UE şi România, şansa noastră se numeşte Brexit
„Nu mergeți pe unde duce calea. Mergeți în schimb pe unde nu există nicio cale și lăsați o urmă”. Citatul îi aparţine desigur unui britanic, Dr. Harold R. McAlindon. Şi rezumă exact direcţia pe care ar trebui s-o urmeze liderii europeni în urma provocării istorice numite Brexit.
Pentru destinul României şi al Uniunii Europene, următorii trei ani vor fi hotărâtori. Pentru liderii europeni care vor trebui să gestioneze necunoscuta Brexit, acest interval reprezintă o perioadă crucială nu doar pentru a salva UE, dar şi pentru a redefini ideea europeană. Iar pentru România, intervalul 2017-2019 va aduce două momente esenţiale pentru istoria noastră: 100 de ani de la Marea Unire şi președinția Consiliului Uniunii Europene. Aceşti trei ani vor testa capacitatea europenilor, dar şi a românilor de a găsi consens pentru a duce la capăt o viziune comună de dezvoltare. Adevăraţii oameni de stat sunt cei care reuşesc să transforme crizele în oportunităţi. După Brexit, UE este în criză. Acum este nevoie de lideri care să nu asigure doar supravieţuirea, ci şi evoluţia.
UE este încă în derivă, iar direcţiile în care vor să o ducă diverşi lideri europeni sunt încă incerte. Judecând însă cu echilibru cazul Brexit, a da toată vina doar pe una dintre părţile implicate este o dovadă de ignoranţă. Nigel Farage este un populist şi un demagog, dar asta nu înseamnă că toate argumentele sale sunt simple fabulaţii, sau, cu atât mai puţin, că Uniunea Europeană este perfectă.
UE a primit mai multe lecţii de la Brexit, iar prima schimbare pe care trebuie să o facă este să audă și mai ales să asculte mai mult. E nevoie de mai multă transparenţă în Uniunea Europeană? Cu siguranţă. Scandalul Panama Papers ne-a arătat că transparentizarea tranzacţiilor financiare este o urgenţă. E nevoie de mai multă democraţie în Uniunea Europeană? Categoric, iar oficializarea „Europei cu două viteze” ar reprezenta o greşeală uriaşă. Noua Uniune va trebuie să fie policentrică, fără membri de periferie. Unită prin diversitate. Totodată, instrumente democratice precum iniţiativa cetăţenească ar trebui să reprezinte şanse reale pentru cetăţeni de a-şi face auzită vocea. Iar condiţiile existente o fac totuşi puţin accesibilă (un milion de susţinători, provenind din cel puţin 7 state membre din cele 28 şi un număr minim în fiecare stat, de ex în Romania 24000, Germania 72000 etc.). E nevoie de mai multă participare? Fără îndoială. Alegerile pentru Parlamentul European sunt considerate alegeri de importanţă scăzută pe lângă alegerile naţionale în UE.
Cetăţenii nu se simt afectaţi direct de deciziile la nivel supranaţional. Nu implicaţi în politicile UE. Nu li se traduce limbajul complicat și opac din documentele europene.
Partidele naţionale alocă mai puţine fonduri pentru alegerile europarlamentare, considerându-le o confirmare sau infirmare a încrederii cetăţenilor în guvern. Prezenţa la vot este în continuă scădere la nivel UE, ceea ce însemna că Tratatul Lisabona, care a crescut rolul PE, nu a fost suficient pt a motiva cetăţenii să voteze. E nevoie de o reducere a costurilor? Cel mai probabil, având în vedere că bugetul UE destinat aparatului central este, de exemplu, de trei ori mai mare decât bugetele acordate sănătăţii şi educaţiei în România la un loc.
Și mai este nevoie de ceva: packaging. Uniunea Europeană a reprezentat cel mai puternic motor de dezvoltare din istoria omenirii. Ratele de creștere economică a noilor State Membre depășesc în mod clar evoluțiile tigrilor asiatici sau ale țărilor din America Latină, cu toate succesele lor recente. Fondurile structurale sunt o rețetă testată de dezvoltare și convergență, într-un timp record. Dar la ce bun toate aceste rezultate remarcabile dacă nu știm să le comunicăm cetățenilor? UE ar trebui să învețe din modul eficient și simplu în care comunică detractorii săi (după modelul autobuzului lui Farage) și să prezinte argumente și date.
Articol publicat în Republica.ro
Continuarea articolului: republica.ro/ue-si-romania-sansa-noastra-se-numeste-brexit