Nu trece zi sa nu ma intreb cui ii mai pasa de problemele reale ale acestei tari. Dincolo de tot zgomotul cotidian, asurzitor si adesea fara rost, Romania ramane rupta - fara autostrazi, fara cai ferate, fara porturi moderne. Ori dezvoltare fara infrastructura nu se poate. Iar fara dezvoltare nu se poate nimic.

Am explicat in articolul precedent de ce Romania nu are infrastructura de transport. Concluzia a fost ca e nevoie de doua elemente mari si late: o viziune strategica clara si predictibila plus un management performant al investitiilor publice.

Zilele acestea, a fost inaugurat cel mai lung pod peste mare din lume, legand China continentala de Hong Kong si Macao. Presedintele Trump a anuntat in februarie 2018 un plan de peste 200 de miliarde de dolari pentru revitalizarea infrastructurii americane.

Turcia construieste cel mai mare aeroport din lume, cu o capacitate de pana la 200 de milioane de pasageri pe an, iar Polonia cel mai mare din Europa, cu pana la 100 de milioane de pasageri pe an.

Atunci când a fost anunţat protestul românilor din diaspora, acum aproape două luni, am făcut un apel şi i-am încurajat pe românii din străinătate să vină pe 10 august acasă şi să aprindă lumina într-o ţară ameninţată tot mai mult de întuneric în ultimul an şi jumătate. De atunci, am primit mii de mesaje despre protestul de pe 10 august. Am stat la rândul meu 12 ani departe de casă, în Statele Unite şi am avut şansa să cunosc mii de români minunaţi în diaspora. Însă aceste mesaje provin, într-o proporţie covârşitoare, de la oameni pe care nu-i cunosc şi care nu mă cunosc. Sunt români alungaţi din propria ţară de corupţia şi incompetenţa celor care ne-au condus în ultimii 29 de ani. Acestor oameni le pasă în continuare de locul în care s-au născut şi vin în ţară pe 10 august pentru că România este pentru ei, în continuare, acasă.

Suntem din nou năuciţi. Prin transformarea Codului Penal în Codul Penalilor, democraţia românească a primit – oare a câta oară în ultimul an şi jumătate? – o nouă lovitură cruntă.

Pe zi ce trece, în România se instituţionalizează o nouă formă de organizare statală: cleptocraţia. Instituţia fundamentală a democraţiei româneşti, Parlamentul României, este luată ostatică de un grup de infractori condamnaţi şi de complicii lor - a se citi coaliţia PSD-ALDE-UDMR-grupul minorităţilor (parţial). Practic, aşa cum susţine şi Moise Guran, purtătorul de suveranitate delegată de popor legiferează acum în favoarea unei găşti, deci în nume propriu, ceea ce Articolul 2 din Constituţie interzice cu desăvârşire. Este o preluare ostilă a puterii, într-o manieră similară unei lovituri de stat.

Romanii pleaca din tara. Tot mai multi, an de an. Pleaca de acasa si lasa in urma prieteni, frati, surori, parinti sau copii. Pleaca atat de multi incat Romania a ajuns pe locul doi in lume, dupa Siria, in ceea ce priveste rata de crestere a emigratiei. Pleaca 9 romani in fiecare ora. Asta inseamna cam 85.000 pe an, deci Romania pierde anual cate un oras de marime medie.

Declaratia prim ministrului Romaniei, Viorica Vasilica Dancila, este un simbol pentru Romania de azi: o tara incapabila sa se dezvolte si sa investeasca banii cetatenilor ei cu cap. Zice dansa: "Viabilitatea PNDL 1 introdus de domnul Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltarii ne-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat".

2018 a însemnat până acum mult zgomot de fond. Un zgomot provocat de scandalul politic aproape nesfârşit: un al treilea guvern PSD într-un an, asaltul la legile justiţiei şi „revoluţia fiscală” care ameninţă să îngroape definitiv mediul privat românesc.

De la atâta zgomot aproape că am uitat că suntem în Anul Centenarului. Ne aşteaptă un 2018 plin de evenimente menite atât a celebra 100 de ani de România, cât şi a pune pe agendă principalele provocări, dar şi marile oportunităţi pe care ţara noastră le poate valorifica.  Unul dintre primele evenimente dedicate Centenarului a avut loc la finalul anului trecut la Ploieşti, însă nu a primit rolul meritat pe agenda publică, deşi s-a bucurat inclusiv de prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis: “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”. Atât tema aleasă, cât şi locul desfăşurării sale – un oraş în plină creştere – reprezintă un semnal cât se poate de îmbucurător pentru una dintre temele prea puţin prezente pe agenda publică: dezvoltarea urbană şi regională.

Romania nu este o tara a vizionarilor. Nu este nici o tara a executantilor. Dupa revenirea la democratie, nu am reusit sa avem nici un Vaclav Havel care sa ne aduca respectul tarilor dezvoltate, nici un Helmut Kohl care sa ia istoria de capastru si sa ii dea o noua directie.

Pentru buna parte din istoria noastra, Romania a functionat dupa principiul frunzei in vant, lasandu-ne dusi de briza istoriei scrise de altii, uneori pe un colt de servetel. Am intrat in al Doilea Razboi Mondial de partea Germaniei naziste, fara a crede in doctrina lui Hitler. Am iesit din razboi de partea Rusiei, fara a fi avut in prealabil vreo miscare solida de stanga. Am construit decenii de comunism, adoptand modelul sultanist din Corea de Nord. Si tot asa.

In ultimii ani insa, a inceput sa se contureze o viziune de tara a poporului roman. Aceasta viziune nu este visul unui geniu pustiu, ci rezultatul unui dialog public purtat de tot mai multi cetateni. Au inceput sa se contureze o serie de principii si directii de miscare, ce sunt insusite de tot mai multi dintre noi. Cinci astfel de principii si directii sunt demne de mentionat, si ele impreuna definesc ceea ce ar putea fi o viziune de tara.

De regulă, trecerea într-un nou an este un prilej de rezoluţii. În ceea ce priveşte anul 2018, acesta va fi cu siguranţă unul istoric. Semnificaţiei sale simbolice (centenarul Marii Uniri) i se adaugă una cât se poate de concretă: este un an decisiv pentru supravieţuirea democraţiei româneşti.

În 2018, România este la răscruce. Are de ales între o autostradă modernă care virează la Vest şi o potecă tenebroasă şi prăfuită care duce către Răsărit. Nu există cale de mijloc, iar pentru prosperitatea şi progresul nostru alegerea nu poate fi decât una: Vestul, democraţia, liberalismul. În câteva cuvinte, o renaştere naţională în cel mai bun context istoric şi geopolitic pe care îl putem avea.

Recent, chiar dacă pare deja acum o eternitate după toate cele întâmplate de atunci, am sărbătorit Ziua Națională a României. Am vorbit despre trecutul nostru, despre comorile deseori uitate ale acestei ţări şi despre compatrioții cu care ne mândrim. De multe ori, poate de prea multe, vorbim despre neajunsurile acestei ţări. Despre faţa sa urâtă, pentru care găsim mai mereu, în urma tuturor reflecțiilor şi raționamentelor logice, aceeaşi explicație: prostia şi hoția celor care o conduc. Am făcut-o şi noi, vorbind despre piedicile absurde pe care statul le pune antreprenorilor români.

Şi totuși, așa cum e ea, cu toate imperfecțiunile ei, România are și câteva avantaje uriașe, care atrag în continuare investiții și generează dezvoltare. În acest articol vom încerca să vorbim şi despre acestea, aducând poate câteva motive de speranță într-o realitate cotidiană marcată mai mereu de deziluzii, frustrări și renunțări.