6.1.2015 15:25

Schimbarea profundă (vine şi din afară)

leader

Reorientarea capitalului uman românesc către ţară ar fi un câştig imens pentru întreaga societate, pe toate planurile. Miza şi potenţialul impact ar justifica includerea acestui obiectiv între primele trei priorităţi ale noului Preşedinte.

Nu renunţăm. Rămânem aici, în picioare, în ploaie, în frig şi în vânt. Pentru cei care înaintea noastră au luptat ca votul nostru liber să conteze. Pentru cei care vin după noi. Pentru noi şi ai noştri, pentru că ne-am săturat de ei şi de ai lor. Nu renunţăm, şi nu ne oprim aici!” – am primit aceste rânduri pe e-mail în după-amiaza zilei de 2 noiembrie. La acel moment, cu greu putea cineva presimţi deznodământul evenimentelor din diaspora. Dar pe parcursul acelei zile şi din nou două săptămâni mai târziu, sute de studenţi, membri ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi ai Fundaţiei CAESAR, ne-au transmis gândurile lor, toate cu acelaşi ecou: NOUĂ NE PASĂ!

După un sfert de veac de speranţe copleşite de deziluzii, momentele 2 şi 16 noiembrie 2014 vor rămâne în istorie ca o etapă definitorie a democraţiei româneşti. Cine mai credea în puterea societăţii noastre – istovită, sceptică şi adesea pasivă – de a se mobiliza pentru exercitarea unui drept fundamental constituţional? Cine ar fi anticipat că semnalul schimbării va veni dinspre comunităţile româneşti de peste hotare?

Dincolo de fireasca euforie de moment, România se află în faţa celor mai mari provocări din istoria recentă, iar semnalele rămân îngrijorătoare. În plan intern, situaţia economică riscă o deteriorare semnificativă, în condiţiile unui deficit peste ţinta asumată şi/sau în eventualitatea creşterii fiscalităţii. Beneficiile de pe hârtie nu se resimt la nivelul populaţiei, iar răbdarea devine o resursă foarte limitată. În acelaşi timp, lupta pentru consolidarea democraţiei româneşti nu este nici pe departe câştigată, iar sistemul va reacţiona din ce în ce mai violent împotriva celor care pun în pericol actuala stare de fapt, când în joc este agoniseala şi chiar libertatea corupţilor de ieri şi de azi.

Ezitările noastre interne agravează şi multiplică ameninţările din exterior, într-un context geopolitic deosebit de periculos şi imprevizibil. Proiectul nostru de ţară, care ar avea potenţialul să unească şi să mobilizeze diaspora ar putea fi, cu adevărat, ţara – reîntregirea celor două state româneşti din Europa într-unul singur. Deocamdată, însă, România nu are o voce suficient de puternică şi, mai mult, lipseşte constant din dezbaterile legate de marile probleme curente ale omenirii – schimbările climatice, criza resurselor de apă şi hrană, mişcările teroriste etc. După 25 de ani de şanse pierdute, înregistrăm un decalaj foarte greu de recuperat având în vedere acerba competiţie globală.

Schimbarea profundă a României este necesară şi (încă) posibilă. Marea problemă pe care o avem astăzi ca popor nu este lipsa obiectivelor si nici măcar lipsa soluţiilor (avem chiar prea multe strategii naţionale şi sectoriale). Adevărata problemă a României este lipsa liderilor potriviţi la locul potrivit.

La un prim nivel, suferim încă de obsesia „liderului providenţial,” păstrând mitul că numai o singură persoană ne va putea salva. Să fim sinceri cu noi înşine: căutăm (conştient sau nu) un lider maximo, de un sfert de veac. Este şi caracteristica istoriei noastre recente, în care câţiva exponenţi au jucat într-adevăr un rol decisiv pentru soarta României. Astăzi suntem însă în faţa unor transformări atât de mari încât această căutare perpetuă din ultimele decenii trebuie înlocuită cu un demers adaptat vremurilor în care trăim. Un singur om – chiar şi cu calităţi remarcabile – nu ar putea pune în mişcare profundele procese de reformă de care are atâta nevoie România.

Nu avem nevoie de un singur lider, avem nevoie de o întreagă generaţie de lideri. Iar calitatea de lider nu este conferită de funcţii sau de diplome, cum se amăgesc destule „personalităţi” ale societăţii noastre. Din multitudinea de definiţii, o prefer pe cea dată de profesorul David Gergen, consilier a patru preşedinţi americani, în cadrul celebrului curs „Becoming a Leader” de la Harvard Kennedy School. Un lider autentic demonstrează trei trăsături esenţiale: competenţă (bine informat, capabil, în măsură să judece un anumit lucru); ambiţie (dorinţă arzătoare de a realiza ceva); caracter (personalitate morală fermă).

Noile mijloace de comunicare au potenţialul de a transforma actul de guvernare într-unul participativ, prielnic implicării societăţii. A trecut vremea deciziilor luate în spatele uşilor închise de câteva persoane mai mult sau mai puţin pregătite – moral şi profesional – să reprezinte interesele cetăţenilor. Progresele tehnologice din ultimele decenii fac posibilă democratizarea autentică a actului de guvernare. În cuvintele lui Madeleine Albright, fosta Secretară de Stat în Administraţia Clinton, „cetăţenii comunică guvernelor cu tehnologii ale secolului 21, guvernele recepţionează aceste mesaje cu tehnologiile secolului 20 şi răspund cu politici din secolul 19”. Prin tehnologie şi inovare în zona administrativă, România poate face un salt imens în direcţia unei democraţii mature şi solide, bazate pe rolul activ al fiecărui cetăţean.

Revenind la rolul şi importanţa diasporei, Liga Studenţilor Români în Străinătate (LSRS) o spune răspicat încă de la lansarea sa, din ianuarie 2009: românii din străinătate sunt o resursă strategică pentru România – nu (doar) la nivel financiar (între 2009 şi 2013, remiterile au depăşit în fiecare an nivelul investiţiilor străine directe), ci mai ales ca potenţial profesional. Acumulează competenţe şi capital social, având acces la inovaţii şi soluţii concrete în domeniile vitale pentru dezvoltarea României. Ca mentalitate, acţionează şi performează în sisteme cu o doză în plus de competiţie reală şi meritocraţie. Mai mult, aşa cum s-a demonstrat din plin la ultimele alegeri, românii din diaspora au anumite aşteptări – fireşti, de altfel – de la cei care îi reprezintă în plan politic. Sunt dispuşi să lupte, alături de românii de acasă, pentru dreptul lor la un viitor mai bun şi pentru idealul unei Românii din care să nu mai fie nevoiţi să plece.

Totodată, nu puţini regăsesc în ţările gazdă forme autentice de patriotism, fără nuanţele nocive din anii dictaturii comuniste, reamintindu-şi că nu este un lucru rău să-ţi pese de soarta ţării tale. (Bineînţeles, aceste concluzii nu sunt valabile pentru toţi românii de peste hotare şi nici nu înseamnă neapărat că li se aplică mai mult decât românilor din ţară.) Reorientarea capitalului uman românesc către România ar fi un câştig imens pentru întreaga societate, pe toate planurile – politic, economic, social, cultural. Miza şi potenţialul impact ar justifica includerea acestui obiectiv între primele trei priorităţi ale noului Preşedinte. Cum? Mai întâi, prin punerea în dezbatere publică şi adoptarea unei strategii naţionale de brain regain. LSRS şi Fundaţia CAESAR au făcut deja un mare pas în acest sens încă din 2013 prin elaborarea şi publicarea documentului SMART Diaspora, înaintând factorilor de decizie o propunere „la cheie”, cu măsuri şi soluţii clare, cu termene şi instituţii responsabile, cu bune practici din experienţa altor state. Din nou, soluţiile există – este nevoie însă şi de liderii care să vrea şi să ştie să le pună în aplicare.

Aşadar, întrebarea fundamentală nu este cum, ci cu cine. Din acest punct de vedere, România riscă să rămână blocată în cercul vicios al actualului sistem, bazat pe corupţie, nepotism şi impostură, şi nociv pentru toţi cetăţenii, mai puţin pentru cei „aleşi” care controlează pârghiile puterii. A devenit evident că schimbarea profundă pe care o doresc cetăţenii României – din ţară şi din străinătate – trebuie generată din afara sistemului. Se vorbeşte mult, mai ales după alegerile prezidenţiale, despre agregarea diasporei în scop civic şi/sau politic. Dar diaspora rămâne diversă şi dificil de unit doar în jurul ideii apartenenţei la comunităţi din afara României. Cei mai mulţi dintre românii din străinătate îşi doresc să rămână cât mai aproape de ţară, nu să adâncească distincţii artificiale între ei şi rudele, prietenii şi restul celor de acasă. Întrebarea fundamentală nu este nici de unde (de mai aproape sau de mai departe de România), ci cu cine. Răspunsul îl vor da acei lideri autentici – din ţară şi din diaspora deopotrivă – uniţi în jurul unor valori, principii şi soluţii clare pentru dezvoltarea economică şi consolidarea democratică a României. Astfel, schimbarea profundă rămâne imperios necesară şi, dincolo de toate dificultăţile, perfect posibilă. Aceasta este marea victorie din 16 noiembrie 2014: recâştigarea speranţei prin certitudinea exprimată fără echivoc, în faţa lumii întregi, că cetăţenii României sunt dispuşi să lucreze pentru un viitor mai bun. Este cea mai bună veste din ultimii 25 de ani pentru noi toţi.

Articol publicat în Adevărul.ro: Schimbarea profundă (vine şi din afară)