Blog

Astazi este ziua ei: implineste 99 de ani. Nu stiu daca e mult sau putin. Oricum, se spune ca varsta e doar un numar. Tot ceea ce conteaza este sa poti privi cu fruntea sus spre trecut si cu speranta spre viitor. Azi toata lumea o sarbatoreste, ii ureaza un viitor stralucitor si ii invoca trecutul glorios.

Dar adevarul este ca, de ziua ei, ea nu se simte asa bine. Este trista, cenusie si ingrijorata. Se simte purtata undeva unde nu doreste sa fie. Undeva unde a mai fost, iar amintirile acelor vremuri o inspaimanta: bezna, foame, cozi si gratii. Ar vrea sa simta ca este cu adevarat pe un drum bun. Azi, ea sufera. Unii spun chiar ca e pe moarte.. Viitorul pare tot mai sumbru, dar ea are totusi o certitudine: nu e singura.

Alaturi de ea sunt milioane de cetateni care ies in strada pentru ca le pasa de viitorul ei. Sau poate nu ies in strada, dar le pasa, sincer, de ea.

Alaturi de ea sunt si milioanele de romani care, odata cu venirea lunii decembrie, simt un dor tot mai mare de copiii, de parintii si de prietenii lor, dar si ea. Ei sunt cei care au fost fortati sa o paraseasca, dar inca o poarta in suflet, o pretuiesc si o respecta. Ei sunt cei care fac diferenta intre ea si cei care o conduc deocamdata. Mare diferenta.

Alaturi de ea sunt viitoarele nume care se vor regasi in cartile de istorie, marii campioni si tinerele genii care, cu ocazia fiecarui record doborat, premiu acordat sau performanta realizata o invoca, ii multumesc si ii declara dragostea.

Ea nu e singura pentru ca te are alaturi pe tine.

Cu siguranta azi te vei gandi la ea. Poate o vei sarbatori rememorand faptele eroilor sai, poate vei participa la parada tinuta in cinstea ei. Poate vei flutura un steag de la balcon. Poate nu vei face nimic din toate astea, dar, chiar si asa, macar vei dori ca ei sa-i fie bine. Pentru ca daca ei ii va fi bine, iti va fi bine si tie bine, si copiilor tai.

De aceea, poate mersul la parada si fluturarea steagului nu sunt suficiente in acest an. Acum, cand ea se teme pentru viitorul sau, trebuie ca tu, eu, noi toti sa-i redam speranta in ziua de maine. Sa-i facem un cadou - doar e ziua ei. Iar pentru ea, cel mai frumos cadou ar fi sa-i aratam ca ne pasa de ea. Nu doar sa-i spunem, bombastic, ca o iubim, ci sa-i aratam asta - sa facem, cu totii, cate ceva pentru ea.

Aceste rânduri sunt mai ales pentru milioanele de români din diaspora. Este vorba despre cei pe care ultimii 28 de ani de România – şi chiar mai bine decât atât – i-au alungat peste hotare.

Au plecat nu pentru că i-a dat binele afară din ţară, ci în căutarea unei vieţi normale şi decente. Au lăsat în urmă casă, prieteni, părinţi şi, de multe ori, propriii lor copii. Se spune că au plecat dintre cei mai buni: olimpici internaţionali, medici, asistenţi, profesori, informaticieni, manageri, sudori, zidari, mecanici, bucătari, marinari, antreprenori etc. Au plecat atât de mulţi încât România a ajuns pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte rata de creştere a emigraţiei. Şi pleacă în continuare: 9 în fiecare oră.

E timpul să spunem lucrurilor pe nume. E uşor a renunţa la luptă atunci când totul pare pierdut. Asta devine şi cea mai facilă scuză: „oricum n-am ce să fac”. Am scris rândurile de mai jos pentru tine, cetăţean implicat, nu turmentat, cu gândul că nu ai renunţat. România are nevoie de tine mai mult ca oricând. Ne vedem în stradă duminica asta. Ne vedem la vot. Şi da, trebuie să ne vedem şi pe listele de candidaţi la următoarele alegeri.

Omule,

Probabil nu ne cunoaştem, dar am să-ţi scriu aceste rânduri ca şi cum ne-am şti de-o viaţă. 

Omule, au trecut 28 de ani de când o ţară întreagă striga: „LI-BER-TA-TE”. 28 de ani în care n-am ştiut ce să alegem şi acum ştim doar că nu ne-am ales cu nimic. Aşa a ajuns România la răscruce azi. Azi mai mult ca oricând. Justiţia e în cumpănă. Economia se prăbuşeşte pe steroizi dar fără paraşută. Infractorii sunt liberi şi veseli, cu milioanele lor puse bine la umbra cocotierilor. Nouă români sunt alungaţi din ţară în fiecare oră, iar la creşterea ratei emigraţiei România are argintul mondial, după Siria. Omule, aşa nu se mai poate. Lupta e pe viaţă şi moarte, aici şi acum. Ori noi, ori ei.

Omule, eu unul m-am săturat să fiu condus de nemernici şi de imbecili. Ori simţi şi tu asta, ori ba. Dacă ba, opreşte-te din citit aici. N-are sens să-ţi pierzi vremea. Dacă îi susţii pe ei, inclusiv după ultimul an, vreau doar să ştii că nu te condamn. Sunt convins că nu te-a dat binele afară din casă de-ai ajuns să-ţi vinzi votul şi demnitatea. Nu e vina ta, pentru că de fapt n-ai avut niciodată de ales.

Dacă totuşi simţim la fel, omule, te întreb: ce eşti pregătit să faci? Te-ai săturat şi tot ce faci este să-o arzi pe Facebook cu „n-ai ce să faci”, „e nasoală rău, dar aia e”, „merge şi-aşa” şi alte variaţiuni? Poţi de asemenea să te opreşti din citit. Deci înţelegi că aşa nu se mai poate dar nu faci de fapt nimic ca să schimbi lucrurile. Atunci ori eşti masochist şi egoist, ori eşti laş. Tu eşti cel mai vinovat în toată povestea asta pentru că, deşi ai puterea să faci ceva, te-ai lăsat convins – tot de ei – că nimic nu se mai poate face în ţara asta. Că toţi sunt la fel şi că oricum nu se schimbă nimic. Avantaj ei.

Să începi și să crești o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroșând rândurile celor patru milioane de refugiați economici din România.

A fi antreprenor în România e a naibii de complicat. Pe de-o parte, nu poți să dormi nopțile de frica toanelor celor care au pixul în mână. Oare ce-or mai inventa dacă n-au de unde să mai acopere pomenile de la buget? Oare ce-au mai anunțat la TV, cu vocea gâtuită de emoție, oameni care pretind că înțeleg nevoile antreprenorilor români, dar n-au fost niciodată în situația de a plăti salarii din munca lor? Oare câte piei să mai jupoaie de pe oamenii care vor doar să fie lăsați în pace în țara asta? 

Pe de altă parte, când să ai timp să te gândești la strategie, la produse, la nevoile clienților, dacă trăiești mereu cu teama următorului control din partea unui stat hrăpăreț și încuiat, blocat în labirintul unei birocrații aiuritoare? Un stat incompetent și corupt, arogant ca un stăpân atotputernic, obișnuit să pocnească din bici și să nu miște nimeni în front, indiferent de cât de greșite ar fi ideile, măsurile și birurile sale. „Cu ceva tot te prind, poți să fii tu Dumnezeu” – e doar o replică a unui inspector, în timpul unui control de rutină. Se întâmplă în România anului 2017.

La începutul acestui an, cu doar câteva zile înainte de învestirea Guvernului, președintele PSD Liviu Dragnea anunţa că „relaţia dintre stat si oamenii de afaceri trebuie schimbată complet” în așa fel încât „statul sa nu mai fie agresiv cu firmele”. Cu acel prilej, domnul Dragnea s-a întrebat totodată, în condiţiile în care „partea covârșitoare din venituri este făcută de oamenii de afaceri”, dacă „trebuie să avem un stat care să-i pedepsească, să le închidă firmele, sa-i trimită în puşcărie.” Sunt acestea simptomele unei duble personalități, sau doar vorbe goale pentru adormirea celor care, poate, susținuseră PSD-ul la recentele alegeri, vrăjiți de promisiunile programului de guvernare? Probabil la îndemnul consultanților plătiți cu bani grei, Daddy & echipa și-au dat seama că fără a face cu ochiul oamenilor din mediul privat n-au cum să câștige alegerile. Oricum, a promite chiar nu costă nimic în România.

În urmă cu doi ani, la scurt timp după preluarea mandatului său de ambasador al României în SUA, fostul director al SRI George Maior trăgea un semnal de alarmă: acesta atenţiona că activităţile spionilor ruşi din România s-au intensificat, iar Rusia îşi va folosi resursele energetice ca armă politică.

Încet, încet, influenţa şi agenții Moscovei la București încep să-şi dea arama pe faţă. Cine crede că România, ţară înconjurată practic numai de regimuri prietenoase cu Moscova, este ferită de „crivățul de la Răsărit” se înşală amarnic și are nevoie atât de o lecție de istorie cât și de o ancorare pragmatică în prezent. România, ca membru NATO şi UE, se află în plin război cu Rusia. Nu este un război tipic, purtat cu tancuri, avioane şi trupe, ci unul hibrid, în care se folosesc multe alte tipuri de arme: propagandă, dezinformare, fake news, manipulare, război informatic.

Este adevărat, Rusia nu are încă în România un cal troian, așa cum are în Ungaria, în persoana lui Viktor Orban, după cum remarca expertul Mark Galeotti. Nu există deocamdată un actor politic important care să promoveze fățiș agenda Moscovei, dar asta nu înseamnă că influenţa Federației Ruse în România trebuie neglijată. În primul rând, Kremlinul va încerca să promoveze un discurs şi nu neapărat o formațiune sau o figură politică. Iar acel discurs (ultra-naționalist, populist, xenofob, retrograd) îi poate folosi Moscovei la fel de bine şi dacă este preluat de partide care se declară, chipurile, pro-americane sau chiar pro-europene, de ochii lumii bune.

Totodată, Moscova va încerca să compenseze influenţa politică relativ redusă prin alte căi. Una dintre acestea este creşterea influenței economice. Din acest punct de vedere, România, deşi membru NATO şi unul dintre cei mai importanți aliați ai SUA în zonă, are o vulnerabilitate importantă: parteneriatul strategic cu SUA este insuficient dezvoltat din punct de vedere economic, investițiile americane în România fiind abia pe locul 14 la finalul anului 2016, cu numai 2,06% din totalul investițiilor străine. Prezența trupelor și echipamentelor americane în România e de natură să ne dea încredere, dar ar fi mult mai bine ca țara noastră să reprezinte și o miză economică majoră pentru SUA.

În fiecare zi, în ultima vreme, o întrebare mă macină: „cine e de vină?“ „Pentru ce?“ Pentru tot ce se întâmplă în ţara asta.

Pentru milioanele de români care au fost alungaţi din ţară să-şi câştige o bucată de pâine amară, de-am ajuns să concurăm cu Siria pentru locul întâi mondial la rata emigraţiei. Pentru că n-avem o amărâtă de autostradă peste Carpaţi sau o centură în jurul Bucureştiului, pe când polonezii, ungurii şi sârbii şi-au împânzit ţările cu drumuri de mare viteză pentru că au înţeles că dezvoltare fără infrastructură nu se poate. Pentru că suntem singura ţară din UE în care unul din doi copii trăieşte în sărăcie, şi tot cam unul din doi sunt analfabeţi funcţional. Şi tot cam unul din doi români merge la baie în fundul curţii în anul de glorie 2017. Şi tot cam atât mor cu zile în spitalele noastre purulente. Pentru că investitorii străini nu mai vin, iar cei români se gândesc cum să plece mai repede, năuciţi de „măsurile“ economice cu care sunt plezniţi în fiecare săptămână. Pentru că am ajuns să fim conduşi de găşti de interlopi guşaţi, hoţi tupeişti şi impostori agramaţi.

Cu toţii, de la prietenii corporatişti şcoliţi Ivy League la muncitorii pe care îi aud vorbind la metrou sau la coadă la cabinetul medical, spun aceleaşi lucruri, în fiecare zi: în ţara asta nu se mai poate respira, nu se mai poate merge, nu se mai poate sta, nu se mai poate gândi, nu se mai poate dormi, nu se mai poate face nimic.

Cine e de vină? Cine e de vină pentru tot? Aud de 28 de ani că de vină sunt ei.

„Care ei?“

„Cum care ei? Ei toţi. Ei, politicienii corupţi şi incompetenţi.“

Printre „binefacerile“ programului de guvernare cu care ne-a binecuvântat PSD (care au culminat cu producţia-record la floarea-soarelui), probabil că una dintre cele mai bune veşti pentru România din ultimul timp a venit dinspre Ambasada SUA.

Aflat la Trade Winds, cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual la nivel mondial de către Departamentul Comerţului din SUA, Hans Klemm a declarat că America nu are „un aliat şi un prieten mai bun decât România“ în regiune iar, pentru a atrage investitori americani, ţara noastră trebuie să asigure un climat de afaceri „previzibil şi transparent“.

Este o declaraţie care valorează enorm, având în vedere că în limbaj diplomatic, astfel de cuvinte mari se folosesc rar. Să privim cu atente şi la continuarea declaraţiei:

„Colaborăm foarte bine pentru a aduce pacea şi securitatea în această regiune, în comunitatea transatlantică, luptăm împreună pe câmpuri de luptă departe de România. Alături de colaborarea în domeniul militar, ducem o luptă foarte susţinută împotriva corupţiei, împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de persoane şi în domeniul intelligence.“

Subliniez un aspect: corupţia se află pe primul loc, înainte terorismului. O declaraţie care l-a supărat cu siguranţă pe al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat recent că este îngrijorat de atitudinea unor ambasadori acreditaţi la Bucureşti care au „fetişuri din astea pe care nu le mai lasă“, adică „vorbesc numai de corupţie“.

Despre „România Atlantică“ s-a mai scris pe paginile (virtuale sau nu) în Adevărul şi Foreign Policy. De reţinut importanţa vitală pentru România a parteneriatului strategic cu Statele Unite, din motive pe care orice om inteligent, cu bune intenţii, le înţelege fără prea multe explicaţii.

Un banc despre istoria României sună cam așa: „Ne-au cucerit romanii, iar apoi Imperiul Roman s-a prăbușit! Ne-au învins turcii și Imperiul Otoman s-a făcut pulbere! Ne-au ocupat rușii și apoi URSS s-a destrămat! UE ne-a integrat şi acum este aproape de colaps…Ăștia nu şi-au dat încă seama cu cine se pun?!”

Mai în glumă, mai în serios, e timpul să ne schimbăm „norocul” și să căutăm oportunități pentru viitor în crizele prezentului. Președinția Consiliului UE din 2019 este cea mai importantă oportunitate pentru România de a se poziționa și de a acționa ca lider regional și chiar global. La universitățile din SUA, indicativul 101 se dă cursurilor introductive. La borna 101 în istoria sa, România ar putea arăta tuturor că are idei, oameni și proiecte pentru următoarele decenii, nu doar pentru viitorul nostru ca țară ci și pentru a schimba în bine Europa și lumea întreagă. România101 ar putea face saltul istoric de la un stat slab, corupt și periferic la o țară puternică, dezvoltată, europeană. E timpul și se poate, dacă știm cum și cu cine. 

Contextul european și global ne este mai favorabil ca oricând în istoria recentă. În toată regiunea, culmea, România a rămas – cu toate bubele, gafele și trucurile guvernanților noștri – un aliat stabil și loial, cu cel mai pro-european și pro-american public. Mai mult, intervalul ianuarie-iunie 2019, când vom deține Președinția Consiliului UE, va fi unul hotărâtor pentru Uniunea Europeană, cu multiple provocări: alegeri europarlamentare, sfârșitul mandatului lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene şi tranziția către un nou Executiv european, stabilirea cadrului financiar multianual 2021-2027 şi Brexit-ul. Ridicându-ne mingea la fileu și mai sus, Jean-Claude Juncker a anunţat recent că a doua zi după Brexit, pe 30 martie 2019, va avea loc un summit la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE.

Urmarind stirile zilei, daca mai avem nervi si rabdare, avem adesea senzatia unui oribil cosmar. Simtim ca ceva foarte rau (ni) se intampla, dar nu putem distinge nuantele si nu putem sa unim intr-o poza coerenta toate piesele din puzzle.

Se amesteca detalii, evenimente si personaje pana cand, scarbiti si confuzi, inchidem calculatorul sau televizorul si trantim un "ca la noi la nimenea". Dar, daca stim unde sa privim in tot acest tablou tragic, lucrurile nu sunt complicate, iar marii "combinatori" ai vremurilor noastre raman niste bieti politruci fara staif, fara imaginatie si, din pacate, fara limite.

Tot ceea ce se intampla in plan politic in Romania de azi se descifreaza cu o singura cheie: #statcapturat.

Iata cateva piese din acest puzzle.

Printr-o decizie luata cu majoritate de membrii sai, CSM a decis marti ca presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei, Valer Dorneanu, a afectat independenta Justitiei prin declaratiile sale cu privire la dosarul Bombonica. "Pai asta e coruptie?", a spus Dorneanu intr-un interviu acordat postului de televiziune B1TV referitor la dosarul in care este implicat Liviu Dragnea.

Nu poti captura un stat fara sa controlezi Justitia, iar la asta se lucreaza din greu, noaptea ca hotii si ziua cu interlopii.