Intre gesturi stereo in Parlament si iresponsabila atitudine anti-UE a unor inalti oficiali romani, nu prea mai ramane spatiu pe agenda publica. De ce sa discutam despre autostrazi, educatie sau sanatate, cand putem mult mai usor sa dezbatem despre expresiile faciale si gestica diverselor personaje care au ajuns, cum, necum, sa conduca destinul acestei tari?

Culmea ironiei, fix intr-un punct istoric, cu doua momente vitale: Centenarul si, chiar mai important, Presedintia Consiliului UE.

Ma incapatanez sa cred, totusi, ca exista suficient de multe voci care vor altceva: discutii reale, solutii destepte, dezvoltare.

Nu trece zi sa nu ma intreb cui ii mai pasa de problemele reale ale acestei tari. Dincolo de tot zgomotul cotidian, asurzitor si adesea fara rost, Romania ramane rupta - fara autostrazi, fara cai ferate, fara porturi moderne. Ori dezvoltare fara infrastructura nu se poate. Iar fara dezvoltare nu se poate nimic.

Am explicat in articolul precedent de ce Romania nu are infrastructura de transport. Concluzia a fost ca e nevoie de doua elemente mari si late: o viziune strategica clara si predictibila plus un management performant al investitiilor publice.