România 101: Ce lăsăm în urmă în 2019 pentru UE și lumea întreagă?
Un banc despre istoria României sună cam așa: „Ne-au cucerit romanii, iar apoi Imperiul Roman s-a prăbușit! Ne-au învins turcii și Imperiul Otoman s-a făcut pulbere! Ne-au ocupat rușii și apoi URSS s-a destrămat! UE ne-a integrat şi acum este aproape de colaps…Ăștia nu şi-au dat încă seama cu cine se pun?!”
Mai în glumă, mai în serios, e timpul să ne schimbăm „norocul” și să căutăm oportunități pentru viitor în crizele prezentului. Președinția Consiliului UE din 2019 este cea mai importantă oportunitate pentru România de a se poziționa și de a acționa ca lider regional și chiar global. La universitățile din SUA, indicativul 101 se dă cursurilor introductive. La borna 101 în istoria sa, România ar putea arăta tuturor că are idei, oameni și proiecte pentru următoarele decenii, nu doar pentru viitorul nostru ca țară ci și pentru a schimba în bine Europa și lumea întreagă. România101 ar putea face saltul istoric de la un stat slab, corupt și periferic la o țară puternică, dezvoltată, europeană. E timpul și se poate, dacă știm cum și cu cine.
Contextul european și global ne este mai favorabil ca oricând în istoria recentă. În toată regiunea, culmea, România a rămas – cu toate bubele, gafele și trucurile guvernanților noștri – un aliat stabil și loial, cu cel mai pro-european și pro-american public. Mai mult, intervalul ianuarie-iunie 2019, când vom deține Președinția Consiliului UE, va fi unul hotărâtor pentru Uniunea Europeană, cu multiple provocări: alegeri europarlamentare, sfârșitul mandatului lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene şi tranziția către un nou Executiv european, stabilirea cadrului financiar multianual 2021-2027 şi Brexit-ul. Ridicându-ne mingea la fileu și mai sus, Jean-Claude Juncker a anunţat recent că a doua zi după Brexit, pe 30 martie 2019, va avea loc un summit la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE.
Dacă de multe ori România se plânge că nu stă la masa la care se iau deciziile, de data aceasta va sta chiar în capul mesei, cu ocazia a zeci de evenimente de amploare. Cum vom profita oare de această ocazie extraordinară?
Deocamdată, în jurul acestui subiect este o tăcere „asurzitoare”. Anul 2017 este unul hotărâtor pentru momentul președinției Consiliului UE, dar modul în care actualul Guvern a ales până acum să trateze subiectul pare mai degrabă dezinteresat şi neserios. Deși continuitatea oamenilor din pozițiile de decizie este vitală în pregătirile pentru 2019, Ministrul Afacerilor Europene a fost schimbat din funcție fără vreo explicație (deși în conflictul Dragnea-Grindeanu jucase de partea câștigătoare). Mai mult, principalele dezbateri pe tema Președinției Consiliului s-au purtat mai degrabă în jurul sediului reprezentanței României la Uniunea Europeană. Eternele forme fără fond (mai țineți minte celebrele discuții despre regionalizare, axate nu pe setul de atribuții de la nivel regional, ci pe denumirea noilor șefi de regiune și pe locul viitoarelor „capitale” regionale?), de data asta expuse cu nonșalanță la nivel european.
Reamintim că președințiile Consiliului UE sunt grupate în ‘trio-uri’, care trebuie să își prezinte prioritățile cu cel puțin jumătate de an înainte ca prima țară din grup să își asume acest rol. Asta înseamnă că România ar trebui să înceapă deja să creioneze prioritățile pentru intervalul 2019-2020, alături de Finlanda și Croația, țările care îi vor urma în asigurarea președinției rotative. Dacă România îşi joacă corect cărțile, plasarea sa în acest trio, alături de cele două ţări, se poate dovedi un avantaj hotărâtor pentru urmărirea propriilor obiective de politică externă. Totuşi, până acum, se pare că singura întâlnire pe care reprezentanții noștri au avut-o este cea cu Bulgaria, vicepremierul Marcel Ciolacu întâlnindu-se cu ministrul bulgar pentru pregătirea Președinției Bulgare a Consiliului Uniunii Europene, Lilyana Pavlova. Așadar, ce-i de făcut?
De regulă, statele care dețin președinția rotativă a Consiliului UE reușesc să promoveze cel mult trei teme, în funcție şi de contextul internațional. De cele mai multe ori, ele rămân în istorie pentru una singură. Care este tema asupra căreia ar trebui să se concentreze România?
Contextul geopolitic, experiența României şi parteneriatul privilegiat pe care îl are cu aliații strategici ne face să credem că aceasta ar putea fi asigurarea securității flancului estic. România are de jucat o carte mare atât pentru interesele sale, cât şi pentru cele ale statelor vecine. Amenințările dinspre Est, cu o Rusie tot mai imprevizibilă, vor fi, din păcate, cel puţin la fel de actuale şi în 2019. În aceste zile, Rusia efectuează alături de Belarus cel mai mare exercițiu militar de la sfârșitul Războiului Rece. Aceste demonstrații de amploare reprezintă un plan al Moscovei de a-și întări bastionul strategic de la granița baltică a NATO, încălcând cu bună știință prevederile de transparență ale Documentului de la Viena privitoare la creşterea încrederii şi securității în spaţiul OSCE.
În acest context complicat, este imperativ ca România să pună în dezbatere aceste chestiuni, fără ocolișuri și fără ezitările care au caracterizat atitudinile de nivel european față de Marele Urs. Din fericire, Finlanda ar putea fi la fel de preocupată de siguranța frontierelor estice şi sud-estice. Reamintim că în 2016 Vladimir Putin a amenințat cu intervenția militară în cazul în care Finlanda aderă la NATO.
Totodată, o altă temă de interes major pentru România ar trebui să fie sprijinirea extinderii UE. România ar avea enorm de câştigat dacă ar reuși să nu se mai afle la periferia Europei, nici la propriu, nici la figurat, şi să fie înconjurată de state membre ale blocului comunitar şi nu de ţări cu statut politic „gri”. Acest raport al Băncii Mondiale, la care am contribuit în 2012-2013, alături de Marcel Ionescu-Heroiu, explică pe larg de ce e bine să fim cât mai aproape de centrul Uniunii. Astfel, România trebuie să-şi asume rolul de lider regional şi să sprijine eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, în primul rând, apoi ale Ucrainei, precum şi a țărilor din Balcanii de Vest. În acest sens, Croația, cu care România împărtășește interese similare, ar putea reprezenta un aliat cheie, inclusiv în ceea ce privește promovarea consolidării democratice în regiune.
Nu în ultimul rând, România nu trebuie să uite că viitorul este al celor care inovează. O ţară care are laserul de la Măgurele și unii dintre cei mai apreciați cercetători din lume poate deveni un promotor credibil și puternic al transformării UE în cel mai important hub mondial al inovării tehnologice. Nu trebuie să ne sperie un astfel de obiectiv. În fapt, dacă Europa pierde bătălia pentru inovare cu SUA sau chiar China, cu greu va putea face față competiției globale ale următoarelor decenii. În debutul celei de-a patra revoluții industriale, numai statele care inovează și produc își vor putea asigura o creștere economică solidă și sustenabilă, bazată pe înaltă productivitate și pe o calitate a vieții în creștere, mai ales în mediul urban. Pentru o expunere pe larg a acestei perspective, a se consulta, printre altele, cartea „Revoluție” de Emmanuel Macron, apărută recent și în România. Europa inovării sub președinția românească ar căpăta greutate în contextual atragerii Finlandei în acest plan. Finlanda e mai mereu în top 10 al Global Innovation Index (locul 8 în 2017) și, așa cum se știe, are unul dintre cele mai performante sisteme de educație din lume.
Cele de mai sus sunt doar trei propuneri de teme pe care România şi le-ar putea asuma în cadrul Președinției Consiliului UE, profitând totodată de interesele pe care le împărtășește cu Finlanda şi Croația, țările care îi vor succeda.
Cu siguranță, lista finală a priorităților României pe perioada mandatului său are nevoie de o amplă consultare între toți cei care au realmente ceva de zis pe acest subiect. Chiar dacă ne vom putea concentra doar pe câteva teme mari, este vital să avem o poziție fundamentată pentru fiecare domeniu de interes pentru UE, de la energie la agricultură și piața muncii. La un asemenea nivel și la o asemenea miză, e timpul unui adevărat forum național al celor mai buni experți, un forum bazat pe consens între toate forțele politice, mediul privat și societatea civilă.
Într-adevăr, Președinția Consiliului UE în 2019 poate fi un proiect de țară care să coaguleze energiile pozitive ale societății românești. Primul pas, înainte de orice, este ca acest subiect să fie pe agenda publică. De la decidenți şi până la cetăţeni, este crucial ca importanta acestui moment să fie conștientizată. Aici includem şi o transparență mai mare din partea guvernanților a parcurgerii calendarului pregătirilor, a dezbaterilor și evenimentelor conexe, a necesarului de specialiști, a listelor de proiecte pe fiecare domeniu.
Cel mai frumos mod cu putință de a serba România100 anul viitor, dincolo de cinstirea firească a memoriei celor care au făcut posibil acest ideal, ar fi să ne pregătim exemplar pentru 2019. România 101 trebuie să privească spre viitor și să aibă un sens nu doar pentru sine, ci și pentru întreaga Europă. Știm cum, rămâne de văzut cu cine.
Articol publicat în Republica.
Sursă foto: Edu
