Lumea întreagă e la răscruce, iar România nu face excepţie. Schimbările radicale de paradigmă se întâmplă în toate domeniile: sănătate, economie, educaţie, politică.

Da, şi în politică, pentru că vremea politrucilor şi a impostorilor a apus. În faţa unui inamic pe cale să îngenuncheze o lume întreagă nu mai ţin nici părerismele ieftine, nici urletele fără fond. A trecut vremea politrucilor.

Vremurile actuale cer lideri. Oameni de stat care se ridică deasupra temerilor de moment, profesionişti capabili să găsească cele mai bune soluţii pentru a salva vieţi. Oameni care conduc prin exemplu, îşi suflecă mânecile şi merg acolo unde este nevoie de ei, cu acelaşi curaj cu care înaintaşii noştri au mers pe câmpul de luptă, dar pregătiţi pentru alt gen de bătălii. Asumarea răspunderii, într-un moment de o asemenea gravitate, este o datorie nenegociabilă pentru orice lider autentic.

Am intors lucrurile pe toate partile in aceste zile si incep cu concluzia: Romania are nevoie mai mult ca oricand de lideri.

De lideri politici autentici, nu de ciocoi mai noi sau mai vechi. De Oameni de Stat, nu de oameni mici si meschini, in timp ce tara arde in fiecare zi. De lideri curajosi, nu de lasi care stau cu sondaje politice in maini tremurande, calculand probabilitatea eroziunii la guvernare (chiar nu va este rusine?!).

Suntem din nou năuciţi. Prin transformarea Codului Penal în Codul Penalilor, democraţia românească a primit – oare a câta oară în ultimul an şi jumătate? – o nouă lovitură cruntă.

Pe zi ce trece, în România se instituţionalizează o nouă formă de organizare statală: cleptocraţia. Instituţia fundamentală a democraţiei româneşti, Parlamentul României, este luată ostatică de un grup de infractori condamnaţi şi de complicii lor - a se citi coaliţia PSD-ALDE-UDMR-grupul minorităţilor (parţial). Practic, aşa cum susţine şi Moise Guran, purtătorul de suveranitate delegată de popor legiferează acum în favoarea unei găşti, deci în nume propriu, ceea ce Articolul 2 din Constituţie interzice cu desăvârşire. Este o preluare ostilă a puterii, într-o manieră similară unei lovituri de stat.

Reorientarea capitalului uman românesc către ţară ar fi un câştig imens pentru întreaga societate, pe toate planurile. Miza şi potenţialul impact ar justifica includerea acestui obiectiv între primele trei priorităţi ale noului Preşedinte.

“Un dezastru.” Sunt cuvintele pe care le aud cel mai des când întreb despre situația generală din România. Același lucru mi se întâmplă de câte ori ajung acasă, încă de pe aeroportul Otopeni, ba chiar încă din escală. Entuziasmul meu, pornit dintr-un dor de casă dozat pe parcursul a câteva luni de depărtare, se lovește mereu de un zid invizibil, dar imposibil de trecut, al cinismului și deziluziei.