O nouă săptămână, o nouă ședință de consiliu local la Sectorul 1. Deși, față de precedenta ședință, au apărut elemente noi care confirmă că bugetul propus consilierilor locali ignoră decizia Tribunalului București și este evidentă necesitatea refacerii acestuia pentru a intra în legalitate, pentru Clotilde Armand, primarul sectorului 1, legea pare să fie opțională.

Liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja, s-a declarat siderat de comportamentul actualului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand. „Spre deosebire de PSD, noi vrem transparență – totala. Iar cetățenii trebuie sa stie adevarul si sa judece singuri”, a precizat Burduja, care, în context, a opinat că „nu credea ca astfel de manifestări sunt posibile în anul 2021, de la un primar care a câștigat alegerile într-un parteneriat”.

În 1996 am revenit la București. Aproape din întâmplare, am nimerit la una dintre cele mai bune școli din capitală, Școala Generală Nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu” din Sectorul 1. Am evoluat sub îndrumarea unor dascăli pentru care am tot respectul. Țineam să demonstrez că pot fi printre primii, în ciuda accentului meu moldovenesc, de care mulți colegi făceau la început haz. Am pierdut repede accentul și am absolvit Școala 11 ca șef de promoție și olimpic la română, matematică și istorie. Mai presus de toate rămân din acei ani prietenii mei cei mai buni, un grup de colegi care a rămas unit până azi, poate și de datorită poznelor pe care le-am făcut împreună. 

Am urmat apoi Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Profilul info-mate-fizica, info intensiv. Multă carte, plus o serie lungă de activități extra-curriculare, în special prin Junior Achievement România. Apogeul carierei mele antreprenoriale din liceu a fost simularea unei „firme” care chiar a produs o serie limitată de „șosete haioase”. Am avut mare succes, mai ales printre părinți și prieteni, dar ne-am și calificat până în finala concursului. Anii de liceu au fost însă mai mult decât o joacă. Se știe și astăzi, la Viteazul se face carte și într-adevăr am învățat de la profesori cu har, inclusiv Marian Staș, fiind parte din prima promoție a programului Liderii Mileniului Trei. Le datorez enorm, mai ales prin prisma a ceea ce a urmat.

Sunt Sebastian Burduja și sunt un idealist pragmatic, bolnav de România. Crezul meu este că viața merită trăită în slujba societății, într-o permanentă luptă pentru o cauză comună. Pentru mine această cauză este o Românie pe bune.

Cu o şcoală pe bune pentru secolul XXI. Cu o administraţie pe bune, fără impostură, modernă şi cinstită. Cu locuri de muncă pe bune, pentru fiecare român. O Românie#pebune în care să-ţi fie drag să rămâi.

Mă frământă de foarte multă vreme o întrebare: de ce este România astăzi atât de jos când ar putea fi atât de sus? Nu ne lipsește mai nimic. Avem oameni minunați, dar nu știm cum să îi motivăm să rămână acasă, deși sunt cea mai importantă bogăție a oricărei țări. Avem (încă) și resurse naturale. Am putea să ne dezvoltăm repede și bine. 

Un răspuns posibil l-am dat până la urmă într-o carte la care am lucrat aproape un deceniu: Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă. Primele pagini le-am scris pe când eram student la Universitatea Stanford, unde am colaborat cu un dascăl extraordinar, Prof. Larry Diamond. Am continuat proiectul la Harvard, într-un program de dublu-masterat la Harvard Business School și Harvard Kennedy School.

În plan profesional, am lucrat ani de zile pe proiecte de dezvoltare în sectorul privat, la o importantă firmă de consultanță, și la Banca Mondială. Am efectuat stagii de practică la Organizația Națiunilor Unite în Geneva, la National Endowment for Democracy în Washington și la Institutul Freeman Spogli din California. Ca expert al Băncii, am condus proiecte de dezvoltare în Europa de Est și în România. Am fost în misiuni de lucru în peste 300 de localități din țară și am reușit să mișcăm din loc miliarde de euro în investiții finanțate din fonduri europene și de la buget, mai ales în zona de infrastructură.  

Am rămas mereu cu gândul acasă, chiar și departe de țară. În 2009 am pus bazele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), care a devenit cea mai mare organizație românească la nivel global. Prin LSRS am sprijinit câteva mii de tineri români să aiba șansa unei educații de top peste hotare. Pe unii dintre ei am reușit să-i convingem să revină acasă. În 2011 am fondat Fundația CAESAR, un institut de cercetare pentru dezvoltarea României. Am adus împreună experți de renume și-am venit cu soluții pentru ceea ce am numit România în 3D: România demnă, dezvoltată, democratică.

Alături de oamenii care au pus umărul în LSRS și CAESAR, am decis să pornim un proiect civic și politic. La final de ianuarie 2016, am lansat un nou partid - PACT: Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor. Ne-am asumat de la bun început patru valori: Profesionalismul, Acțiunea, Comunitatea și Transparența. Am construit timp de patru ani de zile, cu răbdare și încredere. Proiect cu proiect, localitate cu localitate. Pentru România #pebune pe care ne-o dorim cu toții. 

În 2019, am decis să facem echipă cu cel mai important proiect politic al României moderne: Partidul Național Liberal. Ne-au unit valorile autentice de dreapta, visul unei Românii în 3D (democratice, dezvoltate și demne) și modelele de #administrațieliberală pe care dorim să le extindem în întreaga țară: de la Sibiu la Oradea, de la Reșița la Cluj-Napoca, de la Roman la Sinaia, iar exemplele pot continua.

Sunt adesea întrebat ce caut în România. De ce am renunțat la o viață fără griji în America și mi-am mutat familia tocmai în România. E foarte simplu: România e acasă. „În viață să nu faci ce poți, în viață să faci ce trebuie”, mi-a spus bunicul meu pe patul de moarte. Continui să mă lupt să fac ce trebuie în viață. E singura cale pentru a putea spune, la sfârșitul vieții mele, că am lăsat ceva în urmă acestei țări și acestei lumi. 

E mult? E puțin? Să judece alții.

***

O iau însă cu începutul. M-am născut în București, la mijlocul anilor '80. Prima casă a fost un mic apartament de bloc din Cartierul Militari. După numai câteva luni de la naștere, fără să vreau i-am „alungat” pe părinți din București, un oraș care devenise extrem de neprietenos pentru doi oameni tineri, cu doi copii si fără relații în partid. Erau anii cei mai crunți ai regimului comunist și muream de foame. Ne-am mutat la Piatra Neamț.

Nu întâmplător Piatra Neamț, pentru că de acolo este familia Burduja, cu o tradiție istorică îndelungată, aici și dincolo de Prut. Am avut șansa unei copilării frumoase la Piatra. Rămân multe amintiri dragi, mai ales cele cu sora mea, părinții și bunicii. Crăciunul și Paștele în special erau memorabile, sărbătorite ca într-o familie de preoți. Din partea mamei, bunicul, Pr. Ioan Pricop, a fost Protopop de Neamț timp de 25 de ani, apoi Preot Paroh la Biserica Sf. Nicolae din Bacău. Fratele bunicii, Înalt Prea Sfințitul Ioachim, Episcop Vicar de Roman și apoi Episcop de Huși. Dinspre tată, străbunicul a fost Preot Paroh la Dochia, cumnatul lui tot preot în sat, iar vărul lui preot, la Ghigoiești. Iar la Borniș, jumătate de sat este Burduja. Acestea-s rădăcinile.

La cinci ani, am început să practic tenis de performanță la Condor Club Piatra Neamț. Nu am fost nici pe departe cel mai bun (mă pot lăuda însă cu sora mea, care a urcat până pe locul 8 la nivel național). Domnul antrenor Romeo Stoica m-a poreclit „Ilie", pentru că îmi plăcea să mă distrez pe teren. Scurta în cros rămâne lovitura mea favorită. Am fost clasat pe locul 40 în vremurile cele mai bune, după un loc III la Cupa Aerostar Bacău. Rămâne memorabilă semifinala: oponentul meu a câștigat categoric meciul (6-1, 6-4, parcă) jucând cu mâna stângă, deși era un dreptaci redutabil.

Bucureștean din nou. În 1996 am revenit la București. Aproape din întâmplare, am nimerit la una dintre cele mai bune școli din capitală, Școala Generală Nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu” din Sectorul 1. Am evoluat sub îndrumarea unor dascăli pentru care am tot respectul. Țineam să demonstrez că pot fi printre primii, în ciuda accentului meu moldovenesc, de care mulți colegi făceau la început haz. Am pierdut repede accentul și am absolvit Școala 11 ca șef de promoție și olimpic la română, matematică și istorie. Mai presus de toate rămân din acei ani prietenii mei cei mai buni, un grup de colegi care a rămas unit până azi, poate și de datorită poznelor pe care le-am făcut împreună. 

Am urmat apoi Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Profilul info-mate-fizica, info intensiv. Multă carte, plus o serie lungă de activități extra-curriculare, în special prin Junior Achievement România. 

Apogeul carierei mele antreprenoriale din liceu a fost simularea unei „firme” care chiar a produs o serie limitată de „șosete haioase”. Am avut mare succes, mai ales printre părinți și prieteni, dar ne-am și calificat până în finala concursului. Anii de liceu au fost însă mai mult decât o joacă. Se știe și astăzi, la Viteazul se face carte și într-adevăr am învățat de la profesori cu har, inclusiv Marian Staș, fiind parte din prima promoție a programului Liderii Mileniului Trei. Le datorez enorm, mai ales prin prisma a ceea ce a urmat.

Stanford. Am plecat înarmat cu multă ambiție și mai ales conștient că aveam de îndeplinit „o misiune”: să demonstrez că un român poate fi cel mai bun. Să învăț cât mai mult și cât mai bine. A fost și antidotul meu pentru dorul de casă și de cei dragi. Mi-am ales ca specializare politicile comparate, în special studiul democrației. Vroiam să înțeleg unde greșise România și cum de se năruiseră atât de repede speranțele noastre din zilele Revoluției. „De la speranță la deziluzie”, teza mea de specialitate (honors thesis), oferea și un răspuns: corupția generalizată. Era și este, în viziunea mea, sursa celor mai importante probleme ale României, de la sistemul educațional și de sănătate la infrastructură și servicii publice. La momentul 2008, teza mea a fost prima lucrare care analiza evoluția cadrului anticorupție în contextul procesului de integrare europeană.

Am absolvit Universitatea Stanford, cu onoruri și merite deosebite, Phi Beta Kappa (titlu acordat încă din anul III celor mai buni studenți ai promoției), cu specializările Politici Comparate (Honors), Economie și Sociologie (minors). Am fost studentul unor profesori ca Larry Diamond (mentorul meu din 2005 până astăzi), Patrick Chamorel & Adrienne Jamieson, Donna Hunter, Doug McAdam, Mark Granovetter, William Dement, Stephen Krasner, Gerhard Casper și mulți alții. Sunt mândru că am fost admis la Stanford în 2004 (am fost singurul român în promoția mea) și am absolvit printre primii. Totodată, rămân conștient că șansa de a studia la această universitate de top o datorez și familiei, care m-a susținut necondiționat printr-un efort financiar deosebit. Le sunt veșnic recunoscător și îmi doresc ca toți elevii și studenții din România să poată avea acces la cea mai bună educație din lume, fără nicio barieră în calea performanței lor. În viziunea mea, România va trebui să urmeze exemplul altor state și să acopere integral cheltuielile tinerilor admiși la una dintre universitățile de top-10 (dacă nu top-50) în lume. 

Harvard & Harvard. Pe baza rezultatelor de la Stanford și a dosarului de admitere, inclusiv examene și interviuri, am fost admis ca dublu masterand la Harvard Business School (MBA) și la Harvard Kennedy School of Government (HKS). Pratic, cele mai bune instituții academice din lume pe domeniile de administrare a afacerilor, respectiv politici publice. Pe perioada celor trei ani, am fost susținut în mare măsură de bursa David M. Rubenstein și de HBS MBA Class of 1970 Fellowship. Sunt profund recunoscător oamenilor care mi-au oferit încrederea și sprijinul lor. 

Am fost onorat să fac parte din prima promoție a programului integrat de masterate la Harvard Business School și Harvard Kennedy School, alături de alți 21 de studenți. Am fost singurul român, unul dintre cei trei studenți internaționali și de departe cel mai tânăr membru al promoției 2011. Sunt un fan declarat al colegilor mei și rămân impresionat de realizările lor; sunt oameni de calitate, care deja schimbă în bine lumea în care trăim. La Harvard am colaborat cu mai mulți profesori de renume, inclusiv Steve Jarding, David Gergen (ca asistent), Joseph L. Bower, John Donahue, Mark Moore, Amb. Nicholas Burns, Ernest May, Dan Levy, Teresa Amabile, Boris Groysberg, Michael Wheeler, Tim McCarthy, Jose A. Gomez-Ibanez ș.a.

Experiența profesională. Realizările academice mi-au deschis uși și pe plan profesional, uneori în premieră. Astfel, am fost primul stagiar al Diviziei NATO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Și tot primul stagiar din divizia pentru Europa de Est de la National Endowment for Democracy (NED) în Washington DC. La Stanford am lucrat part-time -- și munca de jos pentru bani de buzunar, la un fast-food din campus și la magazinul universității cu produse promoționale -- dar și muncă de cercetare. Cea mai importantă realizare a fost colaborarea cu Prof. Larry Diamond, prin Freeman Spogli Institute for International Studies. Am fost onorat să pot contribui la capitolele despre Europa de Est și Asia Centrală din cartea „The Spirit of Democracy”, una dintre cele mai apreciate lucrări academice despre stadiul democrației la nivel global.

Capitolul Harvard a însemnat și două stagii de practică utile. Mai întâi, în vara anului 2009, la Organizația Națiunilor Unite (ONU, Geneva), în cadrul Comisiei Economice pentru Europa. Iar în 2010, la firma de consultanță McKinsey & Co., chiar la București.

După absolvire, am fost angajat de firma de consultanță Dalberg Global Development Advisors în cadrul biroului din Washington, D.C. Dalberg este o companie globală de consiliere strategică care dezvoltă strategii de ţară și proiecte de dezvoltare la nivel înalt pentru ţările emergente, în parteneriat cu organizaţii multilaterale ca G20, Organizaţia Naţiunilor Unite ș.a.

În 2012 am fost selectat de Banca Mondială, în cadrul unității de dezvoltare socială a diviziei Europa și Asia Centrală (ECA), la sediul central din Washington, D.C. De atunci am avut șansa să lucrez ca membru al unei echipe internaționale de experți, concentrându-mi activitatea pe proiecte strategice de dezvoltare urbană și regională, în special în România, în contextul unui efort de asistență tehnică cu privire la creșterea capacității administrative de absorbție a fondurilor europene. Mai multe detalii despre activitatea mea profesională se regăsesc aici.

LSRS. În ianuarie 2009, am co-fondat împreună cu câțiva prieteni Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS). Am simțit la acea vreme nevoia de a coagula comunitatea tinerilor studenți și absolvenți români din întreaga lume și de a facilita legăturile dintre aceștia. Am dorit să creăm și o punte spre colegii de acasă, facilitând admiterea la universități de top prin consiliere gratuită din partea unor studenți sau absolvenți de peste hotare care deja trecuseră prin acel proces și prin adaptarea la un nou mediu.

Dar, înainte de toate, am pornit de la convingerea că această comunitate a tinerilor români din străinătate reprezină o resursă strategică pentru România și pentru procesele esențiale de dezvoltare ale anilor ce urmau. Era până la urmă continuarea unei tradiții istorice, deschisă încă din 1845 de Societatea Studenților Români de la Paris. Acei tineri studenți au revenit în țările române și, în decurs de numai câteva decenii, au pus bazele Statului Român modern. Generația pașoptistă, un exemplu care merită într-adevăr urmat.

Între timp, ni s-au alăturat peste 1.000 de voluntari și mai bine de 15.000 de studenți și absolvenți români din întreaga lume. Liga a devenit o casă departe de casă pentru mulți dintre ei, iar pentru unii a devenit biletul de întoarcere în România. Mai multe detalii despre proiectele și impactul LSRS se regăsesc aici. Am fost primul Președinte al LSRS, din 2009 până în 2012. În prezent sunt Președinte de Onoare (pensionar, după cum glumesc colegii mei) și sunt mândru că, după cinci predări de ștafetă, LSRS continuă să dea rezultate pentru tinerii români din străinătate.

CAESAR. Am lansat proiectul CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) în 2011, sub umbrela LSRS. Între timp, CAESAR a devenit o Fundație de sine stătătoare: comunitate globală de peste 3.000 de experți tineri și consacrați, laborator de idei și platformă de acțiune civică la nivel local, regional și național. Echipa CAESAR reunește mai bine de 200 de voluntari, oameni minunați care pun suflet pentru o viziune proprie: România în 3D -- România democratică, dezvoltată și demnă. Tot CAESAR este și inițiator al campaniei i74 „Parlament pentru cetățeni”, prima inițiativă cetățenească ce vizează consolidarea democrației românești, dar și a altor proiecte majore: Forumul CAESAR, SMART Diaspora 2020+, Campania „Cine votează contează” etc. În 2018, am făcut parte din două proiecte importante pentru sprijinirea întoarcerii acasă a românilor din străinătate, prin fonduri europene nerambursabile de câte 40.000 EUR pentru românii din diaspora care și-au deschis afaceri în țară. Mai multe despre CAESAR aici.

În fine, proiectul de suflet se numește Capsula Timpului „România 2118”. Am reunit cu prilejul Centenarului 200 de personalități ale vieții publice din țară, de la mari actori și sportivi la jurnaliști și antreprenori. Le-am păstrat gândurile într-o capsulă a timpului, o sferă din bronz care poate fi admirată la Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina. Scrisorile către viitor se vor deschide pe 1 Decembrie 2118. Din fiecare am inclus un scurt fragment, împreună cu biografia autorului, pe site-ul oficial al proiectului: www.romania2118.eu.

La 1 Decembrie 2018 am lăsat pe o piatră, la Capsula Timpului de la Alba Iulia, cetatea sufletului românesc, următoarele rânduri despre România, așa cum o văd și mai ales așa cum o simt eu: „Coloana fără sfârşit a neamului nostru se ridică peste secole drept din pământul frământat de palme crăpate şi nu se opreşte până nu străpunge cerul, proptindu-l, ca să nu mai cadă peste noi. Atunci vom fi liberi.”

Visul meu? România pe bune: PACT & PNL. Pe 31 ianuarie 2016 am lansat PACT: Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor. Am reunit un grup de profesioniști, oameni cu cariere serioase și rezultate concrete. Toți „tineri” în spirit. Adică fără nicio urmă de resemnare în lupta pentru o Românie pe bune. Oameni care nu au făcut politică. Oameni care cred în idei și în proiecte concrete pentru comunitate. Oameni care sacrifică timp și nervi pentru a face ceva pentru alții, în țara lor. Prin acest grup minunat de oameni și prin toți cei care ne susțin, am reușit într-un timp record să înregistrăm PACT la Tribunalul București, am concurat în alegerile locale și am câștigat mandate de consilieri locali în 4 din 10 localități unde ne-am prezentat. Am demonstrat că se poate, inclusiv în România profundă, unde PACT a adunat până la 35% din voturi. Continuăm să luptăm pentru o schimbare de paradigmă: politica pentru cetățeni, nu pentru politicieni. Mai multe despre inițiativele PACT se regăsesc aici, iar programul nostru politic este aici.

Pentru că România se schimbă doar prin implicarea fiecăruia dintre noi, am decis în toamna anului 2016 să candidez la Neamț pentru Camera Deputaților, ca independent susținut de PACT. Într-un județ predominant rural, în care PSD a câștigat alegerile categoric, cu 53,62% din voturi, scorul obținut a fost unul istoric: cel mai bun scor din întreaga țară (aproape 4%) pentru un candidat independent la parlamentare. Cu resurse umane și financiare limitate, alături de Andrei Carabelea (independent pentru Senat), m-am situat pe locul al treilea în preferințele locuitorilor din Piatra Neamț, după PSD și PNL, obținând 10% din voturi. Voturi obținute #pebune, în România profundă, în urma a mii de ore de discuții cu oamenii, pe străzi sau în târguri, alături de voluntari veniți din toată țara și chiar din străinătate: Pitești, Roșiori de Vede, Galați, Bolintin Vale, București, Constanța,Washington, Londra, Chișinău ș.a. Din 2016 și până în 2019, PACT a crescut la firul ierbii, comunitate după comunitate. 

Am câștigat luptători pentru România #pebune, aprinzând speranțe acolo unde nu erau decât deziluzii, mai ales în „România roșie”.

În primăvara lui 2019, PACT a ales Partidul Național Liberal. Am intrat astfel în cea mai puternică echipă pentru România și în cel mai prestigios proiect politic al României moderne, într-un moment în care țara cere unitate mai mult ca oricând în istoria recentă, dincolo de orice orgolii individuale. Am explicat aici pe larg de ce am ales PNL.

În plan personal, a fost o întoarcere la prima dragoste: în liceu, la 16 ani, am mers la sediul PNL Sector 1 și m-am înscris împreună cu un prieten bun în Partidul Național Liberal, partidul Brătienilor și al României Mari. Am muncit în campania pentru europarlamentare alături de colegii mei din PACT, mai ales în București, la Neamț și în diaspora, contribuind la câștigarea alegerilor de către PNL, prima dată când un partid a învins de unul singur PSD (având un scor mai mare decât întreaga coaliție guvernamentală).

Prin integrarea PACT în PNL, am devenit Vicepreședinte PNL la nivel național și Președinte interimar al PNL Sector 1. Un vis împlinit și o răspundere pe măsură, care mă obligă să muncesc alături de întreaga echipă pentru a reda românilor o țară în care să le facă plăcere să trăiască și să-și crească la rândul lor copiii. Greul abia acum începe, iar primul pas este recâștigarea încrederii și speranțelor românilor într-un viitor mai bun și în visul întoarcerii acasă și reîntregirii familiilor noastre. 

Plan personal. Am locuit aproape 12 ani în Statele Unite, dar dorul de casă, de familie și de prieteni nu s-a diminuat, din contră. Pe 5 ianuarie 2016 am revenit acasă. Definitiv.

Statele Unite au fost o gazdă primitoare, o țară față de care păstrez o recunoștință deosebită pentru tot ceea ce mi-a oferit. Pe lângă cunoștințele academice și șansele în carieră, cea mai mare împlinire se numește Emmaline Holly Burduja. A fost dragoste la prima vedere, chiar la cursul nostru preferat de la Kennedy School. De-atunci ne îndrăgostim unul de celălalt în fiecare zi. Holly a absolvit un masterat în Middle Eastern Studies la Harvard și a lucrat la nivel înalt în administrația americană. Iubește România și se luptă pentru dezvoltarea ei, ca expert al Băncii Mondiale la București.

Familia este cea mai mare comoară a vieții, iar copiii noștri sunt minunile neprețuite cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat. Avem doi copii, două minuni de copii. O minune este cu noi, pe lumea aceasta. Cealaltă este în Ceruri și, o știm și o simțim în fiecare clipă, ne veghează de acolo, ne apără și ne dă puterea de a merge înainte.

Una dintre lecțiile pe care ni le-a dat viața este că sensul ei nu stă în fericire. Viața este suferință și nu există om care să se nască și să nu sufere, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin. Noi am învățat că nu există limite ale durerii, iar unele dureri nu trec niciodată, așa cum este lipsa unei bucăți mari de suflet, chiar dacă asta nu se vede uneori în exterior. Se simte și se poartă în tăcere, fără a datora nimănui explicații.

În clipele cele mai grele, noi am găsit un strop de alinare în aceste cuvinte ale Părintelui Galeriu: „Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!”

Spre Golgota pe care Dumnezeu ne-a dat-o îmi răsună permanent, ca un ecou, cuvintele lui Nicolae Iorga: „Înțelepciunea vieții e simplă: Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte”. Atât de simplu și de frumos este adevărul. 

Înainte, împreună.