Noi suntem „ăştia”
La dezbaterea de ieri şi până mai ieri, Viorica pare că a fost o elevă silitoare şi docilă care, mânată de ambiţia de a îşi depăşi condiţia şi de a scăpa de eticheta ruşinoasă pusă de multiplele sale gafe şi greşeli, a învăţat şi a executat tot ce i-au spus consultanţii plătiţi pe bani grei ai PSD.
Citeam chiar ieri o analiză foarte bună a lui Moise Guran, intitulată „Jana se transformă”, după un şlagăr anume. Este despre transformările Vioricăi şi explică foarte clar, deşi în termeni tehnici, tot ce am remarcat şi noi în ultimele săptămâni. Orele de training şi tehnicile de comunicare din manuale s-au văzut în discursul vizibil îmbunătăţit, în limbajul non-verbal controlat şi diverse tactici de manipulare desprinse din cărţile de profil.