Când mă gândesc la viitor, primul concept care îmi vine în minte este siguranța. Un viitor sigur. O lume sigură. O țară sigură. Nu (doar) din punct de vedere al apărării naționale, ci și prin prisma modului în care trăim, muncim, evoluăm. O economie sigură.

Toate acestea au nevoie de un plan. Am pus temelia Planului pentru România chiar în primul articol din această serie. O temelie care stă pe trei elemente nenegociabile: deschidere, democrație, responsabilitate. Am continuat, pe larg, cu pilonii acestei construcții: inovare, conectivitate, sustenabilitate. În episodul de astăzi voi detalia ultimul pilon al acestei construcții: România sigură.

Orice discuție despre redresarea economiei trebuie să aibă în vedere, obligatoriu, răspunsuri la crizele ecologice și climatice ale acestor timpuri. Aceste teme nu sunt noi pe agenda publică, cel puțin nu în Occident. În contextul pandemiei de coronavirus, 18 state membre UE s-au pronunțat deja pentru păstrarea Pactului ecologic european (European Green Deal) în centrul planului de relansare economică europeană, ca vector principal pentru trecerea la o economie circulară, promovarea biodiversității și reducerea poluării. România s-a alăturat acestei inițiative, în contradictoriu cu alte state din Europa de Est, demonstrând viziune și preocupare pentru a răspunde la o așteptare imensă a românilor (tema protejării pădurilor), dar și aliniere la parcursul european.

„În pregătirea unei bătălii, mi-am dat seama de nenumărate ori că planurile sunt zadarnice, dar planificarea este vitală”. Sunt cuvintele Generalului Dwight D. Eisenhower, cel de-al 34-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii. Omenirea și România sunt deja angajate astăzi într-o luptă neconvențională, într-o profundă criză sanitară, socială și economică, probabil cea mai grea provocare de la marea criză economică din anii 1930 încoace. Mizele sunt multiple, de la dezvoltare economică la securitate națională, având în vedere competiția globală tot mai acerbă pentru resurse.

Ce are România de făcut? Încă de la începutul lunii aprilie, am expus în spațiul public ideea unui Plan pentru România, o viziune bazată pe trei principii de temelie: democrație liberală, într-un context regional tot mai apăsat de tentația bocancului autoritar; deschidere către exterior, într-un context global deturnat către izolaționism și populism; și responsabilitate individuală, într-un context social tot mai ancorat în reflexul de a aștepta și de a cere pentru sine, în loc de a oferi și de a face pentru alții.

România este la răscruce și este condamnată să nu (mai) greșească. În apele tulburi ale crizei multiple în care ne regăsim, putem să jucăm la „merge și-așa” și „nu se poate face nimic aici”, sau putem să ne jucăm șansa vieții: să reașezăm economia românească pe fundamente solide, lăsând în urmă modelul economic susținut artificial de consum și de pomeni populiste și mizând în schimb pe investiții masive în domeniile strategice.

Încă de la debutul acestei crize, am spus că trebuie să o transformăm într-o oportunitate. Pentru asta avem nevoie de un Plan pentru România. În primul episod am scris despre o temelie bazată pe trei principii clare: democrație, deschidere, responsabilitate. În al doilea episod am așezat pe această temelie patru piloni de susținere a unui nou model economic:  România inovatoare, România verde, România conectată și România sigură.

Traim cele mai importante momente ale ultimelor decenii. Avem sansa sa facem parte dintr-o generatie privilegiata, pentru ca ceea ce facem acum va schimba soarta Romaniei - intr-o directie sau in alta. Suntem asadar chemati de timpuri si condamnati sa reusim.

Pe termen scurt, trebuie sa salvam vieti si standarde de viata. Vital, dar insuficient. Urmeaza ziua de maine, iar Romania trebuie sa plece din bloc-start in noua economie post-coronavirus.

Pentru asta are nevoie de un Plan.