatUrmarind stirile zilei, daca mai avem nervi si rabdare, avem adesea senzatia unui oribil cosmar. Simtim ca ceva foarte rau (ni) se intampla, dar nu putem distinge nuantele si nu putem sa unim intr-o poza coerenta toate piesele din puzzle.

Se amesteca detalii, evenimente si personaje pana cand, scarbiti si confuzi, inchidem calculatorul sau televizorul si trantim un "ca la noi la nimenea". Dar, daca stim unde sa privim in tot acest tablou tragic, lucrurile nu sunt complicate, iar marii "combinatori" ai vremurilor noastre raman niste bieti politruci fara staif, fara imaginatie si, din pacate, fara limite.

Tot ceea ce se intampla in plan politic in Romania de azi se descifreaza cu o singura cheie: #statcapturat.

Iata cateva piese din acest puzzle.

Printr-o decizie luata cu majoritate de membrii sai, CSM a decis marti ca presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei, Valer Dorneanu, a afectat independenta Justitiei prin declaratiile sale cu privire la dosarul Bombonica. "Pai asta e coruptie?", a spus Dorneanu intr-un interviu acordat postului de televiziune B1TV referitor la dosarul in care este implicat Liviu Dragnea.

Nu poti captura un stat fara sa controlezi Justitia, iar la asta se lucreaza din greu, noaptea ca hotii si ziua cu interlopii.

Citeşte mai mult

Sindromul AFFPF la români și remediul Simona

halepSimona Halep este noul numărul 1 mondial în tenisul feminin. Este cea mai bună din lume prin talentul și munca ei. După două finale pierdute la Roland Garros şi alte zeci de meciuri decisive, care au ținut cu sufletul la gură milioane de români, Simona a reușit. Iar reușita sa este mai mult decât o performanță de ordin sportiv: este dovada că a depășit un sindrom care pare uneori un blestem pentru noi, românii. Îl numesc sindromul AFFPF – „ar fi fost prea frumos”. 

Ar fi fost prea frumos. Asta au spus cu toții la sfârșitul finalei de Roland Garros cu Sharapova, în 2014, după ce Simona reușise să câștige setul doi și să trimită meciul în decisiv. Aceleași cuvinte le-am auzit la Brașov, unde am urmărit finala de Roland Garros de anul acesta, cu Ostapenko, când Simona avea 1-0 la seturi și minge de 4-0 în setul doi. Le-am auzit din nou, culmea, după ce Simona a ajuns pe locul 1 WTA și a pierdut a doua zi finala de la China Open.

AFFPFismul nu este un sindrom prezent doar în tenis, desigur. L-au resimțit din plin fotbaliștii de la Steaua în meciul cu Middlesbrough din aprilie 2006, când visam cu ochii deschişi la o finală de cupă europeană, sau tricolorii la meciul cu Suedia de la Mondialul din 1994, orbiți parcă de mirajul unei semifinale istorice cu Brazilia. Sau tot Steaua cu Napoli în 2010, după ce a condus cu 3-0 în minutul 15 și a fost egalată la 3 în minutul opt de prelungiri. Sau tot echipa României în 2004, când a fostegalată de Danemarca în minutul 94, pierzând astfel calificarea la europene. L-au resimțit şi handbalistele noastre în 2015, când au fost la câteva clipe de finala unui campionat mondial. Iar lista poate continua pe multe rânduri și se aplică mai multor sporturi și chiar dincolo de sport.

Citeşte mai mult

A treia zi după înfrângerea sistemului

l.dragnea„În Palatul Parlamentului, prim-vicepreşedintele PSD, Bădălau, intră pe vîrfuri în biroul Celui-Care-A-Învins-Sistemul: Şi acum ce facem, şefu’?“

„Hai să dăm la peşte. La mine, pe Belina”.

După peste un deceniu de vitejească luptă cu sistemul, Liderul Revoluţiei îşi ia o binemeritată pauză. Bădălău face lista de invitaţi: pe insulă mai sunt chemaţi noul ministru al Justiţiei, Şerban Nicolae, noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Eugen Nicolicea, precum şi şeful nou-înfiinţatei comisii parlamentare de investigare a abuzurilor DNA, Liviu Pleşoianu şi noul preşedinte al TVR, Mircea Badea. Cu voia Dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu, proaspăt decorat de Preşedintele Interimar, Adrian Năstase, cu ordinul „Steaua României”, în grad de Colan - cea mai înaltă distincţie a Statului Român Revoluţionar. Nimeni nu poate uita cum, într-un gest fără precedent, în faţa unui auditoriu în lacrimi, Ion Iliescu a fost decorat şi învăluit cu celebrul fular Burberry, pătat cu sângele vărsat eroic pe altarul luptei cu sistemul, în iunie 2012, în bătălia de pe Zambaccian.

Sunt toţi veterani ai luptei cu sistemul. Fiecare cu cicatricile lui. O luptă care a început în 2004, de când Ministerul Justiţiei a fost deraiat de la direcţia sănătoasă pe care îl aşezase Rodica Stănoiu şi acaparat de infiltraţii fundaţiilor lui Soros, cu complicitatea UE, SUA, CIA, Mossad, MI6, reptilieni şi alţi monştri. Lupta grea a continuat peste ani, purtată de milioane de „răgălii” şi de „pufoşi” care au ieşit la proteste şi s-au pus la coadă de mai multe ori în diaspora. Dar până la urmă au fost învinşi.

Citeşte mai mult

România lui Liviu, Sevil şi Rovana sau România lui Călin, Elif şi Cornel?

sevilrovanaliviuÎn anul 2017, într-o ţară din Uniunea Europeană, doi miniştri intervin pentru a trece o insulă din proprietatea statului în mâinile jupânului lor politic. Un tun. Un fleac, ne-au ciuruit. De 27 de ani.

În anul 2017, într-o ţară din Uniunea Europeană, două studente reuşesc să inventeze un îngrăşământ natural, folosind doar resturi organice. Produsul a fost premiat deja la o competiţie internaţională şi ar putea reprezenta o transformare importantă a agriculturii ecologice.

Probabil aţi recunoscut protagoniştii din prima situaţie descrisă. Se întâmplă în România şi reprezintă o ştire la care privim din nou cu dezgust, dar nu cu uimire. Din păcate, am ajuns să nu ne mai mirăm că un nou jaf de proporţii are loc în România, instrumentat chiar de „liderii” săi. Acesta este România lui Liviu, a lui Sevil şi a Rovanei. România în care domeniul public e domeniul baronilor. România imposturii. România oamenilor mici, aşa cum scriam pe Adevărul recent.

Probabil că nu la fel de multă lume ştie însă cine sunt eroinele din cea de-a doua poveste. Ele se numesc Elif Memet şi Alexandra Carapcea şi sunt studente la facultăţi de prestigiu din străinătate: Alexandra învaţă în Marea Britanie, iar Elif la Universitatea Columbia din SUA.

Pe Elif am cunoscut-o când a acceptat invitaţia de a face parte din Fundaţia CAESAR, primind şi premiul pentru lideri în devenire. La doar 20 de ani, Elif este unul dintre liderii autentici cu care România chiar se poate mândri. A fost singura elevă de liceu desemnată ca reprezentant al Harvard World Model United Nations (WorldMUN 2014). La nici 18 ani, a devenit cel mai tȃnăr ambasador Bloomberg din lume. Totodată, eseul său pe tema eradicării sărăciei globale s-a clasat pe locul 13 la nivel mondial, fiind primul din Europa. A fost invitată la Casa Albă pentru a-l prezenta şi premiată de însuşi Barack Obama. De asemenea, Elif a obţinut titlul de „Science Research Fellow“ la Columbia University în New York şi a fost selectată încă din anul I de facultate pentru colaborarea cu profesorul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, în condiţiile în care acesta coordonează doar lucrări de masterat şi doctorat.

Citeşte mai mult

„- Ce faci, mamă?” „- Ce să fac, mă lupt să-mi fac meseria”. Cum arată viața unui medic de familie în sistemul păstorit de „securenii” de azi și de mâine

medicdefamilieÎn urmă cu un an de zile, Guvernul Cioloş anunţa că sănătatea va fi prioritatea numărul unu a cabinetului său, în contextul uriaşului scandal al dezinfectanţilor diluaţi. Ajungeam atunci pe prima pagină a cotidianelor internaţionale cu un caz de corupţie şocant, care stabilea noi recorduri în ceea ce privește josnicia unor păpușari ai sistemului de sănătate: indivizi care, cu bună știință, puneau în pericol viața unor pacienți pentru a-şi spori averile. Ulterior, am avut cazul managerului Secureanu, cel care scotea milioane de euro din casieria spitalului pe care-l conducea pentru a-și cumpăra inelul „Suleyman Magnificul”, alături de alte bijuterii sau cadouri pentru el sau apropiații săi.

Un an mai târziu, sănătatea revine pe agenda publică. Nu, nu pentru că am inaugura noi spitale sau pentru că am înregistra o scădere a ratelor de infecţii nosocomiale, ci din cauza unor noi cazuri despre care vorbim în aceiași termeni: devalizare, incompetenţă, nepăsare şi, din nou, pacienţi lăsaţi să moară din cauza intereselor economice ale unor infractori lipsiţi de orice fibră morală. 

Vorbim atât despre scandalul de la CNAS, unde avocaţii care depuneau dosare în numele unor pacienţi fictivi aveau prioritate în faţa imobilizaţilor pe tărgi sau în scaune, cât şi despre cazul celor doi neurochirurgi de la Colentina, pregătiți la cel mai înalt nivel în străinătate, întorși acasă pentru un proiect strategic și acum forţaţi să demisioneze din cauza sabotării continue la care au fost supuşi de managementul impus de Gabriela Firea, lăsând în voia Domnului pacienţi cu boli grave. Suprapunem peste toate acestea un grafic tragic de la Eurostat, din iunie 2017, care arată că în România aproape 1 din 2 pacienți mor cu zile. Suntem și noi primii în Europa la ceva. Acel ceva care ține de nivelul de bază a oricărei societăți: dreptul la viață a cetățenilor ei.

Totul duce la aceeaşi concluzie dureroasă: corupţia nu doar că ucide, la propriu, dar şi dezumanizează. Aceste cazuri aproape neverosimile pentru o persoană cu o minimă conştiinţă morală, în care unii lasă în urmă cadavre pentru îmbogăţirea lor ilicită, înseamnă nu numai încălcări grave ale legilor, dar şi abandonul unor valori fundamentale. 

Citeşte mai mult

Cum puteţi ajunge la Stanford şi Harvard

ceremonieharvardA început un nou an şcolar, cu emoţii şi cu zarvă. Este încă un prilej pentru a dezbate situaţia disperată a sistemului românesc de educaţie – un subiect despre care nu vorbim niciodată prea mult, având în vedere uriaşa sa miză: pregătirea celei mai importante resurse a acestei ţări, oamenii săi.

Sau în cuvintele lui Marian Staş: „România pe bune începe cu şcoala pe bune”. Discuţiile din ultimele săptămâni nu sunt însă despre valorile în jurul cărora trebuie reconstruit acest sistem sau despre adaptarea curriculum-ului la evoluţiile social-economice, ci, din păcate, despre incapacitatea politrucilor cu pixul în mână de a asigura o infrastructură de bază elevilor noştri, fie că vorbim de manuale pregătite la timp sau de şcoli sigure. Este un nou eşec al statului român, la vârful căruia domnesc prostia şi hoţia şi care dovedeşte (a câta oară?) că nu este pregătit să gestioneze sistemul nici măcar în forma sa actuală.

Pentru a ilustra toată această stare de fapt, nici că se putea un exemplu mai grăitor decât îndemnul părintesc al deputatului PSD Călin Matei, absolvent de patru facultăţi conform CV-ului său: „Nici mie nu mi-a fost draga şcoala,ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! Pana la următoarea vacanţa ,pune-ţi mâna pe carte, fiţi cuminţi şi nu fumaţi in budă! Succes!” Ca la examenul de capacitate, rămâne să identificaţi erorile din textul reprodus întocmai. 

Dar ce aşteptări privitoare la reforme structurale sau politici vizionare putem avea de la cei care conduc statul român când în Capitala ţării, din 420 de şcoli şi grădiniţe, doar 22 au autorizaţie pentru securitate şi incendiu? Ni se răspunde de către dl. Tudose că asta este un moft sau o simplă scăpare birocratică. Cine răspunde oare în cazul unei tragedii? Şi cât ne încălzeşte o declaraţia aruncată în vânt când ne trimitem în fiecare zi copiii să studieze în clădiri neautorizate? Soluţiile cu care vin aleşii noştri, precum compendiul cu 12 materii, sunt rezolvări tipice modului de gândire a celor care ne-au condus până acum: improvizaţii pe ultima sută de metri şi idei creţe experimentate pe elevii români, toate acestea pe banii noştri. „Las-o bă că merge şi aşa”. Halal exemplu pentru cei care, într-o bună zi, vor trece de pe băncile şcolii pe piaţa muncii, sau chiar în sectorul public, unii în funcţii de decizie. Să vedem dacă şi cine va mai rămâne în România să îşi urmeze visurile...şi să ne plătească şi nouă pensiile (pilonul 1 şi, mai nou, 2).

Citeşte mai mult

Triumful imposturii: vremea oamenilor mici

imposturaAm susţinut mereu că cea mai de preţ resursă a unei ţări sunt oamenii săi. Iar o ţară care nu ştie să aibă grijă de oamenii ei nu poate şi nu merită să se dezvolte.

Cu atât mai mult în cazul României, din care astăzi pleacă 9 români pe oră. Suntem statul cu cea mai rapidă creştere a emigraţiei după Siria, ţară aflată în plin război civil.

Din 2008, prin înfiinţarea unor organizaţii precum Liga Studenţilor Români din Străinătate sau Fundaţia CAESAR, am susţinut efortul de recuperare a acestei resurse strategice: România de dincolo de graniţe. La început am fost o mână de oameni, cărora li se spunea mereu: „nu vă mai zbateţi degeaba, românii din diaspora nu pot fi uniţi şi nu mai vor să audă de România, vedeţi-vă de treaba voastră”. Am insistat, iar în timp s-au alăturat proiectelor noastre câteva sute şi apoi mii de idealişti.

Întoarcerea acasă sau măcar spre casă a fost marele nostru deziderat de la bun început. LSRS şi apoi CAESAR au oferit studenţilor şi absolvenţilor de studii în străinătate şansa de a avea o voce şi de a se pune în slujba compatrioţilor lor. Astăzi, cele două platforme au ajuns la maturitate: Liga este, se spune, cea mai mare organizaţie civică românească din lume (peste 14.000 de membri în 40 de ţări), iar Fundaţia CAESAR este un think tank românesc care numără peste 2.500 de experţi de top. Impactul celor două organizaţii este, fără falsă modestie, remarcabil: sunt câteva sute de proiecte implementate şi zeci de mii de tineri (şi mai puţin tineri) români care au avut acces la o educaţie de top, la o casă departe de casă şi la o punte spre România, atunci când şi-au dorit-o. Totul a fost realizat prin voluntariat. După cum spune colegul meu, Dragoş Preda: voluntariat – din latinescul voluntarius – înseamnă să faci ceva prin proprie voinţă, liber exprimată şi fără a urmări un interes propriu. Ce poate fi mai frumos?

În toţi aceşti ani, tot acest efort a stârnit nenumărate reacţii pozitive. Am primit nenumărate mesaje de susţinere şi de felicitare pentru ideea de a sprijini şansa tinerilor români la o educaţie mai bună, de a promova „olimpicii” ţării, de a readuce în România „creierele” şi de a încuraja „elitele” să se implice în spaţiul public. Când o parte dintre noi şi-au asumat – cu toate riscurile – implicarea în arena publică prin PACT, am primit din nou nesperate încurajări. 

Citeşte mai mult